Singularitatea aproximativă

Expoziția de la Borderline Art Space (artist: Ciprian Ciuclea, curator: Cătălin Gheorghe, 7 martie 2019) se intitulează Singularitatea aproximativă pentru a evidenția limitele percepției și ale cunoașterii, faptul că realitatea percepută, cunoscută, explicată ori înțeleasă de om nu-i decât o perspectivă, una din multiplele existente, dar și posibile… Sferele științei și artei nu sunt diametral opuse. Dimpotrivă. Știința presupune perspectivă, relativism, metaforă și interpretare într-o măsură cel puțin egală cu arta. De aceea, paradigma potrivit căreia cele două domenii s-ar opune, așa cum definițiile conceptelor de subiectiv și obiectiv se opun, se cere înlăturată.

Singularitatea aproximativă este o expoziție atipică. Artistul vizual Ciprian Ciuclea lucrează interdisciplinar, propunând un proiect la granița dintre estetică și fizică, dar cu deschideri spre hermeneutică.

Interpretarea intervine atunci când expozantul propune recontextualizarea unor elemente de electronică fizică (tub catodic) care, alături de sunet și video, compun o instalație multimedia prin intermediul căreia e definit conceptul de singularitate și sugerată ideea de gaură neagră. În astronomie, singularitatea gravitațională este ”acel punct cu un volum ce tinde spre zero și o masă ce tinde spre infinit (…) este un punct de concentrație infinită și cu o forță gravitațională imensă”. În astronomie, raza Schwarzschild (a cărei formulă de calcul o regăsim gravată pe o suprafață din cadrul instalației) aparține soluției Schwarzschild la ecuațiile de câmp din teoria generală a relativității și definește orizontul evenimentelor unei găuri negre. Tot în cadrul instalației, raza Schwarzschild pentru Terra este decupată cu laserul și prezentată în mărime naturală (8,7 mm). În teoria generală a relativității, orizontul evenimentelor circumscrie o gaură neagră, iar forța gravitațională este atât de puternică, încât obiectul atras nu mai are nicio scăpare. În nucleul unei găuri negre există o singularitate gravitațională, o singularitate în spațiutimp sau, mai simplu exprimat, o singularitate, deoarece câmpul gravitațional al unui corp ceresc devine infinit (densitatea devine infinită în centrul unei găuri negre). Ulterior, teoriile mecanicii cuantice au infirmat teoria imposibilității de a scăpa dintr-o gaură neagră, energia și informația putând evada dintr-o gaură neagră.

În al doilea rând, expoziția propune câteva fotografii din care culoarea, în cea mai mare parte, lipsește; fotografiile redau realitatea cosmică percepută prin intermediul telescopului de artist. Împotriva unei realități prelucrate în manieră digitală, artistul vizual și cercetătorul Ciprian Ciuclea optează pentru imaginea analogică, pentru imaginea prelucrată doar cu ajutorul filtrelor optice cu scopul de a ajunge la anumite interpretări. De această dată, fizica optică și estetica devin concurente. Pe de o parte, fotografiile se adresează specialiștilor fizicieni, iar pe de altă parte, fotografiile suportă diverse interpretări metaforice, generând o anumită stare. Nu în ultimul rând, îi vizează pe cei interesați de fotografie atât din punct de vedere tehnic, cât și artistic. Sobrietatea impusă de contextul științific limitează destul de mult imaginația. Ceea ce nu înseamnă un minus acordat valorii estetice a receptării. Numai că orice interpretare de ordin metaforic nu are cum să nu țină cont de explicațiile de ordin științific.

Ciprian Ciuclea explorează limitele percepției (prin aplicarea filtrelor, a măștii Bahtinov pe un telescop newtonian) și, implicit, ale interpretării cu scopul de a obține anumite efecte. Aceste efecte au un caracter estetic și, în același timp, generează anumite moduri de a privi universul din punct de vedere științific (explicații). La limita dintre obiectiv și subiectiv, dar refuzând în cea mai mare parte ceea ce este prelucrat în manieră digitală și în același timp la limita dintre ludic și teoretic, artistul-cercetător propune un experiment – o instalație de sunet site-specific la Turnul de Apă al Universității ”Al.I. Cuza” din Iași, unde un ciclu de sunete se reia, crescând progresiv, de la frecvențe de undă imperceptibile, pentru că sunt prea joase la frecvențe de undă perceptibile și, iarăși, la frecvențe de undă imperceptibile, pentru că sunt prea înalte. E un prilej optim de a vizita Turnul de Apă, îmbinând două experiențe senzoriale de bază (vizuală și auditivă). De altfel, întregul proiect se bazează pe această armonizare, numai că în prima parte e predominantă experiența vizuală, iar în cea de-a doua – cea auditivă.

Ar mai fi interesant de urmărit surprinderea conceptului de singularitate, plecând de la varianta tehnologică a acestuia, cu aplicare în științele socioumane. Sugestia o lansează deopotrivă artistul vizual Ciprian Ciuclea și curatorul Cătălin Gheorghe, în statement. În esență, progresul științific și dezvoltarea tehnologică au condus la secolul vitezei, la accelerarea temporalității, a modului în care resimțim trecerea timpului, la relații interumane sporadice și superficiale, la personalități scindate a căror sensibilitate s-a concentrat într-un punct, restul nefiind decât frivolitate și grosier.

În contextul în care nu avem un răspuns la întrebările fundamentale, arta contemporană reprezintă o evadare desăvârșită, unul dintre modurile de calitate de a-ți petrece timpul, indiferent că ești artist, curator sau vizitator/spectator. Dacă din această trecere (prin viață) nu vom lua prea multe cu noi (la plecare) – fie că e vorba de informații, cunoștințe, fie că e vorba de senzații, sentimente etc. –, sunt convinsă că un parcurs trasat în lumea artei sau în cea a cercetării științifice sunt la fel de valabile, după cum valabile sunt și drumurile croite în contextul oricăruia dintre jocurile minții umane și fiecare în parte devine suficient pentru a umple o viață de om.  

Dana Țabrea

https://dyntabu.blogspot.com/2019/03/singularitatea-aproximativa.html