Regizorul Ovidiu Lazăr se lasă purtat de fantezie, dincolo de litera textului,
într-un miraj al literelor scrise în răvașe sau pe costumația actorilor,
proiectate pe panouri, mimate prin mișcare scenică. Nu mai interesează
scrisoarea pierdută, ci găsirea sensului literelor sau alăturarea acestora de
așa manieră încât să constituie un mesaj actual.
Grefierul (Daniel Ciobanu) are un moment de sine stătător în spectacol,
dislocând continuitatea tramei, un monolog plin de haz despre ”românii verzi”. E
un extras despre ”Statutele Societății «Românii Verzi» din
articolul publicat de Caragiale în 1901 în revista Moftul român. Astăzi, discuțiile au devenit tot mai aprinse în
jurul tradiționaliștilor, a antiprogresiștilor, a celor ce se împotrivesc față
de orice fel de corectitudine politică întrucât ar fi impusă de Bruxelles, cu
alte cuvinte și pe scurt – naționaliștii. Nu poate fi mesaj mai actual pentru
societatea românească decât faptul că a început să fie caracterizată de o
dezbinare teribilă, fiecare tabără frizând extremismul, într-un sens sau în
celălalt al centrului.
Pentru interpretarea rolului Zoe Trahanache, Ovidiu Lazăr a găsit nici mai mult
nici mai puțin decât două actrițe ale Ateneului, pe care le distribuie alternativ
în cele două premiere, Cezara Fantu și Erica Moldovan, care reprezintă
tipologii diferite, dar se pliază fiecare în mod aparte pe rol. Aș tinde să
spun că Cezara Fantu e pe contre emploi,
iar Erica Moldovan mai aproape de o distribuire corectă, dar din nuanțările
jocului celor două actrițe această delimitare nu mai e chiar atât de strictă;
amândouă merită văzute, fiecare încărcând cu altceva personajul feminin central
caragialian din O scrisoare pierdută.
Personajul Cezarei Fantu se construiește aproape mereu prin raportare la
partenerii scenici, fără a fi unul domol și lin deoarece are explozii de
neimaginat. Iar personajul Ericăi Moldovan pare că își revendică aproape mereu o
independență de leoaică, iar alteori, având nevoie de partenerii scenici, îi
strânge în jurul ei cu aceeași sălbăticie de felină, modulată prin construcție
de rol și minuțiozitate regizorală. Oricum, îți dorești parcă să e vezi pe
amândouă simultan pe scenă, în O noapte
furtunoasă, ca să nu ne abatem de la repertoriul caragialesc, pe una în Veta,
pe cealaltă în Zița. Deși Erica a jucat-o deja pe Veta în ultimul spectacol al
regretatului Bogdan Ulmu, în care a făcut un rol chiar memorabil.
Tot la dublă interpretare se apelează acum și în cazul rolului secundar al
lui Agamiță Dandanache (Ștefan Molnar, Iustin Căuneac), caz în care Iustin
Căuneac e mai alert, iar Ștefan Molnar mai languros, jucând mai ceva decât ca
la carte demența aproape proverbială a lui Agamemnon Dandanache. Căciula lui de
blană cu urechi, cu specific rusesc adaugă noi sensuri interpretării actuale a
piesei. La fel și modul în care își folosește vocea sau temperanța actoricească
de care dă dovadă.
În rest, Codrin Dănilă (Ștefan Tipătescu) încheie în mod cert un
parteneriat scenic mai potrivit cu Cezara Fantu decât cu Erica Moldovan și e
mai stăpân pe sine în prima situație, Ionuț Gînju (Ghiță Pristanda) e ”curat”
hazos, la fel și Liviu Smântânică (Tache Farfuridi) ce smulge la final multe
aplauze, Gelu Ciobotaru (Iordache Brânzovenescu) a mai evoluat, dar se ”alintă”
scenic și șarjează intenționat, Daniel Onoae (Zaharia Trahanache) are un rol de
compoziție clasic, dar nu lipsit de dificultăți, Dumitru Florescu (Nae
Cațavencu) are experiența rolului lui Alexandru Ioan Cuza din spectacolul
semnat tot de Ovidiu Lazăr, rol pe care îl folosește cumva, dar la cote mult
mai joase și pe contrasens, evident. Anei Hegyi îi revine rolul de a ne ”deștepta”
periodic din ”somnul cel de moarte”, cântând la fluier și legând astfel unele
scene, făcându-și de fiecare dată o apariție foarte simpatică, cu șosetele
colorate, pantofi desperecheați sau aripi de înger.
În ceea ce o privește pe Alexandra Paftală, rolul cetățeanului turmentat e
atât de bun că îți vine să spui că suntem cu toții o nație de cetățeni
turmentați. Alexandru Dabija a făcut uz de un travesti greu de uitat (Dorina
Chiriac) în O scrisoare pierdută, rol
de care Alexandra Paftală se detașează complet, necăutând să-l imite, creându-și
propriul ei hornar, foarte reușit. Pe alocuri, se face în spectacol uz de
naturalism și nu-l consider neapărat necesar (nasurile sângerânde din adunare)
și devine redundantă proiectarea răvașelor, odată ce conținutul acestora e
prezent simultan în replicile actorilor, dar chiar și fizic prin tot felul de
bilete, scrisori și răvașe.
Cert e că persoana care a găsit scrisoarea în plicul cu programul
spectacolului, distribuit spectatorilor la intrarea în sală, a primit un free pass la toate spectacolele din
cadrul FIT (Festivalul Teatrelor Independente, 9-12 mai).
(O scrisoare pierdută de I.L.
Caragiale, regia: Ovidiu Lazăr, distribuția: Daniel Onoae, Codrin Dănilă,
Dumitru Florescu, Cezara Fantu, Erica Moldovan, Alexandra Paftală, Liviu
Smântânică, Ionuț Gînju, Ana Hegyi, Andrei Ciobanu, Ștefan Molnar, Iustin Căuneac,
Gelu Ciobotaru, Florin Pascariu, Daniel Popa, Alexandra Macovei ș.a., decor:
Mihai Codreanu, costume: Alina Dincă-Pușcașu, mișcare scenică: Oana Sandu,
premiera: 20-21 aprilie 2019, Ateneul Național din Iași)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu