Ce-am făcut de Ziua Educației

De Ziua Mondială a Educației, am ajuns din nou la Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași. FITPTI are loc anul acesta între 3 și 10 octombrie, cu un prolog pe 29 septembrie și un show case Teatrul Luceafărul pe 1 și 2 octombrie. Foarte educativă, ediția a XII-a a FITPTI are ca temă Libertatea, numărând cei 30 de ani care au trecut de la Revoluția din 1989, dar și visurile împlinite ori speranțele spulberate, deoarece discută subiecte dintre cele mai actuale prin spectacole atent selecționate: problema migrației (Bun de export), parvenitismul social-politic, impostura (Chiritza în concert), relația dintre istorie subiectivă și istorie obiectivă (Istorie la persoana I), provocările culturale ale citadinului și forța modelatoare a urii (Orașul), problemele cotidiene ale unor oameni obișnuiți care se străduiesc să aibă un prezent satisfăcător în țară sau afară (Bun de export, Taximetriști).

În 2019, se poate remarca anvergura festivalului organizat de Teatrul Luceafărul din Iași, faptul că e serios, valoros și de calitate, competitiv, că nu mai e doar pentru copii ori publicul tânăr de ceva timp, înscriindu-se printre festivalurile notabile din țară și din lume, cu foarte mulți invitați din străinătate, mizând, prin spectacolele pe care le aduce în atenția publicului său, pe câteva constante: noutatea absolută a propunerii de spectacol pentru ieșeni, diversitatea tipologică a manifestărilor (expoziții interactive sau de fotografie, lansări de carte), varietatea formulelor estetice (spectacol-lectură, performance, spectacol-concert, teatru militant, teatru documentar, teatru coregrafic etc.), spectacole de autor, de actor sau de subiect, implicând atât producții de teatru independent, cât și de teatru instituțional, reunite de o temă unică (anul acesta, după cum am amintit deja, Libertatea), argumentată prin fiecare propunere culturală și spectaculară.

Deoarece Taximetriști (de Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae, regia: Bogdan Theodor Olteanu, Asociația Teta și Apollo 111 București) e chiar spectacolul văzut de mine pe 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educației, va fi exact cel despre care voi discuta în acest prim articol dedicat FITPTI 2019. Cunoscut pentru producțiile lui cinematografice, Bogdan Theodor Olteanu atrage, prin parcursul scenic din Taximetriști, în special atenția publicului tânăr printr-un script actual, realist și reconfortant, printr-o construcție scenică din frame-uri succesive, cu decor non-dinamic, printr-un spectacol deopotrivă de subiect și actor. Actorii (Alexandru Ion, Rolando Matsangos, Maria Popistașu, Victoria Raileanu, Ana-Maria Guran, Paul Nistor) joacă firesc, credibil, veridic și se identifică foarte bine cu personajele întruchipate. Mai mult decât convingători, ei reușesc să atingă o coardă sensibilă a publicului tânăr de astăzi, deschiderea spre tragicomedie. Spectacolul este deopotrivă unul de replică, cu limbaj licențios, realizat pentru un public a cărui emancipare și deschidere e însoțită întotdeauna de discernământ. De aici, atât de mult discutata și totodată insuficient disputata distincție dintre libertate și libertinaj. Prin structură și script, spectacolul este, fără îndoială, unul cu intenție filmică.

Cu măsură, în viață e necesar hazul de necaz, comedia inteligent inserată, prin replică, în situații scenice serioase, grave. Dar e necesar să înțelegem cu aceeași justă măsură termenii și replicile, să înțelegem că limbajul personajelor le conferă unicitate și savoare, picanteria nefiind nicidecum un model de comportament, ci o modalitate excentrică de asumare a unor realități uneori dureroase. Bunăoară, personajele din Taximetriști au suficientă suculență și concretețe, dar prin acestea nu infirmă regula unor tipologii recognoscibile, ceea ce suscită și mai mult un anume tip de reacție comică, comicul de față-în-față, de reflexie, de oglindire sau de recunoaștere.

Disputa dintre taximetriști și uberiști nu a trecut fără ecou, ceea ce face acest spectacol actual prin subiectul cel mai concret cu putință, la care se adaugă, din fundalul replicilor și al situațiilor scenice, o serie de subteme (emigrarea, problema statutului social, soarta diferită a unei relații în străinătate și în țară, chestiunea prejudecăților sociale și a discriminării, motivele concrete ale înstrăinării de celălalt, comunicarea cu partenerul, aluzii la anumite forme de mafie, puterea socială a banului, inclusiv rolul acestuia în consolidarea și ruperea relațiilor). Este educativ în măsura în care înțelegi sensul valabil al termenilor vehiculați (”șmecher”, ”papagal”, ”prost”). Și am formulat aceasta pentru aceia dintre elevii mei care au tradus ”să ai spirit critic” prin ”să fii șmecher”. Să ai spirit critic înseamnă tocmai să nu te lași sedus de farmecul irezistibil al sloganurilor unei societăți pentru care: cel ce câștigă atât cât merită e ”papagal”, iar cel ce intră în jocurile cu bani curați și murdari (deci murdari) e ”șmecher”. O astfel de societate, cu șmecherașii săi, mai mult sau mai puțin de duzină, ne mânjește iremediabil pe toți.

Tocmai de aceea, regăsesc nevoia unui asemenea spectacol: doar ca scenariu de film, nu ar fi mai avut rolul educativ pe care îl poate avea atunci când e jucat pe o scenă de teatru. Îl recomand celor care pun semnul egal între fericire și bunăstare, celor care sunt aroganți doar pentru că au bani și se cred deștepți doar păcălindu-i pe ceilalți. Am observat că occidentalii sunt mult mai naivi decât românii (în sensul bun al termenului), pentru că nu au avut nevoie să își dezvolte cu atâta subtilitate șiretenia. Până la urmă, oricât ai încerca să eludezi discrepanța de clasă din România astăzi, suntem iremediabil o societate formată din proști deștepți și deștepți proști. Iar Ziua Mondială a Educației mi-a oferit o mostră de teatralitate în acest sens, un text și un pretext. Uneori, devine atât de ilar de neimaginat că îți vine să întrebi doar: ”Pe bune?” În loc de: ”Încotro?”


https://dyntabu.blogspot.com/2019/10/ce-am-facut-de-ziua-educatiei.html