Despre oameni și cartofi

Despre oameni și cartofi este un spectacol de teatru documentar, din perspectiva subiectivă a naratorului-regizor, care semnează și textele, cele mai multe dintre acestea având un pronunțat caracter poetic. Lirismul, uneori candid, alteori atingând coarde sensibile și avizate, dar întotdeauna vizând subiecte grave și tulburătoare e departe de a fi modul în care te-ai aștepta să găsești îmbrăcat un spectacol de teatru documentar. Și, cu toate acestea, Despre oameni și cartofi chiar asta este: un poem al imaginii, textului, sunetului și, nu în ultimul rând, coregrafic, dar și o arheologie de tip documentar, evocând un accident tragic devenit fapt comun și aruncat în pubela istoriei știrilor de care nimeni nu se mai interesează astăzi. Contează atât evenimentul (pe 12 septembrie 2012, nouă zilieri de etnie romă ce se întorceau de la cules cartofi, dintr-un tractor cu remorcă lovit de tren au murit pe loc, în moduri groaznice), cât și, mai ales, impactul emoțional al acestuia asupra familiilor rămase în urmă, pentru care în tractor nu se aflau nouă zilieri, culegători de cartofi, ci nepoate, mame, soți ori soții.

Evenimentul este recuperat din pubela lucrurilor despre care nu se prea mai vorbește astăzi (s-a făcut atâta caz de căpșunari, era timpul să se descopere și povești reale având un caracter local), iar viața celor rămași, consecințele evenimentului asupra vieții lor actuale sunt redate prin intermediul filmărilor video, puse în legătură cu animatorii din scenă, conferindu-se astfel unitate spectacolului. Pasajele de înregistrare video, care vorbesc despre viața celor morți în inimile celor rămași sau despre moartea (afectivă, emoțională, socială, economică) a rudelor celor ce-au murit, când se intră în dialog cu actorii din scenă desemnați pentru această postură de animator sunt alternate cu momente poetice, scenice, filmate sau, în paralel, și scenice, și filmate, astfel încât evocarea ori reconstituirea unui eveniment de ordin documentar și a consecințelor afective sau socioeconomice ale acestuia asupra vieților familiilor celor implicați în tragicul eveniment (boala, sărăcia) să dobândească valențe lirice, estetice.

Pe de o parte, spectacolul se compune din pasaje atent și clar delimitate, unde martorii, mărturisitorii sau cei rămași în urmă au ceva de spus despre moartea celor apropiați și despre viața lor și schimbările intervenite, după accident. Fragmentele filmate sunt interviuri având o coloratură ceva mai subiectivă decât video-reportajele de profil, iar personajele implicate dau titlurile acestor fragmente, numai că prefer să rețin că e vorba de femeia bătrână cu mâna care tremură, de femeia cu mâna întinsă ori de bărbatul recăsătorit și noua sa familie extinsă, așa cum le-a înregistrat memoria subiectivă a celui care i-a descoperit în orașul Sfântu Gheorghe. Pe de altă parte, legătura dintre pasajele filmate în care protagoniștii intră în dialog cu animatorii scenici (actorii) este asigurată de pasaje filmate în care unii dintre cei ce s-au lăsat filmați și au fost dispuși să vorbească despre tragicul eveniment și viețile lor cântă, de pasaje coregrafice filmate în natură cu Flavia Giurgiu și reproduse, în paralel, și în scenă sau de pasaje scenice, vocale sau coregrafice, cu copiii, cu micul dansator pe hip-hop etc. De la doină la rap, de la manelele sugerate de dansul figurilor de pe carpetele de perete animate (păunul), la coregrafia poetică interpretată de Flavia Giurgiu, regizorul e în căutarea unor contraste estetice (suavitate kitsch) menite să reproducă sentimente contradictorii în fața unor felii de viață la fel de contradictorii. Și, nu în ultimul rând, pentru a evita monotonia unor preconcepții.

Plecând de la recuperarea poveștii celor care lucrau și trăiau ”pentru 25 de lei pe zi, o găleată de cartofi și o masă caldă”, a căror moarte a fost la fel de indecentă pe cât de nenorocită le-a fost viața, de la dialogul dintre videouri și scenă, regizorul-narator nu lucrează obiectiv și detașat, ci trece totul prin filtrul său. Astfel că intervin în spectacol motive (imagini, filmări, măști, replici, songuri) alese special pentru că spun ceva nu atât despre viața și moartea culegătorilor de cartofi, cât și despre creatorul spectacolului: caii, pădurea, copacul vieții, cerul, cărarea; la toate acestea se adaugă acum cartoful, dobândind valențe anatomice, poetice, estetice, de decor, intrând in istoria marilor evenimente ale omenirii, ridicat la ranguri de neimaginat și, cine ar fi putut crede, chiar metafizice…

Dacă am întâlnit adesea ideea că omul ar fi superior dobitoacelor prin gândire, simțire și limbaj, am întâlnit-o și pe cea opusă cum că nimeni nu e mai capabil de atrocități morale ca omul, animalele fiind în acest sens de preferat ființei înzestrate în mod primordial, și inutil, cu facultatea conștiinței. De această dată, cartoful devine el însuși personaj. Nu doar simplu aliment, rădăcină care se scoate din pământ în momentul maturizării sale, cartoful devine simbolul speranțelor de mai bine ale unor oameni care au avut neșansa să se nască ”într-o țară a mâinilor întinse care așteaptă o mână”.

Dintr-o polemică a oamenilor și cartofilor, oamenii ies învinși, iar cartofii învingători. Filosofia cartofilor care au învins în lupta cu omul e departe de a fi una naivă. Dimpotrivă, sunt multe lucruri de spus despre incapacitatea omului de a se ridica la condiția pe care i-au prezis-o gânditorii. Despre visele sale din timpul nopții sau despre visurile de zi cu zi. Despre tăcerea naturii și a morții, despre griji și ipocrizie, despre prieteni, dar mai ales despre dușmani, despre veșnica peregrinare, pe ritmuri gypsy sau electro melancolice.

(Despre oameni și cartofi, textele și regia: Radu Afrim, distribuția: Flavia Giurgiu, Ioana Alexandrina Costea, Anca Pitaru, Liviu Popa, Kozmin Dima și copiii Kristian, David, Zsolt, Emoke, scenografia și costumele: Andreea Simona Negrilă, montaj și animații: Ördög Gyárfás Ágot, video: Vargyasi Levente, Radu Afrim, grafica: Vetró Baji, coregrafia: Flavia Giurgiu, muzica originală: Kónya Ütő Bence, live DJ: Nagy Attila, light design: Bako Zsigmond, Teatrul ”Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, premiera: 11 septembrie 2018, prezentat în FNT 2018)

Dana Țabrea

https://dyntabu.blogspot.com/2019/02/despre-oameni-si-cartofi.html