Amanta mea, virtualul

 

Într-un mod cumva ilicit, virtualul, nu numai că s-a insinuat în viețile noastre private, ba chiar a început să ocupe un loc privilegiat în viața noastră din socială. Ca o consecință, asistăm la o diluare a granițelor dintre spațiul public și spațiul privat.

Această situație ar putea fi, după caz, de la un individ la altul, resimțită ca abuz, ca o încălcare a spațiului intim și personal – comunicarea audiovideo, până mai ieri utilizată în cadru restrâns, cu prietenii, a devenit un instrument frecvent utilizat în mediul educațional sau lucrativ în general. Dar ar putea fi privită și ca beneficiu, atunci când individul are parte în mediul virtual de satisfacții anterior asociate cu  spațiul public (educație online, magazin online, teatru online, vizite la muzeu online, călătorie în jurul mapamondului online etc.), mai ales că nu e nevoit să iasă din cochilie. Intervine aici, între cele două extreme, un paradox pasibil a fi formulat  în termeni estetici (ghetou și cochilie), dar și etici (bun și în același timp rău). În fine, ar mai fi de adăugat că pentru unii lucrurile se petrec pur și simplu, pe nesimțite, într-un mod pe care l-am putea numi mecanic, fără a aduce în raza conștiinței nici efectele inserării tot mai adânci a virtualului în cochilia noastră și nici explicitarea ori analiza unei profitabilități pe termen lung.

Cel puțin în mediul educațional sau, ca să generalizăm, în mediul lucrativ actual, unora le vine poate mai greu să treacă de la conceptul de videochat la cel de audiovideolecție sau audiovideomuncă, în sensul că fie au tot felul de prejudecăți care-i împiedică să ia în serios pe deplin tot ceea ce se petrece în spațiul educației online ori al telemuncii, dar și în acela că simt nevoia să riposteze, dintr-o confuzie desigur, în sens invers, inserând elemente din spațiul privat în cel public (muzica preferată, de la manele la clasică, fără legătură cu contextul, țigările preferate, chestiuni aproape inofensive, dar relevante pentru ceea ce se petrece cu noi, limbajul uneori deocheat pe care oricine e liber să îl folosească fără restricții în limitele spațiului său privat, cu prietenii, dar nu și în cel public, fără a fi amendat și exemplele ar putea continua).

După cum se poate imagina, replicile la contextul actual, în premieră, nou și deconcertant, vin atât dintr-un sens, cât și din celălalt. Se ripostează la invazia virtualului asupra vieții private cu elemente care țin de însăși viața privată sau se încearcă pe cât posibil, în mod elegant, o echilibrarea a spațiului public și a celui privat, încercând să se mențină, din nou pe cât posibil, o oarecare (iluzie de) distanță între cele două și astfel ajungând, dacă nu într-o poziție de control (e imposibil să mai poată cineva controla această contopire iminentă și inevitabilă dintre public și privat), cel puțin într-una de conștientizare a ceea ce se petrece. Argumente din sfera publică (de ordin juridic, economic, social) intervin spre a media situația actuală. Dat fiind că amenințarea cea mare nu e că sferele publică și privată se vor contopi, ci aceea se vor contopi în mod nefericit, adică arbitrar. În cazul unei arbitrarietăți controlate dinafară, s-ar pierde chiar și noțiunile de subiectiv și obiectiv cu privire la lume, la lumea omului. Oricum, cine ar mai putea crede astăzi că (nu) doar Dumnezeu (nu) joacă zaruri?

Am putea veni cu argumente pro sau contra anulării granițelor dintre public și privat, dar ar fi inutil. Pentru că acesta pare a fi, cel puțin deocamdată, mersul firesc al lucrurilor, în direcția unei digitalizări globale. În schimb, am putea aduce în discuție situații concrete, ori de câte ori avem ocazia, pentru a evita ca imixtiunea sferei publice în cea privată să facă loc abuzului ori să transforme spațiul personal, prin nedelimitare, ruperea barierelor, într-un spațiu al abuzului.

Elevii mei își pun tot mai mult și tot mai des problema drepturilor lor în contextul educațional online, sesizând debusolați că ceva major e pe care să se întâmple, dacă nu cumva s-a și întâmplat deja. Drepturile, ca și îndatoririle, rămân aceleași. Cadrul legal, în situația în care a fost cunoscut până acum, e același. Abuzurile, și ele, rămân la locul lor, doar că ar putea fi mai ușor de înfăptuit, iar asta nu pentru că legile ar trebui să se schimbe (ca și cum virtualul ar fi apărut alaltăieri), ci pentru că în degringolada generală rămâne destul spațiu pentru interpretare. De aceea, absolut orice poate fi negociat în măsura în care suntem dispuși să analizăm încotro vrem să ne îndreptăm și cât putem să ne adaptăm la cerințele momentului (dar și la contextul particular, concret în care funcționăm). Moralitatea însă e o altă chestiune. Mulată pe lumea omului, moralitatea se va schimba odată cu lumea, e inevitabil. Și știm cu toții că nu punem semnul egal între legal și moral. Și, la urma urmelor, fiecare pasăre e liberă să piară pe limba ei.

Strict privitor la spațiul educațional, elevii își vor dezvolta abilitățile de multitasking de pe urma școlii online, în secolul vârtejului, de după secolul vitezei, toate școlile vor ajunge treptat să dezvolte un scenariu educațional online complet (odată ce se iau notițe pe caiete, iar orele se desfășoară sincron și prezența se face pe hârtie, nu putem vorbi decât de sistem hibrid, dincolo de semnificația sintagmei ”scenariu hibrid”, și am dat doar un exemplu), profesorii vor admite că nu turnăm cu pâlnia cunoștințe în capul copilului, ci îl educăm pentru viață, lucrăm cu minți și formăm oameni pentru societatea viitorului; despre aceasta din urmă avem de învățat împreună, cu toții, părinți, elevi, profesori, ceea ce ne face parteneri în procesul educațional deschis.

Închei prin a lansa o invitație tuturor celor implicați de a medita la consecințele eludării granițelor dintre public și privat. Și la cum am putea face astfel încât, în context pandemic, în condițiile în care lumea noastră se schimbă, iar cercul intim se intensifică în spațiul public și se extinde în cel virtual, să petrecem timp de calitate împreună (la ora de curs, în familie, cu prietenii etc.).

 

 

 Dana Țabrea

https://dyntabu.blogspot.com/2020/12/amanta-mea-virtualul.html