În Ajun, m-am delectat cu Albă ca Zăpada, un minunat cadou de Moș Crăciun din partea Teatrului Gong din Sibiu. Dedicat difuzării în regim live streaming, spectacolul menține, prin actorul Dan Hândoreanu care-și asumă și postura de coordonator scenic, interacțiunea cu publicul țintă, copiii de toate vârstele. Nu doar Dan Hândoreanu, ci și ceilalți mânuitori de marionete cu sfori (Monica Baldea, Mihaela Grigoraș) au momente de teatru participativ virtual, deoarece publicul pe care se mizează nu are cum să se facă auzit/văzut în timp real (poate că în această direcție ar putea merge teatrul online, spre construirea interactivității dintre teleactor și telespectator).
Alături de teatrul virtual participativ, momentele în care actorul iese din
rol la vedere (fragmentul cu Regina cea Rea, spre final), dar și faptul că
actorii mânuitori de păpuși lucrează în cea mai mare parte colaborativ (nu e
actorul și păpușa sa, cei șapte pitici, de exemplu, sunt redați cu mijloace minimale,
fără complicații, ca într-un joc de copii cu păpuși, doi actori contribuind la
scenele respective), apoi actorii nu se ascund în spatele păpușilor, ci
împreună cu acestea, costumați, interpretează rolurile – toate acestea – contribuie
la crearea unui spectacol viu, dinamic, modern.
Decorul e miniatural, ridicat de fiecare dată pe o movilă (castelul,
pădurea, căsuța piticilor) care ori e înlocuită, ori rotită sau în ultimă
instanță construită de actori în fața telespectatorilor (mina unde lucrează piticii).
Între magia scenografiei de mici proporții, în acord cu teatrul online, pasibil
a se concentra pe un cadru, fără a avea în vedere întreaga scenă și magia
actorilor din spatele păpușilor (dar și alături de acestea) se creează un
interesant paralelism, alteori un contrast la fel de interesant, când actorul rupe
magia, dezvrăjind și spațiul, și scenariul, iese din sfera poveștii cerând parcă
acordul copiilor pentru o anume soluție. Micuții ar putea avea impresia că
intervin în scenariu, că desfășurarea evenimentelor depinde chiar de deciziile
lor, ceea ce conduce la conștientizarea valorilor etalate, a diferenței dintre
bine și rău, iar în planul acțiunii cei mici vor învăța să se implice, să
aleagă, știind că felul în care ei aleg are anumite consecințe.
Tot cu privire la teatrul online, o altă provocare ar fi spectacolul cu
final incert, la latitudinea telespectatorului, dar realmente la latitudinea
alegerilor acestuia (nu ca în spectacolele offline cu telecomandă când nimeni
nu alege nimic și totul e regizat). De asemenea, vizionarea ulterioară cu final
modificat ar semăna cu regândirea pieselor unui puzzle – o reordonare a
imaginilor, evenimentelor, acțiunilor și destinelor personajelor. Mă urmărește
probabil magia serialului copilăriei, Arabela
și cred că teatrul online pentru copii ar putea prelua ceva din interacțiunea
fabuloasă dintre real și ireal de acolo; e un exemplu admirabil despre cum telelumea,
virtualul (lumea TV, nivelul prezentatorului de știri) schimbă, ca prin miracol,
lumea privitorului, dar și pe cea a emițătorului. La granița dintre online și
offline, dintre real și virtual, oricât de lucid, din ce în ce mai mult, omul
contemporan are nevoie de poveste și de magie.
Albă ca Zăpada de la Sibiu e un spectacol complex, cu actori care îmbracă
și dezbracă haina multiplelor personaje, în același timp mânuind păpuși trase
pe sfori sau păpuși fixe (piticii), dar și decoruri. Peste anumite scene se
trece fulgerător, e în jocul actorilor o tendință filmică prin care anumite
pasaje sunt decupate și se insistă pe ele, iar altele sunt grăbite, astfel
încât să se atingă un anumit grad de dinamism și să se evite repetițiile (scena
cu mărul e tratată expeditiv, dat fiind că cea cu cingătoarea a fost foarte
bine detaliată, mai ales că nu avea rost să se insiste pe repetarea unui moment
arhicunoscut). Astfel că acolo unde intervine memoria colectivă, unde e vorba
de acțiuni pe care cu toții le deținem din copilărie, saltul este de dorit
(fără ca simbolul să lipsească din prim plan, de exemplu, mărul din care a
mușcat Albă ca Zăpada).
În schimb, unde se poate apela la creație și inedit, scena poate fi
prelucrată implicând actori și păpuși mânuite de actori la vedere sau doar
parțial la vedere sau presupunând numai actorii (realizarea vrăjii, de exemplu).
În același timp, spectacolul e sintetic (viața prințesei în căsuța piticilor nu
e aprofundată, plecările și revenirile piticilor doar schițate), economia de timp
și spațiu, dar și economia de acțiune fiind doar câteva dintre principiile aplicate,
alături de diverse procedee – hiperbolizarea (peria de dinți), personificarea
oglinzii, omiterea de personaje din scene (doar unul dintre pitici se întoarce
acasă spre a constata răul petrecut cu Albă ca Zăpada, ceilalți sunt într-o
altă scenă suprapusă) și altfel omiterea unor situații și suprapunerea
planurilor, dar și schematizarea, diviziunea și omisiunea (pernițele unite, un
singur scaun mare, lipsa celor șapte scăunele, o singură căniță din șapte).
Unele situații rămân nesoluționate, ceea ce ar putea declanșa foarte multe
întrebări din partea copiilor (despre unde doarme Albă ca Zăpada, de ce masa
piticilor are un unic scaun mare, de ce Albă ca Zăpada doarme pe scaunul
respectiv, cum de a încăput pe ușa căsuței, ce-a fost cu vraja mărului și cum a
trezit-o prințul din somnul care părea de veci, întrebări la care, cu ajutorul
poveștii inițiale, incitând la lectură, se pot găsi ulterior și răspunsurile). De
altfel, încă de la început și până la sfârșit e întreținută magia cărții pe
scenă, iar Dan Hândoreanu este și povestitor.
(Albă ca Zăpada și cei Șapte Pitici,
după Frații Grimm, in memoriam Kovács Ildikó și Febus Viorel Ștefănescu, un
spectacol de și cu Monica Baldea, Mihaela Grigoraș și Dan Hândoreanu, premiera
24 decembrie 2020, Teatrul Gong Pentru Copii și Tineret, Sibiu, live stream pe pagina de Facebook a
Teatrului Gong)
https://dyntabu.blogspot.com/2020/12/alba-ca-zapada-nevoia-de-magie.html
foto credits: Dragos Dumitru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu