Pe 15 aprilie 2011 a avut loc la Teatrul Național din Iași, sala studio, premiera la Comedia dragostei și-a urii, spectacol de teatru - dans, pe texte de William Shakespeare. Distribuția: Tatiana Ionesi, Emil Coșeru. Regia: Ion Mircioagă. Scenografia: Rodica Arghir. Coregrafia: Alice Șvaițer.
S-a spus despre teatru - dans că ar fi un discurs teatral întrupat, dansatorul devenind un ”artist care întrupează mesaje”. În actuala montare, un ”studiu”, s-a optat pentru alternarea momentelor de dans cu cele de discurs actoricesc. Coregrafia este realizată pe diferite variante de tango (pentru copii, prelucrat sau argentinian), urmărind nu atît latura tehnică, execuția ireproșabilă, cît redarea anumitor mesaje prin gesturi sugestive și imagini plastice. În spațiile dintre momentele coregrafice, sînt inserate replici din Sonete și din mai multe piese de teatru ale lui Shakespeare, cum ar fi Richard III, Romeo și Julieta, Doi tineri din Verona, Îmblînzirea scorpiei, Titus Andronicus.
La granița dintre viață și moarte, dintre dragoste și ură, dintre vis și realitate, agonizează cele două personaje îndîrjite create de doi actori expresivi, ludici: Tatiana Ionesi și Emil Coșeru. Cei doi jonglează parcă obsesiv cu celebra replică din Hamlet ”Să dormi, să mori sau, poate, să visezi...”, de altfel leit-motivul spectacolului. Poate că, acum bătrîni, își amintesc de tinerețe, de amorul de altădată. Sau doar visează?
Dintre mesajele de răsunet ale spectacolului, am reținut imposiblitatea sincronizării ritmurilor afective (pas modern, el, vs. tango-ul clasic, ea). De aici, încercarea disperată, forțată de sincronizare din partea ei. Refuzul lui. Ulterior, după retrăirea nunții din tinerețe, rolurile se vor inversa: disprețul ei față de el, pentru că nu-i poate sădi în carne un copil, moartea lui. Dincolo de extremele abordate în spectacol (ură și iubire, moarte), scenariul parcurs ne poate deveni destul de familiar: de la seducția inițială la plictiseala cotidiană. Ea nu îl mai atrage pe el. De fapt, în ciuda eforturilor de a-i recapta interesul lui, ea este dezgustată de el.
Decorul este fascinant: o serie de module pe roți care se recompun în chiar timpul derulării spectacolului. Ceea ce am remarcat cu stupoate: mai mult ea le mută. Oare ce-o fi semnificînd în economia spectacolului? Imaginile create scenic, mai ales atunci cînd se referă la tinerețea lor sînt captivante: cei doi învăluiți în voaluri opace, albe sau colorate (albastre) se apropie și au tendința să se cunoască, să se contopească sau încearcă să se regăsească printre măștile multiple care compun eul fiecăruia, nemaiștiind cine sînt ori cine e celălalt. Un joc dansat, extraordinar. Se remarcă expresivitatea de mare forță a celor doi actori atunci cînd se află în spatele voalurilor transparente. De departe, una dintre cele mai sugestive imagini din spectacol: el cînta la flașnetă, iar ea execută mișcări sacadate ca de balerină de cutie muzicală, în budoarul ca un triptic. Deschizînd flașneta, înăuntru regăsim exact imaginea de pe scenă.
În spectacol, grotescul, în diferite aspecte ale sale, este categoria estetică intens valorificată. Întîi, caricatura, apoi bizareria: garoafe roșii sînt extrase din cufărul fermecat și dăruite personajului feminin, aceeași scenă fiind reluată în mod repetat. Aceasta toacă florile la o mașinărie ciudată, în formă de animal, prevăzută nu doar cu input, ci și cu output – pe gura animalului e scoasă o eșarfă brodată cu garoafe roșii. Pînă și patefonul arată altfel: pîlnia exponențială e un fel de abajur destul de voluminos, extrem de colorat, așezat culcat.
Mișcările celor doi sînt mai degrabă contorsionate, nicidecum armonioase. De notat că intenția realizatorilor vizează recuperarea aspectelor grotești (ale corpului bătrîn) în sfera categoriei frumosului: ”În momentele importante, dacă trăim cu adevărat, accentele grotești au frumusețe” (Ion Mircioagă).
Dana Țabrea
http://dyntabu.blogspot.com/2011/04/teatru-dans-la-tni.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu