Tipografic majuscul în regia Gianinei Cărbunariu, coproducție dramAcum și
Festivalul Internațional de Teatru de la Nitra, Slovacia, în parteneriat cu
Teatrul Odeon, produs de diseminare a rezultatelor unui proiect european
intitulat ”Vieți paralele – secolul 20 văzut prin ochii Poliției Secrete”,
rămâne un spectacol de referință pentru teatrul documentar. Producțiile
teatrale, special realizate pentru Festivalul Internațional de Teatru Divadelná
de la Nitra, au reunit șase țări foste comuniste și au avut ca punct central
lucrul pe cazuri din dosarele Securității. Festivalul a avut loc în toamna lui
2013, însă spectacolul Gianinei Cărbunariu se joacă încă la Odeon și a fost
inclus în Festivalul Național de Teatru de la București de anul acesta.
Regizoare alege să discute, la fel ca în X mm din Y km (unde a lucrat pe o stenogramă din dosarul
scriitorului Dorin Tudoran), un caz și mai puțin cunoscut opiniei publice
(dosarul de securitate ”Elevul” al lui Mugur Călinescu), având un final tragic.
Spre deosebire de X mm…, unde
caracterul de document sociopolitic al spectacolului era adus în prim-plan,
neglijându-se latura estetică, de această dată același mesaj al colaborării
directe ori tacite prin neimplicare (culpa comună a românilor) este îmbrăcat coregrafic
și audiovideo. Actorii, aleși după calitățile de a se mula pe rol, au
aptitudini dramatice excelente. Impactul energetic al spectacolului este extrem,
în special în momentele din care reies teama și furia securiștilor la
confruntarea cu acțiunile subversive ale tânărului de 17 ani la adresa statului
de atunci – încercarea de trezire a conștiinței semenilor, prin înscrierea cu
cretă albă, în litere ”tipografice”, ”majuscule” a unor mesaje de genul
”libertate”, ”vrem sindicate libere” sau privitor la absența alimentelor din
România. Asemenea momente sunt construite prin proiectarea pe un panou de
fundal a feței securiștilor, a ochilor acestora și, mai ales, prin proiectarea
mesajelor de jur împrejurul sălii de spectacol, dar, mai ales, pe corpul
acestora. Lupta cu literele proiectate ”tipografic majuscul” pe propriul corp
este în măsură să redea agitația stârnită în rândul membrilor Securității de
actele tânărului. Sub masca asumării unei întreprinderi de reeducare, acesta
este monitorizat împreună cu membrii familiei, brutalizat și, în cele din urmă,
moare în condiții suspecte (oficial, se îmbolnăvește de leucemie, fiindu-i fatal
la numai 20 de ani). Anchetarea membrilor familiei și chemarea în mod repetat la
sediul Securității dezvăluie o stare de fapt cumplită din comunism: membrii
propriei familii se tem să spună adevărul, colegii, prietenii (deși niște
copii) ajung colaboratori fără voie și surse-martor, tensiunea, teama, suspiciunea
sunt stările de spirit dominante.
Spectacolul se împarte în mai multe momente, trei fiind coordonatele de
bază. Prezentarea cât mai dramatică a faptelor, mijloacele de detașare
(prezența camerelor pe scenă) devin la Gianina Cărbunariu modalități de exagerare
a dramatismului situației, cu implicarea spectatorului (trecerea camerei prin
sală) și multiple schimbări de perspectivă narativă (”povestitorul” este, pe
rând, Securitatea, membrii staffului profesoral, părinții, însuși Mugur
Călinescu), de fiecare dată punctul de vedere fiind filtrat de o cameră mai
mult sau mai puțin vizibilă. O schimbare majoră de decor, panoul de proiecție convertit
într-o saltea uriașă, determină o altă secvență în crescendo de tensiune
dramatică: moartea lui Mugur Călinescu este ambiguizată, acesta sărind până la
epuizare pe saltea, încheind prin a spune că acum nu mai e nimic de reproșat;
nici un om nu poate trăi împotriva propriilor convingeri morale, forțat să
afirme credințe pe care nu le asumă. Încălcarea dreptului la opinie a făcut
multe victime în comunism. Cei ce au jurat cândva fidelitate țării pe ”ființa statului”,
astăzi deplin nonșalanți, nu se simt vinovați cu nimic și oferă cu ipocrizie
propria versiune asupra faptelor. În fața spectatorului, cadrați de prezența
fantomatică a lui M.C. (o alegere regizorală discutabilă) și de mama acestuia,
foști securiști mimează sentimente umane și ascund fapte reprobabile.
Finalul spectacolului este o întrebare fără răspuns despre un anume înscris
din dosar, ca și prezentul pe care îl trăim. Accentul pus pe trecutul recent nu
trebuie să neglijeze incertitudinile prezentului. Un mixaj de sunet străpunge
aerul cu fragmente din Queen (printre care Under
pressure), mai lipsește numai We are
the champions, în acord cu destul de controversabilul Champion de pe treningul protagonistului (nu existau produse de
firmă pe vremea lui M.C.): nu, nu suntem niște campioni. Decât ai traumei și colaboraționismului.
(Tipografic majuscul, regia:
Gianina Cărbunariu, distribuția: Cătălina Mustaţă,
Alexandru Potocean,Gabriel Răuţă, Mihai Smarandache, Silvian Vâlcu, coregrafia:
Florin Fieroiu, muzica: Bobo Burlăcianu, light design: Andu Dumitrescu,
scenografia: Andrei Dinu, Teatrul Odeon, Sala Studio)
Dana Tabrea
http://dyntabu.blogspot.ro/2014/11/tipografic-majuscul-in-fnt-2014.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu