Pe 27 mai, în cadrul aceluiași festival, EuroArt, Teatrul ”Maria Filotti” din Brăila, a adus pe scena Casei Studenților din Iași, comedia Scandal în culise, aparținînd dramaturgului englez contemporan Michael Frayn, regia: Radu Nichifor, distribuția: Bujor Macrin, Mihaela Trofimov, Valentin Terente, Alin Florea, Cătălina Nedelea, Liviu Pintileasa, Adrian Ștefan, Corina Borș, Alexanda Poiană.
Actorii teatrului brăilean au rezistat pe scena ieșeană timp ce trei ore, cu pauze pentru schimbarea decorului între acte, jucînd impecabil și declanșînd rîsete frenetice și aplauze interminabile, fiind chemați la rampă de mai multe ori la finele spectacolului. Prin acest spectacol, fără a mă referi la numele consacrate din program (ex. Ion Caramitru, Horațiu Mălăele), cred eu că festivalul EuroArt și-a recîștigat parcă reputația odinioară dobîndită. Dat fiind că se știe, oricît de banal ar suna, nimic nu rămîne ca la început (ca să nu mai insistăm că biletul costa 5 Ron la celelalte ediții, cînd în program erau chiar și piese de Radu Afrim, anul acesta ajungînd la 20, în timp ce programul per ansamblu a lăsat loc de mai mult).
Am ales această piesă pentru că este neobișnuită în cel puțin o privință: ne pune în temă cu fațetele multiple ale realizării unui spectacol de teatru. Constituită din trei acte, reprezentația conferă trei perspective diferite asupra actului scenic: 1. Repetiția generală a spectacolului, unde ne devine clar că avem de a face cu un teatru în teatru, 2. Același spectacol, în turneu, într-una dintre reprezentații, numai că scena este întoarsă, piesa fiind de această dată privită din culise și 3. Scena este din nou adusă cu fața la spectator, iar spectacolul degenerat, ajuns la aniversarea a o sută de reprezentații, este modificat prin improvizațiile actorilor evident afectați de ceea ce se întîmplă în culise.
E inedită o asemenea disecție pe viu a actului scenic. Sînt atinse în mod critic unele aspecte care vizează atît lucrul la un spectacol, cît și produsul creat: cum să nu ajungi la repetiția generală, cît îți este permis să improvizezi, gravitatea lipsei de sincronizare dintre actori, ce se poate întîmpla pe scenă dacă lucrurile scapă de sub control în spatele scenei. Comedia care stă la baza ansamblului metateatral construit este una bulevardieră, deosebit de ușoară, chiar ieftină, cu răsturnări de situație ridicole și hilare. Cu intervenții ale regizorului exasperat de nedumeririle, stîngăcia, rolurile neasumate ale actorilor, la rîndul lor ajunși la limită, stresați și copleșiți. Asistăm, în fond, la o repetiție generală nu tocmai reușită (deși mai sînt doar cîteva ore pînă la premieră), extrem de plauzibilă, cu situații problematice excelent construite, fiind de multe ori luați prin surprindere (actul I).
Apoi, privit din culise spectacolul devine și mai captivant, atenția deplasîndu-se înspre comédia umană din spatele scenei, la care avem acces în mod direct (actul al II-lea). Parțial, pot fi urmărite în paralel rezultatele pe scenă ale evenimentelor dezastruoase din culise (actorii sînt împinși de la spate, intrigi amoroase le răpesc atenția de la momentul intrării în scenă, iar spectacolul din culise devine de nedescris). Consecințele a ceea ce se petrece în arrière-plan devin vizibile în totalitate, odată ce scena este reîntoarsă cu fața la spectator (actul al III-lea), iar comedia inițială se derulează cu întreruperi, intrări dezincronizate ale actorilor, nepotriviri de replică (un actor recită replica inițială, celălalt improvizînd în funcție de situațiile nou create pe scenă din cauza celor ce se petrec în culise), cu lovituri în rotulă, actorii fiind de cele mai multe ori aruncați în scenă și mai mereu luați prin surprindere.
Dana Țabrea
http://dyntabu.blogspot.com/2011/06/flash-euroart-ii.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu