Microteatrul reprezintă o tipologie de dată relativ recentă. Microteatrul a
fost creat cu scopul de a democratiza cultura și de a o aduce în stradă, în
mijlocul oamenilor. Pe de altă parte, termenul are în vedere spații de mică
întindere, care inițial nu erau destinate actului teatral, de asemenea la
spectacole scurte, având miză politică.
Proiectele de microteatru au apărut în Spania, de cele mai multe ori în
spații insolite, în anii 2000, urmând să traverseze Oceanul
spre Statele Unite. Un spectacol de microteatru se joacă de până la zece ori
într-o seară și durează aproximativ cincisprezece minute. În Barcelona există
chiar și festivaluri de microteatru. La unul dintre acestea (Festival Píndoles),
de altfel primul festival de acest tip, a fost premiată în 2015 una dintre
piesele din repertoriul de microteatru de la Avangardia.
Teatrul Avangardia preia și transformă conceptul de microteatru,
adaptându-l astfel încât să poată constitui o alternativă viabilă la teatrul de
sală. Actorii joacă teatral în scenete filmate care nu depășesc douăzeci de
minute și a căror miză e una pur recreativă. Microspectacolele sunt concepute la
granița dintre teatru și film și sunt dedicate vizionării online. Cyber-spectatorul
introduce un cod și are la dispoziție o oră pentru a viziona microspectacolul. Oferta
de microspectacole este etalată și categorisită pe site-ul dedicat: comedie sau
comedie neagră, suspans, dramă.
Am vizionat trei mostre de microteatru filmic de la Avangardia și abia
aștept să apară altele noi. Pentru început, comedia ”Ele” (de Marta Fons,
regia: Ricard Reguant, distribuția: Ioana Barbu și Ștefania Samfira). Două
foste colege de liceu se întâlnesc la o cafea, grație Facebook-ului. Complimentele
sunt răsturnate în ofense, iar amintirile lor nu sunt tocmai reconfortante. Astfel,
una își amintește cum cealaltă i-a suflat prietenul în clasa a X-a. Drept
răzbunare, colega înșelată în liceu a devenit amanta actualului soț al fostei
colege. Microistoriile nu sunt lipsite de răsturnări de situație. Colega
trădată află cu stupoare că a contribuit la stabilitatea relației dintre fosta
colegă și prietenul furat în liceu, deoarece colega își înșela acum soțul chiar
cu prietenul din liceu. Nu numai că sunt construite astfel încât să rezerve elemente
de surpriză, dar scenetele de microteatru de la Avangardia au și final neașteptat.
În al doilea rând, comedia ”Iubire la distanță” (de Ricard Reguant,
distribuția: Alexandru Conovaru, Ioana Mărcoiu, Andreea Mateiu, Andreea Hristu,
Ioana Barbu). De această dată, titlul induce în eroare. Nu e nicidecum vorba de
o poveste de dragoste, ci de eforturile disperate ale unui bărbat matur de a
găsi o parteneră pentru jocuri erotice, lipsite de inhibiții, dar și de
obligații în perioada izolării la domiciliu. Sunt sunate pe rând foste iubite,
cunoștințe, amice, chiar și fiica producătorului său (adultul interpretează
rolul unui actor faimos). Fata se dovedește a fi minoră, iar idila virtuală e
oprită la timp. În cele din urmă, își dă întâlnire pe Skype, fără promisiuni.
Sceneta are un final deschis.
În al treilea rând, plină de suspans, așa cum arată și descrierea, ”Pe
întuneric” (de Octavi Egea, o piesă premiată în 2015 în cadrul Festivalului de
Microteatru Píndoles de la Barcelona, regia: Ricard Reguant, distribuția: Șerban
Pavlu, Camelia Pintilie, Alexandru Conovaru, Andrei Mateiu). Piesa reia unele
teme din spectacolul ”Demnitate” de Ignasi Vidal, cu diferențe și cu mai puțin patetism
din partea actorilor. Construcția scenelor se bazează pe răsturnări de situație
care contribuie la atmosfera tensionată, microspectacolul are un final deschis,
lăsat la latitudinea Cyber-spectatorului. Soțul psihoterapeutei, pe care seara
o surprinde într-o casa izolată, cu instalația electrică nefuncțională, se
dovedește a avea el însuși un partener, împreună cu care plănuise să își ucidă
soția. Grija și dragostea ascund astfel o realitate terifiantă. De această
dată, titlul e pe de o parte la obiect, iar pe de altă parte semnificativ
pentru orbirea femeii căreia realitatea propriei căsnicii i se înfățișează în
obscuritatea absenței unor detalii foarte importante despre adevăratul chip al
soțului ei. Chiar dacă acțiunea nu e redată, intuiția funcționează.
În primul caz – filmarea e realistă, acțiunea petrecându-se la o terasă, în
al doilea –microspectacolul dă impresia că e vorba de simpla filmare a cuiva la
domiciliu, iar în cel de-al treilea – sunt prezente numeroase tehnici de film. De
cele mai multe ori, personajele împart ecranul (split screen). Cel mai interesant e filmată femeia din
microspectacolul ”Pe întuneric”, în întunecime totală, fără a lăsa să se vadă
nimic altceva decât obscuritatea în care se cufundă la propriu și la figurat.
Ceilalți protagoniști apar schematic, nici imaginile lor nu luminează prea mult
confuzia în care se adâncesc micromomentele cu femeia inițial ușor înfricoșată,
prudentă și în cele din urmă perplexă.
În contextul în care a apărut microteatrul, accesibil oricui, pentru o
scurtă pauză cu scopul de a se destinde, relaxa, amuza, începe să fie regândit
rolul teatrului ca artă în societatea contemporană. Deja unii regizori au început
să creeze explicit pentru marele public, contribuind la democratizare
teatrului, coborând arta în stradă. În același timp, teatrul are din ce în ce
mai mult o miză sociopolitică. Nu în ultimul rând, Cyber-spectatorul poate
tolera spectacole cu o durată mai mică decât în mod obișnuit, dat fiind că
prezența mai mult timp în fața ecranului poate deranja. De la microteatrul pentru
online, la experimentele de teatru online care deja s-au făcut în fel și chip,
la un nou soi de Cyber-teatru nu a mai rămas foarte mult de parcurs.
Dana Țabrea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu