O replică a Irinei din primul act al dramei Trei surori de A.P. Cehov (”Ce gânduri minunate mi-au trecut prin
minte! Ce gânduri…”) stimulează conceptul regizoral al lui R. Afrim. La care aș
adăuga câteva versuri de Nichita Stănescu: ”Sufletele morților/ Sunt atmosfera
terestră./ Respirăm sufletele lor,/ Sufletele lor își înfig câte un deget
adânc/ În respirația noastră”.
De ceva timp, regizorul Radu Afrim nu-și mai numește protagoniștii
personaje, ci oameni. Interesat de oamenii vii dintr-o piesă de teatru sau de
pe scenă, care gândesc și simt, iată că a revenit la Cehov. Viul lui Cehov,
trăirile inadaptaților fragili, superiori prin sensibilitate și gândire, care
se revoltă împotriva mediocrității și vieții fără ideal, creându-și un vis care
să-i ajute să evadeze din realul insuficient, onirismul la care se adaugă suprarealismul,
comicul bizar, bufoneria, simbolurile, poezia, melancolia nu-i sunt deloc străine
lui Afrim. Numai că Radu Afrim deschide lumea lui Cehov, ca pe o cutie a
Pandorei (irezistibilă, reflexivă, irepresibilă), expunând gânduri și emoții la
rampă, recreând interioritatea prin atmosferă scenică (decor, dans, sunet, muzică
și lumini).
Oamenii lui Afrim sunt cei pe care i-a cunoscut, actorii înșiși în ipostaza
lor umană, impersonări ale unor figuri politice ale timpului nostru.
Actualizarea schimbă cadrul temporal, perspectivele asupra caracterelor,
situațiile, discuțiile și recontextualizează astfel întregul scenariu. Afrim
renunță la personaje sau le păstrează doar la nivel de replică (Cebutîkin,
Anfisa), alteori transformă certitudini textuale cehoviene în personaje noi
(Persefona, soția lui Verșinin sau Bobi k68). Aceștia rămân pe cât de actuali,
pe atât de generali, astfel încât toți cei afectați de încălzirea globală sau
interesați de incendiile devastatoare de pădure sunt prinși în (de) scenariu.
Oamenii din Trei surori sunt
concreți și totuși universali prin dorințe, tristeți, aspirații și neîmpliniri;
Cehov conferă osatura psihologică pe care Afrim pune sânge și carne. Cuplurile
sunt coagulate, iubirile împărtășite. Plictisul, vidul, nefericirea celor ce
trăiesc în cripta spațială ”Moskau” este umplut prin rescrieri de scenariu și noi
situații scenice în care speranța are de fiecare dată un rol (Irina e un talent
coregrafic care se irosește în provincie, sperând la un nou început, pe măsura idealului
din trecut, Andrei mănâncă savarine, în timp ce-și deplânge lipsa de vlagă
conjugală și neîmplinirea profesională, e dependent de jocuri de noroc și critică
decrepitudinea morală a provincialilor, sperând la izbăvirea prin iubirea aproapelui,
spion în casa Prozorovilor, Tuzenbach e ucis în încercarea de a-și schimba
viața pentru femeia iubită, Verșinin și Mașa trăiesc o romanță autentică).
O nouă stare de spirit înlocuiește spleenul, disperarea viscerală. Dansul convulsiv
al Irinei (Flavia Giurgiu), râsul spasmodic al Mașei (Raluca Aprodu), sufletul apăsat
de tenebre al Olgăi (Natalia Călin), plânsul necontrolat al lui Andrei (Marius
Manole) sau ochii mereu înlăcrimați, albaștri, sticloși, ai lui Tuzenbach (Istvan Teglas) indică
amărăciunea din sufletul lor, disperarea existențială viscerală,
imposibilitatea de a depăși anumite obstacole pentru a fi fericiți. Fericirea e
mereu în trecut sau în viitor, un ideal, munca un mod de a uita de limite, dar
și un mod de a fi, la fel și suferința.
Aluziile culturale (literatură, pictură, cinematografie) impregnează
discursul scenic (Ray Bradbury, Albrecht Dürer, Stanley Kubrick) și sunt la fel
de diverse ca playlistul pe care Irina îl poartă simbolic de colo colo, ba
chiar la un moment dat îl împachetează și-l ia cu ea în valiză (Aura Urziceanu,
Sade, Jessica Pratt). Tehnologia avansată (mesaje pe ecran, video proiecție și
mapping, smarphone, laptop, stroboscop, 3D) e asociată cu imagini renascentiste
(din ceașca Persefonei, chemarea melancolică a neființei, din chipul dedublat
între trecut și prezent, sufletul nefericit al Olgăi), retro-pastelul. Soluțiile
regizorale nu resping textualul simbolurilor de proveniență rusă (mestecenii, rodia, ”zboară cocorii”, titirezul), dar acestea sunt extrapolate la noul univers vizual
și sonor creat. Lentila de la aparatul
de fotografiat de epocă este înlocuită de filmarea în timp real. În plus,
discursul actorilor include aluzii metaspectaculare, ușor ironice, la scenografie
minimalistă sau la opțiuni filmice avansate (slow motion). Sincronizarea dintre
nivelul replicii de scenă și planul audiovideo este perfectă.
Două lucruri par a-l interesa pe Afrim în mod deosebit: politicul și
viitorul. În principal, actualizarea lui Cehov nu este atât o chestiune de
cromatică, cât una de politică. Orașul provincial vechi de două sute de ani, cu
o sută de mii de locuitori se află sub înrâurirea lui Putin (impersonat de
Marius Manole, subjugând capra cu o singură atingere simbolică de mână), la fel
cum întreaga Rusie e sub dictatură din cauza sprijinului conferit de Occident
(scenariul reproduce fragmente dintr-un interviu acordat de scriitorul rus
Mihail Șișkin ziarului Adevărul, pe 5
octombrie 2019, iar în spectacol replicile sunt în cea mai mare parte puse în
seama Nataliei, interpretată de Ada Galeș, ecologistă, luptând pentru
democrație și care opinează militant cu replicile din interviu).
În al doilea rând, flash-uri din spectacole afrimiene anterioare ne conduc
spre a privi acest nou spectacol ca pe o artă poetică și un modus vivendi.
Viața nu ar trebui să însemne refugiu în trecut, după cum nici teatrul nu ar
trebui să fie o idealizare a trecutului. Oamenii aduși de Afrim în scenă și
filmați de Bobi k68 sunt prezenți, vii și depun mărturie pentru viitor. Viitor
dinspre care nu știm cum vor fi percepute viața, teatrul, arta de astăzi.
(Trei surori, un scenariu [ne]firesc
de liber după Cehov, traducerea Raluca Rădulescu, scenariul și regia: Radu
Afrim, distribuția: Raluca Aprodu/Mașa, Natalia Călin/Olga, Flavia Giurgiu/Irina,
Marius Manole/Andrei, Emilian Oprea/Verșinin, Istvan Teglas/Tuzenbach, Irina
Movilă/Persefona, Ada Galeș/Natalia, Ciprian Nicula/Bobi k68, Florin Călbăjos/Kulîghin,
scenografia: Irina Moscu, costumul caprei: Cosmin Florea, video design și
mapping: Andrei Cozalc, sound design: Călin Țopa, univers sonor: Radu Afrim,
lighting design: Micea Mitroi, Cristian Șimon, 28 decembrie 2019, TNB)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu