Am identificat un nou tip posibil în interiorul culturii de cafenea, mai precis al teatrului de cafenea, și am ales să îl denumesc teatru de cabaret. Cu ocazia interpretării piesei Cum am ales să fim nefericiți sau În amor nimic nu e întîmplător din cafeneaua Maideyi, o improvizație pe marginea unor texte de Teodor Mazilu, regia Florin Caracala (în rolul travestitului), Mirona Gâdei (în rolul Ceciliei, doamna Marinescu) și Alexandru Dobinciuc (în rolul domnului Marinescu).
Teatrul de cabaret își configurează identitatea de” fiu rătăcitor” în raport cu ”tatăl” (teatrul ”serios”, ”de scenă”, jucat în sala de spectacol), dar și cu fiul ”ascultător” (teatrul de cafenea, care improvizează într-un colț al cafenelei o scenă). În primul rînd, pentru teatrul de cabaret actul dramatic intercalează momente de relaș, în care se dansează sau se cîntă. În al doilea rînd, funcția de divertisment a actului artistic devine preeminentă în fața oricărei altei funcții (educativă, cognitivă, estetică, etc.).
Regizorul Florin Caracala se distinge prin spirit ludic, bazîndu-se foarte mult pe improvizație. El alege să interpreteze rolul unui travestit, care intervine între acte pentru cîteva exerciții de karaoke pe melodii românești ale anilor ’80 ori dans țigănesc. Asemenea momente nu sînt rupte de orice legătură cu actele propriu-zise ale piesei. Dimpotrivă. Ordinea melodiilor respectă cronologia momentelor piesei, iar la final, într-o improvizație totală, se va dezvălui identitatea travestitului. Travestitul e chiar fiul cuplului Marinescu. Dar cine sînt domnul și doamna Marinescu?
În primul act, nu încă domnul Marinescu își dezvăluie tulburarea: era pe punctul de a se căsători cu o femeie bătrînă dar bogată, cînd a apărut marea lui dragoste, Cecilia. Întrebare crucială: cum s-o dezamăgească? Dar sfătuitorul din receptor îi sugerează să rămînă cu Cecilia.
Morala numărul unu: nimic mai dezamăgitor decît o căsătorie, pe picior de egalitate cu orice altă decepție, cu a fi înșelat(ă ) ori înjurat(ă) ori lăsat(ă) să aștepți.
Actul al doilea (1979-1980): domnul și doamna Marinescu în luna de miere la Veneția. Hîrjoana dintre un bărbat și o femeie își urmează cursul între dorința ei de a-i fi întreținută ”speranța” și nemulțumirea lui că pentru ea realitatea nu poate fi de- ajuns. Sînt nefericită că mă aflu la Veneția, exprimă ea, deoarece acum nu mai am ”năzuința” de a ajunge la Veneția. Bun, dacă tu crezi că ai pierdut nostalgia Veneției, și acum și aici nu reprezintă mai nimic pentru tine, se răzbună el, atunci mai bine să ne ”amintim” că ne-am plimbat, că ne-am sărutat, că am făcut dragoste ca și cum am fi făcut.
Morala numărul doi: ”bărbații sînt de pe Marte, femeile sînt de le Venus”.
În cel de al treilea act, 1985, domnul și doamna Marinescu într-o zi obișnuită. El cumpără un Tonitza la un preț nesemnificativ de la o batrînă, care avea nevoie de bani pentru locul de veci, ea se intrigă de lipsa de valoare a tabloului: vreau să am în casă numai lucruri scumpe e deviza doamnei Marinescu. Alături de noi sîntem în ”high life-ul cartierului”, nu ne permitem să ne știe lumea că avem inima de gheață. Apoi ”muncește, taci, înghite, fă banul gros, adu-mi-l acasă”. Scopul ei în viață: confortul și un trai de ochii lumii. La cheremul Ceciliei, domnul Marinescu nu-și permite un grăunte de demnitate măcar.
Morala numărul trei: incultura, răutatea și ipocrizia se însoțesc lamentabil.
Ultimul act, 1989, în week-end la lac, domnul și doamna Marinescu nu se mai iubesc. Intrigarea bărbatului la indiferența femeii este însoțită de pasivitatea și mai îndîrjită a femeii. Nici măcar șantajul nu mai funcționează (”ne despărțim de o femeie din aceleași motive pentru care am ales-o”). Agitația lui e sterilă, nu-i provoacă femeii nicio reacție. Nici măcar o tresărire, ca atunci cînd crede că ar putea pierde autobuzul.
Morala numărul patru: ”cînd suferința lipsește totul devine al dracului de ridicol”.
Piesa culminează cu replica: ”În economie ca și în amor, nimic nu e întîmplător”. O consider chintesenta celor patru morale redate mai sus. În fapt, o ironie. În amor, totul nu poate fi decît întîmplător.
Dana Tabrea
http://dyntabu.blogspot.com/2011/01/teatru-de-cabaret.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu