”Ochiul străzii” se numește show-ul TV în pragul falimentului de idei al
realizatoarei. Până în momentul când aceasta îi găsește pe locuitorii unei
cripte dintr-un cimitir, oameni ai străzii, oameni ai nimănui, luați de
Șobolanu’ sub oblăduirea sa; Șobolanu’ se preface orb și-i învață și pe
ceilalți membri ai găștii diverse tertipuri pentru a obține, în mod viclean,
bani de la oameni. Modul în care fiecare dintre membrii găștii Șobolanului își
câștigă existența stă la baza poreclei fiecăruia (Clipici, Fomi, Râmă şi
Holbatu’) sau accentuează o particularitate, o trăsătură de personalitate a
celui în cauză, pentru că niciunul dintre cei cinci nu are un nume propriu-zis.
Neavând un nume, ei par să nu aibă nici un Dumnezeu.
Cu toate acestea, Șobolanu’ împreună cu Clipici, Fomi, Râmă şi Holbatu
reprezintă o posibilă sursă de rating și venit pentru emisiunea TV la care sunt
invitați. În studioul TV se întâlnesc oamenii străzii și prezentatoarea în pană
de subiecte noi, dar care în sfârșit a găsit unul; realizatoarea emisiunii și
Șobolanu’ au în comun foamea de audiență, de senzațional, de a impresiona, de a
stoarce lacrimi și bani și astfel de a profita de pe urma telespectatorilor.
Televiziunea se dovedește un teatru de operațiuni eficace în manipularea
publicului spre a reuși să crească audiența, mimând feeling-ul. Aparent, în loc să salveze emisiunea care suferea de
lipsă de audiență, totul se lasă cu un fiasco de platou total în momentul
înregistrării emisiunii. Însă lucrurile vor lua în cele din urmă o turnură
fericită grație montajului ulterior și datorită unui psalm al lui David (Psalmul
22), cu trimitere directă la fragmente din Evanghelii și Iisus cel crucificat,
luând asupra sa păcatele întregii umanități (Eli, Eli, Lama Sabactani?); psalmul e învățat pe de rost de cei
cinci și recitat în platoul TV, la îndemnul liderului lor, Șobolanu’. Momentul
încheie spectacolul într-un mod cvasi-apoteotic (aici Radu Mihoc alege o piesă
muzicală foarte inspirată).
Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru
ce m-ai părăsit/ şi pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuţi şi fără să-mi
asculţi plângerile mele?/ Strig ziua, Dumnezeule, şi nu-mi răspunzi./ Strig
noaptea, şi tot n-am odihnă./ Totuşi Tu eşti cel Sfânt/ şi Tu locuieşti în
mijlocul laudelor./ În Tine se încredeau părinţii noştri. Se încredeau şi-i
izbăveai./ Strigau către Tine şi erau scăpaţi./ Se încredeau în Tine şi nu rămâneau
de ruşine./ Tu m-ai scos din pântecele mamei, m-ai pus la adăpost de orice
grijă, de când am fost la sânul mamei, am fost sub paza ta./ Din pântecele
mamei ai fost Dumnezeul meu./ Nu te depărta de mine./ În adunarea cea mare, Tu
vei fi pricina laudelor mele/ şi-mi voi împlini juruinţele în faţa celor care
se tem de Tine./ Cei săraci vor mânca şi se vor sătura. Cei ce caută pe Domnul,
îl vor lăuda:/ veselă să vă fie inima pe vecie... (fragmentul de psalm este redat așa cum apare în piesă)
Radu Mihoc este destul de exigent cu actorii, iar în ceea ce privește
tehnicile de lucru e la curent cu tot ce se folosește în teatrul actual, numai
că nu are întotdeauna spațiul fizic ori teatral necesar punerii lor în practică
(filmare în timp real, dublarea acțiunii din scenă sau înlocuire unor mari
pasaje din scenariu cu videouri filmare cu actorii, plasarea actorilor în spațiul
destinat spectatorilor etc.). Are idei îndrăznețe (puppetry cu cranii, teatru în teatru în piesa de decor din
spectacol). Decorul când e un cort reprezentând cavoul din cimitir unde
locuiesc oamenii străzii, când se preschimbă în platoul TV pe care aceștia îl
iau cu asalt entuziasmați, în elanul lor descreierat de a-i face pe oameni să
doneze pentru ei. Dintre toți, singurul ale cărui acțiuni sunt premeditate este
chiar Șobolanu’, șeful bandei de aurolaci, ceilalți lăsându-se, ca niște
smintiți, ghidați de el. Ceea ce Radu Mihoc are în plus chiar față de unii
regizori consacrați e imprevizibilitatea. Chiar dacă uneori construcția
spectacolelor sale nu e întru totul coagulată, iar alteori acțiunea scenică trenează,
el reușește totuși să sădească germenii unei acțiuni scenice imprevizibile.
Atunci când e asistent de regie la vreun spectacol de la TNI, se observă,
devine remarcabil.
Spectacolul urma să fie reprogramat în lunile martie și aprilie. Aveam un
parteneriat cu Teatrul Mirage de a merge cu câțiva elevi la teatru în cadrul
săptămânii ”Școala altfel”. S-a anulat, precum multe altele, din cauza
evenimentelor curente, în contextul generat de pandemia coronavirus. Iată că,
în loc să scriu despre ce am făcut cu un anumit prilej sau altul, am ajuns, din
păcate, să scriu despre ceea ce aș fi făcut dacă nu… Abținându-mă să iau
deocamdată o poziție oficioasă față de tot ceea ce se întâmplă, fac, cu ocazia acestei
cronici, prin intermediul acestui scurt articol, un apel la calm, solidaritate
și responsabilitate. La compasiune prin detașare, la toleranță, la ecuanimitate.
(Ochiul străzii de Florin
Lăzărescu, distribuția: George Balmoș, Ionuț Cozma, Loredana Bran, Liviu
Răican, Vlad Mihăiescu, Constantin Urzică, Loredana Antonovici, Teodora Hâncu
și Geanina Mihaela Chițiga, regia: Radu Mihoc, Teatrul Mirage, Casa de Cultură
”Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, 24 ianuarie 2020)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu