Pe 1 aprilie, Dragonul de aur ar
fi ajuns la Iași în cadrul unui turneu mai amplu care a fost anulat. Cu toate
acestea, am văzut spectacolul. Despre avantajele și dezavantajele vizionării de
teatru online, voi discuta poate cu un alt prilej. Momentan, compus din scene
cu narativitate fragmentată, intercalată, sincopată, repetitiv și magic în
naturalismul estetic de fond, având ca temă migrația, destinul brutal, fatal, teribil,
grotesc, dar în același timp tulburător, al micuțului (noul angajat al
restaurantului chinez-vietnamez-thai, ”Dragonul de aur”) și al surorii sale pe
care plecase să o caute, acest lied dramatic corespunde în mare măsură
atmosferei create de situația globală actuală și în ceea ce-i privește pe
români. Nu numai că am devenit migranții propriei noastre vieți, dar, dincolo
de orice figură de stil, problema migranților care revin acasă a început să ne
intereseze mai mult ca niciodată. E vorba de oameni fără drepturi, fără permise
de muncă, fără asigurări medicale, care nu beneficiază de aceleași legi ailleurs.
Revenind la latura socială a piesei lui Roland Schimmelpfennig, doi migranți
chinezi, frate și soră, își pierd viața (simetria scenică este în acest sens uluitoare);
primul pentru că nu are acte și, drept urmare, nu își permite să meargă la dentist,
colegii săi de la restaurant estrăgându-i dintele cariat care-i dădea mari
dureri cu un clește nesterilizat, provocându-i o hemoragie hiperbolizată,
micuțul chinez sângerând până moare și fiind apoi înfășurat într-o carpetă și aruncat
de aceiași colegi de serviciu în râul de unde va urma o călătorie simbolică,
fantastică înapoi spre casă; cea de-a doua pentru a satisface curiozitatea de
exotism și spre a-i servi drept consolare amicului patronului micuțului magazin
ticsit cu de toate, din colț. Lipsită de apărare, tânăra asiatică este omorâtă
prin neglijență de bărbatul în stare de ebrietate. Deși fratele ei nu o mai
găsește, o percepe la final ca fiind extrem de aproape, în moarte, împărtășind
aceeași fatalitate, transfigurată prin magie teatrală (sugestie și cromatică
scenică prin lumini, fond muzical eterat, coregrafie).
Catinca Drăgănescu nu exagerează în direcția teatrului social, mizând pe o
producție cu o estetică ireproșabilă. Naturalismul este temperat prin soluții
regizorale și detalii de mare finețe (nuanța vopselei din final, aceeași cu a
mănușilor) și consumat prin lirism. Tind să cred că e unul dintre cele mai
estetice spectacole cu subiect social al regizoarei. Comicul este realizat cu
aportul actorilor, prestațiile nu sunt mult accentuate, iar adresarea e
directă, la microfon, spre public. Cu toate acestea, întregul demers actoricesc
este neutru, detașat, chiar dacă menit să livreze emoție pură, lipsit de excese.
Grotescul e atins mai mult prin soluții și coregrafie sau elemente de decor,
vestimentație, chiar gestică sau textual, dar în mai mică măsură expresivitate
interpretativă. Balansul dintre grotesc și poezie este foarte armonios.
E drept că și textul e reușit sub toate aspectele atinse în paragraful
anterior sau în următorul. Astfel, ruta dintelui, care zboară până ce
aterizează în supa unei stewardese, o clientă fidelă a restaurantului este una
din sursele comicului, dar adresează și unele probleme. În momentul în care
clienta ia contact cu dintele, migranții nu mai sunt o chestiune abstractă, ci
devin o problemă extrem concretă care îi privește direct pe autohtoni. Această
idee este exprimată de hilaritatea poveștii, clienta ia dintele găsit în supă, atent
împăturit într-un șervețel, acasă, îl gustă și se întreabă al cui ar putea fi,
ba chiar încearcă să-l restituie și mai și reușește (stewardesa îi întâlnește
noaptea pe chinezi la râu, chiar după ce s-au debarasat de cadavru; scuipă și
ea, ca pe un sâmbure, dintele în apele care au înghițit corpul micuțului). Dintele
a trăit exact cât a reușit să supraviețuiască și micuțul asiatic, având inițial
gust de supă thai și de sânge, după care nemaiavând nici un fel de gust.
Spectacolul este foarte en vogue în
ceea ce privește mijloacele regizorale de care se face uz; în același timp, în concordanță
cu pretențiile textuale. Actrițe interpretează bărbați, iar actori – femei. Planurile
sunt suprapuse. Decorul este sugerat. Coregrafia contribuie în mare măsură la
sugestia scenografică și suplinește un decor clasic, abundent, detaliat. Perspectivele
se schimbă, fiind stimulați să privim de sus în jos decorul supradimensionat, restaurantul
stilizat, dar și de jos în sus sau din lateral ori frontal. Scenele se întrerup
și se reiau într-un mod care conferă mister, poezie. O poveste tradițională,
fabula greierului și a furnicii, e adusă să ilustreze în cel mai mare grad
posibil cruzimea umană, dar și fragilitatea și străbate ca un fir roșu
narativitatea sincopată despre cupluri în destrămare, parteneri cărora le
lipsește comunicarea, prieteni care nu mai au ce să își spună etc.
Pauzele din text sunt redate în discursul actorilor, costumația e neutră
(un pantalon de culoare închisă, un tricou, peste care se suprapun la vedere detaliile
de vestimentație solicitate textual). Impresia e de work in progress până ce simetria halucinantă din final adună
detaliile anterioare (sângele care intervine treptat în toate scenele, prin
faptul că actorii își schimbă rolurile periodic, interpretând mai multe personaje,
mânjindu-se astfel tot mai mult de vopsea, folia centrală, suspendată în pantă,
care simbolizează ba covorul, ba râul) într-un veritabil memorial al durerii. Simetria
celor două corpuri nude, culcate pe paturi portative albe, peste care se toarnă
vopsea roșie, acoperite cu câte o folie de plastic, al cărei foșnet îți rămâne
în memorie sau poate doar ecoul sângelui care încă mai picură, nedeosebindu-se
de zgomotul făcut de plastic ori de sunetul tăcerii brute, conduce întregul
discurs scenic într-un punct al emoției nedisimulate.
(Dragonul de aur de Roland
Schimmelphennig, traducerea: Ioana Petre, regia: Catinca Drăgănescu,
distribuția: Costi Apostol, Claudia Ardelean, Ion Fiscuteanu Jr, Sebastian
Marina, Elena Popa, coregrafia și ilustrația muzicală: Simona Deaconescu,
scenografia: Ioana Pashca, Teatrul ”Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe, premiera:
11 mai 2019)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu