Pe 27 martie am
serbat Ziua Mondială a Teatrului la Centrul Cultural German, unde, în
parteneriat cu Institutul Goethe, s-a montat, în premieră, spectacolul de
teatru Creeps, o adaptare după piesa
pentru tineret semnată Lutz Hübner, în regia lui Radu Ghilaș. Din distribuție
fac parte tineri (actori, absolvenți de teatru, studenți), dar și membri ai
trupei Idiot: Diana Roman, Cezara Fantu, Loredana Ioniță, Codrin Dănilă,
Alexandru Petrilă, Theodor Ivan. Un spectacol cu și pentru tineri, care vor lua
cu asalt, sunt convinsă, și la reprezentația următoare (6 aprilie) Sala Bertolt
Brecht a CCR.
Proiectul derulat
de regizor, susținut de partenerii menționați, a parcurs o serie de etape,
printre care crearea unei pagini pe facebook, ”Creeps TV Show”, pentru a promova
evenimentul, dar și pentru a verifica pe viu efectul pe care publicitatea prin
mass-media îl are asupra indivizilor astăzi: nu se mai vând atât produse, cât
identități umane, paradigme socio-culturale, mode(le) de viață. În al doilea
rând, s-a avut în vedere o petiție CNA, prin care ”interesul public” ar trebui
protejat împotriva ”gustului (respectivului) public”. Sunt avute în vedere
show-urile TV (prefer să nu dau exemple) prin care publicului îi sunt livrate minciuni
și himere (mode, trucaje, exemple de viață inautentice), de cele mai multe ori
luând forma binecunoscutelor reality show-uri care au invadat piața
spectacolului televizat. Personal, am semnat petiția cu o strângere de inimă,
considerând că ”gusturile nu se discută”, iar interesul nimănui nu poate fi
apărat în detrimentul liberului arbitru al fiecăruia dintre noi. Dacă un sitcom,
de exemplu, face rating și stârnește aplauze, poate fi vorba de ”conștiința
coruptă” a oamenilor, dar nu cred să existe soluție democratică, dincolo de
constatarea unei probleme reale. Dacă cineva nu se poate sustrage printr-un
efort de luciditate manipulării exercitate de mass-media, atunci e liber să-și
poarte crucea, însemnând că, indirect, a ales un post TV, o emisiune sau alta,
implicit, o identitate și o realitate, pe care și-a asumat-o.
În al treilea rând,
spectacolul propriu-zis regizat de Radu Ghilaș reprezintă o constatare a
realității crude din lumea showbizului autohton, adaptând în acest scop piesa
de teatru amintită. Spectacolul este dinamic, antrenant, viu la nivel cromatic.
Cu o țintă tematică clar definită: publicitatea, mass-media, televiziunea
reprezintă ”fabrici de vise”, dar și de deziluzie. Trei fete cu personalități
ciudate (pe scurt, Maren, idealistă, Lilly, clubber
și Petra, trendy) sunt ultimele trei
selecționate pentru un casting de moderatoare a emisiunii TV ”Creeps”. Acestea
sunt supuse mai multor probe de către un protagonist care nu se arată în
platou, i se aude doar vocea din spate, asistat/reprezentat de băieții din regie
(Codrin Dănilă, Alexandru Petrilă). Prima probă (autoprezentarea, se lucrează
și cu mijloace de proiecție video), a doua – proba muzicală la alegere, aș
numi-o fii ceea ce ești (fetele
trebuie să răspundă printr-un song la întrebarea ”Cine ești?”, iar răspunsurile
sunt întrucâtva satisfăcătoare pentru organizatori), a treia – proba muzicală
impusă (cele trei trebuie să dovedească tot printr-un song că pot să-și
disimuleze personalitatea reală, cu alte cuvinte întrebarea ar fi ”Poți să fii
ceea ce nu ești?”), când fetele nu se descurcă aproape deloc. Ultima probă este
o pauză când conversațiile celor trei, în care practic își expun un fel de
scrisori de intenție, sunt ”monitorizate”. În fapt, castingul se dovedește a fi
o înscenare, iar fetele părăsesc platoul. Nu înainte de a se schimba din nou de
haine, reluându-și identitatea cotidiană (ele nu doresc, în fapt, să fie
moderatoare). Inițial, acestea s-au mai schimbat
o dată de haine, luând identitatea de casting, care, de altfel, va fi folosită
pentru un reality show. Schimbarea simbolică a hainei reprezintă o soluție
regizorală pe care am mai remarcat-o și în alte spectacole la Radu Ghilaș și o
consider semnificativă pentru stilul acestuia. Numai că, de această dată,
întrucât între cele două tipuri de identități ale protagonistelor diferența nu
e una de caracter, ci doar exterioară (se schimbă de haine și atât,
personalitățile lor din viața reală sunt chiar personalitățile de la casting),
s-ar putea opera o nuanțare în acest sens, pentru ca strategia regizorală să
aibă maximum de efect, efect pe care Radu Ghilaș însuși l-a obținut - de
exemplu, în Check in - sau,
dimpotrivă, s-ar putea sublinia și mai mult ideea de parodiere a reality
show-urilor (la nivel de intervenție ironică a băieților din regie în procedeul
schimbării hainelor).
În mod deosebit, am
remarcat soluția regizorală de final (împodobirea celor trei cuiere metalice de
către protagoniste): parte a ”echipamentului” de casting construiește trei schelete
umane. Spectatorii show-urilor TV, realizatorii lor, actorii, moderatorii,
personajele, despre care ni se spune la începutul unor reality show-uri că doar
printr-o întâmplare ar putea avea tangență cu persoane ori fapte reale, toți
aceștia sunt, în mod lamentabil, goliți interior. E de apreciat cum Ghilaș
montează un spectacol extrem de distractiv (pentru că de Ziua Teatrului nu
ne-am întâlnit să deplângem o realitate crudă, ci să râdem, să ironizăm și,
abia după, să reflectăm la cele văzute).
În același timp fără a lăsa deoparte – valorificând la nivel de soluție
regizorală cel puțin interesantă - gravitatea problemelor puse în joc de temă
ori analiza lipsei de conștiință ori de suflet a contemporanilor.
Mergând mai departe
(inspirată de afișul reușit care tapetează pereții sălii de spectacol), afirm
și mă/vă întreb: Noi credem că privim, dar, de fapt, suntem priviți. Este show-ul live al vieții noastre real? Sau nu-i
decât un alt reality show? Trăim sau
suntem trăiți?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu