Am revăzut
sâmbătă, 23 martie, la Opera Națională din Iași spectacolul Troienele, în regia lui Andrei Șerban.
Evenimentul a avut loc în urma
decernării unui premiu de excelență regizorului Andrei Șerban, în cadrul Galei
premiilor Radio România Cultural pentru anul trecut, gală aflată la cea de-a XIII-a
ediție și care a avut loc la Teatrul Odeon pe data de 18 martie. Este vorba
despre Premiul Lux Mundi.
Cu această
ocazie, am găsit potrivit să scriu câteva rânduri despre magul care și-a propus și a reușit să schimbe viețile actorilor cu
care a colaborat, dar, în special, pe cele ale publicului spectator, chiar
aici, la Iași. În mesajul transmis de la New York, cu prilejul Galei de decernare
a premiilor RRC, Andrei Șerban a rostit un mesaj tulburător, având ca subiect
chiar problema schimbării omului prin teatru, pe care am avut-o și eu în vedere
într-o cronică la spectacolele domniei
sale și pe care am numit-o edificare.
Identificam atunci, cu referire la Indiile
Galante, în regia lui Andrei Șerban, trei tipuri de edificare, prin care se poate
ajunge la o schimbare a omului prin artă, în particular arta teatrală pe care o
am eu în vedere: morală, conversațională estetică. Atunci când istoria este
recreată la nivel dramatic, pe nivelul cel mai adânc, am discutat despre edificare estetică, stadiu al edificării
pe care consider că Andrei Șerban îl atinge în spectacolul menționat. În
legătură cu Troienele, aduceam în
discuție în cronica mea convingerea lui Nietzsche cum că lumea se autojustifică
doar ca fenomen estetic, iar elinul, după ce asista la atrocitățile istoriei de
pe scenă, ceea ce îndeobște numim ”fapt istoric”, fiind convertit artistic, era
salvat de artă. O asemenea salvare am considerat că are în vedere astăzi Andrei Șerban pentru oamenii care au avut
privilegiul să-i fie contemporani și mă bucur nespus că ideile mi-au fost
împărtășite.
Regizorul însuși a
mărturisit în mesajul de mulțumire pentru premiul acordat că a avut intuiția
aceasta, cum că rolul teatrului ar fi acela de a schimba viața oamenilor,
accesând un nivel calitativ superior al vieții încă de pe vremea când era
copil. Atunci când recunoaște că rolul sau funcția artei este aceea de a salva lumea prin artă, Andrei Șerban nu
neagă naivitatea unei asemenea credințe. Însă ar putea fi vorba despre faptul
că, atunci când teatrul atinge anumite performanțe spirituale, se convertește
într-un alt tip de ”hrană” din care cei deschiși ori dispuși să o ”guste” se
pot împărtăși. Aceasta este, condideră domnia sa, ”misiunea adevărată a teatrului”: a-l înălța pe om pe
verticală, a-i modifica starea interioară, cu alte cuvinte a schimba vieți și a
salva o lume în derivă.
Numai că acest
lucru nu poate fi realizat decât de puțini aleși să convertească scena în magie
și teatrul în religie! Și nu am în vedere aici nici teatrul iluziei asumat
înainte de demitizarea teatrului operată de Brecht și nici teatrul ca și
convenție artistică acceptată de spectator. Dimpotrivă, în teatrul lui Andrei Șerban
scena devine locul cel mai real și mai autentic cu putință. Și acolo, în acel
spațiu ororile dobândesc acea dimensiune estetică superioară oricărui alt mod
al experienței umanului (ex. știință, filosofie, istorie, practică). Teatrul
cruzimii devine teatru al celebrării, iar torturile ce se petrec sub ochii
spectatorului sunt convertite estetic. Mai mult, un teatru sacru, aproape
ritualic își face loc. E chiar ceea ce se petrece în spectacolul Troienele dacă avem în vedere cele două
părți, diferite, care îl compun. Experiența unui spectacol semnat Andrei Șerban
te invită să participi la un ritual, în același mod în care creștinii
celebrează Paștele trăind patimile lui Christos pe Cruce și eliberarea de după.
Premiul RRC a
fost preluat de Doamna Beatrice Rancea, managerul Operei Naționale Române din
Iași, instituție care a găzduit cele
două spectacole magistrale din 2012 ale lui Andrei Șerban. În mesajul de mulțumire, printre lucrurile
frumoase pe care le-a spus despre Andrei Șerban, pe care îl consideră un geniu,
care a purtat Opera din Iași într-o ”aventură extraordinară și unică”, ”de la
agonie la extaz”, a mărturisit și ea cum a observat că viața artiștlor care au
avut șansa să lucreze cu maestrul s-a schimbat uimitor.
Am revăzut
spectacolul și am constatat că s-a conservat foarte bine, actorii au același
entuziasm și trăiesc cu aceeași intensitate, vocile lor te absorb, te
răscolesc, te redau existenței practice altul decât ai plecat să înfrunți Troienele. Experiența spectacolului a
fost la fel de vie ca prima dată, numai că acum am avut răgazul să observ și
unele detalii tehnice (deformare profesională), care mi-au confirmat încă o
dată cât de mult îl admir pe Andrei Șerban și pentru minuțiozitatea organizării
momentelor scenice, pentru precizia cu care a ales și gândit rolul luminilor,
pentru forța pe care le-a imprimat-o actorilor în folosirea propriei voci și a unei gestualități scenice remarcabile, care-i caracterizează
stilul.
Apoi pentru convingerea pe care ne-a dat-o tuturor
că acolo înseamnă aici și că totul este posibil atunci
când magul cu suflet de copil îți arată care e calea ta. Domnule Andrei Șerban,
vă mulțumesc pentru că existați!
Dana Tabrea
http://dyntabu.blogspot.ro/2013/03/magul-care-schimbat-vieti-la-iasi.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu