Reactor de creație și experiment din Cluj a fost invitat la Iași cu Baladele memoriei, un spectacol al
poveștilor de viață, creat împreună cu Nicoleta Esinencu, unul dintre cei mai
cunoscuți dramaturgi contemporani și regizor la Teatru - Spălătorie din
Republica Moldova, în cadrul programului O
sută de ani de România. Toamna aceasta, în octombrie, Baladele memoriei va ajunge la Festivalul Național de Teatru de la
București, deoarece este un spectacol de referință atât pentru istoria recentă,
chiar foarte recentă, cât și pentru istoria actuală, pentru tot ceea ce ni s-a
întâmplat și ni se întâmplă, despre tot ceea ce ne reamintim ori, poate, am uitat.
Conceptul spectacolului, compunându-se din storytelling, live, preînregistrat sau înregistrat live și apoi (de)
derulat, indirect (cineva relatează povestea de viață a altcuiva), până la
relatarea înregistrării cu reportofonul a unei convorbiri telefonice cu propria
mamă, pusă pe speaker, pentru a afla
mai multe despre trecutul familial și personal (balada telefonului fără fir) este
în strânsă legătură cu structura acestuia (rememorarea trecutului recent, comunist
și postcomunist, anii `50-`90, pe decade, balada memoriei propriu-zise, cu
accent pe anii tranziției, de după Revoluția din 1989, urmate de o critică
asumată a capitalismului, adusă până în prezent, cu reverberații în viitorul
incert).
Interesează trecutul din prezent, asumarea prezentului prin cunoașterea
trecutului, posibilitatea unei schimbări în viitor, care e doar prefigurată,
atitudinea echipei de lucru fiind destul de sceptică în această privință. Trecutul
personal contează pentru istoria obiectivă, iar poveștile de viață compun, din
fragmente, istoria recentă, așa cum au trăit-o protagoniștii ale căror voci se
aud pe benzi de magnetofon ori pe casete. Tehnic, aparatura folosită formează
și decorul, alături de o masă și un scaun, un pick-up, casetofoane și
magnetofoane ca pe vremuri, iluminate prin veioze pentru a se putea lucra (a derula
benzi ori casete, a înregistra, a șterge etc.). Prin arhivare și dezarhivare,
înregistrare, interpretare, ștergere, în mod similar activităților de lucru din
spectacol, se construiesc perspectivele istorice și se scrie istoria.
În scenă, apare Ionela Pop, 69 de ani, pensionară, care poate fi percepută
ca mamă ori bunică de publicul de teatru tânăr ori ca fiind o persoană, puțin
mai tânără sau mai în vârstă decât spectatorul, pentru publicul ceva mai matur,
a cărei poveste de viață seamănă, mai mult sau mai puțin, cu poveștile de viață
ale mamelor, bunicilor, mătușilor, cunoștințelor noastre. Povestind despre sine
și despre rudele ori cunoștințele ei, Ionela Pop deschide o cutie a Pandorei:
sărăcie, foamete, boală, traumă, moarte, ură, absența solidarității dintre
oameni ori a simțului civic, copii neglijați, bătrâni apatici, victime ale
dezumanizării. Cu toate acestea, speranța este posibilă în formele ei cele mai
simple (luminița de la capătul tunelului ori din timpul unei operații pe cord, o
văduvă care trăiește a doua iubire la o vârstă venerabilă, admirația față de un
stup de albine etc.).
Ionela Pop relatează indirect, pe lângă propria poveste, poveștile celor
care nu sunt prezenți altfel decât prin voci înregistrate și storytelling; povestind prin intermediul
celorlalți, implicați indirect în narațiunea scenică, echipa de spectacol
(Ionela Popa, Oana Hodade, Doru Taloș) dă curs, prin storytelling și o
manevrare eficientă a aparaturii, unei perspective asupra istoriei recente și
actuale. Alături de Ionela Pop, în scenă apar Oana Hodade și Doru Taloș, ca
performeri. Dacă prin Ionela Pop sunt aduse în scenă vocile oamenilor
obișnuiți, însă discursul ei este nenatural tocmai pentru că nu e actor
profesionist, în cazul Oanei Hodade și al lui Doru Taloș, discursul este
intenționat transparent. Oana Hodade face cumva legătura între poveste de viață
reală, redată emfatic și poveste de viață reală, redată cu sinceritate
debordantă, fiind în cazul ei evident că e vorba de construcție, scenariu și perspectivă
istorică (balada fără nume). Toate poveștile de viață din spectacol, redate
direct sau indirect, fragmentar, devin ecourile unei perspective istorice.
Până la urmă, oricât de sincer le-am povesti, poveștile noastre de viață
contribuie la configurarea unei perspective istorice, deoarece istoria
personală nu ne face singurii din univers care am trecut printr-o anumită
situație, ci contribuim, cu tot cu micile detalii care fac diferența, la o
istorie mai cuprinzătoare. Dincolo de acest aspect, suntem subiectivi atunci
când relatăm în funcție de zona de interes pe care vrem să o accentuăm. Și ne
înscriem, fie că vrem, fie că nu vrem, într-o perspectivă istorică, căreia îi
aparținem cu tot cu (și indiferent de micile detalii suculente care fac
diferența și ne îndreptățesc să avem o poveste personală de spus) ceapa care
lipsește (sau nu) din sarmale, firul de pătrunjel pentru vinderea căruia suntem
(sau nu) sancționați pentru tulburarea ordinii publice, scrisorile, jurnalele
ori fotografiile părinților, reminiscențele unei vieți de om pe care, din cauza
sărăciei ori a disperării, suntem (sau nu) nevoiți să le vindem la târgul de
vechituri, în schimbul unei pâini.
E un spectacol care suscită foarte multe întrebări, adresează probleme,
atrage atenția asupra unor categorii defavorizate (balada gurilor știrbe,
generalizată, absolut fascinantă stilistic, prin metafore și ziceri, dar mai
ales prin impact emoțional și conținut), solicită instituțiilor statului să ia măsuri
pentru cetățeni, iar nu împotriva lor, reprezintă un semnal de alarmă cu privire
la viitorul iminent, un apel la solidaritate într-o societate în care domnesc
neîncrederea în instituții și sisteme, egoismul, intoleranța, lipsa de respect,
abuzul, încălcarea valorilor democratice.
(Baladele memoriei, un spectacol
de: Ionela Pop, Raul Coldea, Nicoleta Esinencu, Oana Hodade, Doru Taloș, produs
de Reactor de Creație și Experiment, reprezentat pe 28 septembrie, Sala Studio
a UNAGE Iași, spectacol invitat în cadrul “UnderAct - Program de rezidențe și
mobilitate artistică”, FaPt, în parteneriat cu UNAGE Iași, Facultatea de Teatru
și Centrul Cultural German, un proiect finanțat de Primăria Municipiului Iași)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu