Artă și istoricitate

 

Cum se schimbă conceptele estetice de la o epocă la alta? Când (dacă) putem identifica faptul că s-a produs o revoluție artistică? Cu privire la raportul dintre artă și istoricitate, îmi atrag atenția două chestiuni: istoria conceptelor estetice și în ce măsură se poate vorbi de revoluții estetice.

Legitimitatea discuției despre revoluțiile științifice privitor la artă reprezintă o provocare. Aparent, nu ar trebui să avem dificultăți în a considera că, analog modului în care Kuhn pune problema istoricității științei, putem vorbi de istoricitatea artei (Vattimo). Ba chiar am putea spune, odată cu Vattimo, că în lumea artei jocul paradigmelor se desfășoară liber, neîngrădit de limitarea criteriilor (validitate, adevăr ș.a.) din cazul științei. Încă rămâne în discuție distincția dintre artă și știință. O distincție care pare să se dizolve din modul în care Kuhn însuși concepe chestiunea revoluțiilor științifice, odată ce noile paradigme par să respecte uneori criterii estetice (simetrie, simplitate, eleganță) atunci când le înlocuiesc pe cele vechi. Adoptarea unei noi paradigme are ceva din automatismul care face să ne placă sau nu o operă de artă, cu gustul.

În istoria artei, foarte mulți creatori au iscat rupturi, revoluționând lumea artei. În artă, nu avem de a face cu descoperiri ca în știință, când căi deja existente sunt articulate, ci noi că și noi orizonturi se deschid, putând vorbi de revoluție, creație, geniu și invenție. Această din urmă situație nu ocolește nici lumea științei. Numai că în cazul științei se consideră de cele mai multe ori că există, pe lângă schimbarea paradigmelor, un tip de progres pe făgașul normal, care nu creează o ruptură cu trecutul. Astăzi, distincția celor două tipuri de istoricitate este însă discutabilă. Distincția dintre artă și știință, iarăși, e o discuție care nu își mai găsește sensul.

Cu privire la istoricitatea conceptelor estetice, e de bun simț să remarcăm faptul că nu putem înțelege decât istoric concepte precum cele de artă, frumos, estetică ori geniu. Toate conceptele estetice au o origine și înregistrează o evoluție în timp. Cu alte cuvinte, sensul conceptelor estetice, de la cele menționate și până la cele mai tehnice, își modifică sensul în timp. Mai mult, apar manifestări artistice care reclamă noi concepte estetice sau chestionări ale sensurilor anumitor concepte estetice. Ceea ce înseamnă că evoluția artei, schimbările estetice și de gust conduc și la schimbări în rândul categoriilor estetice.

Însuși conceptul de gust a fost înțeles diferit de-a lungul timpului. Dacă inițial se avea în vedere gustul sensibil, această accepțiune care trimite la o apreciere prin simțuri e dublată de una despre o apreciere prin spirit. Bunul gust devine o chestiune de ordin comun, mai mult decât una de ordin privat, în modernitate. Un soi de fler, gustul nu se justifică. Iar alteori a fost identificat cu simțul comun. În ce măsură gusturile nu se discută (negociază spre a ajunge la un acord), dar se dispută sau nu se dispută (argumentează în mod logic), dar se discută reprezintă încă un subiect deschis.

Ceea ce contează până la urmă e să distingem arta de entertainment, simplul divertisment (a trezi emoții de dragul propriei lor desfătări). Iar arta nu înseamnă nici a trezi emoții de dragul valorii lor practice în viață, întreprindere pe care Collingwood o pune-n seama magiei; această afirmație însă ar putea intra în conflict cu multe tipologii și concepții artistice. Arta nu doar trezește emoții, ci presupune un exercițiu de imaginație care se împlinește prin viziunea creatorului, continuată de ceea ce opera provoacă în imaginația receptorului. Prin artă, avem acces la o experiență imaginară prin care ne putem exprima emoțiile.

Referindu-ne la fenomenul teatral, dincolo de re-enactmenturi artistice sau faptul că tipologiile sunt în continuă schimbare, chiar și dincolo de faptul că peste ani se va vorbi poate de turnura digitală a teatrului, dincolo de modificările survenite în conceperea artei ca simbol, joc ori sărbătoare, devin extrem de discutabile considerațiile privind accesul la imaginația și emoțiile spectatorului. Din ce în ce mai mult, calea spre mintea publicului e una sinuoasă, nicidecum directă, iar în anumite contexte teatrul ar putea fi magie în contrasensul mențiunii de mai sus, a unei încercări de delimitare a magiei de artă.

Tehnologiile multimedia, digitalizarea, online-ul favorizează această direcție de desprindere a artei teatrale de ceea ce înțelegem încă prin lumea umanului, a emoțiilor clare, curate, o direcție spre o artificializare a emoției, a ceea ce spectacolul produce în mintea spectatorului și  care are ca scop o schimbare a spectatorului în urma vizionării. Ceea ce ar putea fi tradus, mai mult sau mai puțin metaforic, printr-o inserare a experienței imaginare produse prin spectacol în lumea și viața concretă a publicului.

În plus, o profesionalizare excesivă a actorului, o mai mare rigoare în materie de regie tehnică, impusă de folosirea tot mai mult a tehnologiei ar conduce nu doar la limitarea până la dispariție a improvizației actoricești, ci la modificarea aspectului unei producții de teatru care va începe din ce în ce mai mult să semene cu o peliculă, chiar în contextul prezentării în sala de spectacol. Inițial, spectatorul va avea impresia ca se plictisește, în ciuda profesionalismului regizoral și actoricesc, amprenta umană a ceea ce se petrece pe scenă fiind limitată ori chiar absentă, după care se va obișnui cu noutatea.

Noile tehnologii nu solicită mai puțin actoricește sau regizoral, ci dimpotrivă. Pe de o parte, vor exista spectacole bazate pe contrastul dintre umanitate și digitalizare, iar munca actorului este în acest caz imensă, pentru că trebuie să depună mult mai mult efort pentru a-și susține vizibilitate. Pe de altă parte, vor exista spectacole când actorul va fi intenționat absorbit, în latura sa umană, de tehnologie, filmare, proiecție, însă prestațiile din spectacol vor trebui să fie impecabile. Și vor mai fi foarte multe aspecte, sunt convinsă, pe care nici nu ni le putem încă închipui și nici nu avem deocamdată acele concepte prin care să le putem numi deoarece lumea artei este în continuă schimbare.

 

Dana Țabrea

https://dyntabu.blogspot.com/2021/07/arta-si-istoricitate.html