Sau ce-am făcut în weekendul de după Ziua Drepturilor Copilului și Ziua
Filosofiei. 20 noiembrie – Ziua Internațională a Drepturilor Copilului
(UNICEF), 21 noiembrie – Ziua Mondială a Filosofiei (UNESCO). Iar weekendul de
după a fost plin, împlinitor (fulfilling).
22-23 noiembrie Conferința ”Teatrul în educație”, masterclass ”Școala pentru
viață” (susținut de Sylvia Rotter) și Atelierele de formare ”Teatrul în
educație”, organizate de Teatrul Vienez de Copii.
Atât teatrul, cât și educația moderne au în comun caracterul interactiv și
ludic. Adulții uită adesea de caracterul ludic al existenței umane care ne
definește sau nu-și mai asumă empatic roluri alături de ceilalți, iar profesorii
se plafonează într-un sistem rutinat, tradiționalist și conformist, într-un
sistem educațional mult prea reproductiv și prea puțin creativ. Inventivitatea,
imaginația și caracterul ludic ar trebui să devină trăsăturile de bază ale reformei
în educație.
Am identificat problemele de mai sus și salut faptul că acestea au fost
analizate prin intermediul unor conferințe dedicate teatrului și educației,
nevoii de schimbare în educație prin teatru, dar și teatrului ca metodă
pedagogică inovativă. În colaborare cu științele abstracte, arta (și în special
arta teatrală) pot contribui la dezvoltarea competențelor de care tinerii au
nevoie astăzi pentru a se forma ca personalitate într-un cadru flexibil,
într-un mediu școlar primitor, în contextul în care ei sunt viitorul. Odată
teatrul introdus în școală, nu doar ca disciplină teoretică de studiu în
liceele cu profil vocațional sau prin trupele de elevi din școli, ci ca
disciplină opțională, se va vedea cât de important este pentru profesor să fie
un bun regizor, iar pentru elev să fie un bun actor, cu posibilitatea ludică de
a exersa jocul de rol.
Invitații din cadrul conferinței organizate la Iași în data de 22
noiembrie, au subliniat asemănările dintre profesor și actor, ambii fiind puși
în situația de a capta atenția, de a transmite un mesaj cu sens într-un mod
care să nu plictisească și pe care elevul să-l recepteze nu atât ca informație,
cât emoțional, păstrându-l cât mai mult posibil în memoria afectivă. De
asemenea, s-a insistat pe nevoia unui învățământ atractiv, creativ, iar nu
”recitativ”. Tehnologia a acaparat atenția elevului, telefonul mobil este peste
tot, iar elevii, ca și profesorii, își pierd nu doar capacitatea de
concentrare, dar și competențele de comunicare. Trebuie să avem în vedere că nu
livrăm elemente care să se descurce exemplar într-o societate robotizată,
consumistă, corporatistă, ci că școala este în primul rând un mod de viață,
timp de calitate petrecut împreună cu celălalt, pregătire pentru viață, de
aceea latura teoretică a disciplinei pe care o predăm trebuie să aibă și o
componentă practică, aplicativă. Situațiile de comunicare, exemplele, aplicațiile
reprezintă firul roșu care străbate discursul, ceea ce contează în cea mai mare
măsură, și am în vedere în primul rând faptul că procesul educațional
reprezintă o ”școală pentru viață”.
Mă bucur enorm că am avut prilejul să întâlnesc oameni care împărtășesc
aceleași valori, mai ales acum când asistăm la o degringoladă totală a
sistemului educațional, debusolarea, deruta și nemulțumirea elevilor sau a
profesorilor fiind semnalul de alarmă prin care ni se dă de înțeles că e nevoie
de o reformă majoră a sistemului. Există obstacole majore în a aplica metodele
inovatoare ale educației prin teatru, în special în mediile defavorizate sau în
lucrul cu copiii în cazul cărora s-a produs o inversare a valorilor și nu
receptează intențiile dramatice, ci le iau ca atare. Dar dat fiind că uneori
nici profesorii lor nu sunt cu mult diferiți, sunt convinsă că, prin încredere
și colaborare, vom reuși să relaționăm în mod constructiv cu elevii noștri. Cu
mențiunea că educația prin teatru e o convenție pe care trebuie să o acceptăm,
elevi și profesori deopotrivă, pentru ca această metodă să își dovedească
eficacitatea. Educația prin teatru are nevoie de nonintervenția factorului perturbator
tradiționalist, care distruge dintr-o dată tot ceea ce cu greu, în timp și
etape succesive, asumându-ne roluri și acordând roluri de eroi sau non-eroi
elevilor noștri, am construit.
Teatrul conferă educației dinamism, interactivitate, caracter participativ,
metode noi; evoluăm împreună cu elevii noștri prin încercare și eroare, respectiv
prin înlocuirea ipotezelor de la care am plecat cu altele noi, având mereu
aceeași deschidere de la începutul carierei noastre de a o lua de la capăt și
de a încerca tehnici noi. Educația prin teatru mai înseamnă să fii capabil să
te joci, rămânând deschis provocărilor și evitând tentațiile metodelor
autoritariste. Dar ce ne facem atunci când elevii sunt învățați astfel? Trebuie
să luptăm mult să-i dezvățăm de educația tradiționalistă și atitudinea
autoritară pe care o așteaptă de la noi și să revenim la firesc, la ludic. Să
nu uităm însă că orice joc presupune respectarea anumitor reguli.
Workshopul intensiv de pe 23 noiembrie a cuprins patru module (regie,
improvizație, vorbire și mișcare) în cadrul cărora ne-am antrenat din plin atât
corpul, cât și mintea pentru a aplica în cunoștință de cauză metodele de artă
dramatică la clasă. De asemenea, pentru a adapta exercițiile învățate în
funcție de categoriile de vârstă, solicitările și nevoile celor pe care îi
formăm. Mai mult decât atât, ar trebui să fim mai toleranți cu elevii noștri cărora
le solicităm, zi de zi, cinci sau poate șase ore pe zi, capacitatea de atenție
și concentrare, de memorare, de gândire, de vorbire și de mișcare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu