”Exercițiile
scenice inspirate din opera lui Jonathan Swift” (subtitlul montării
”Călătoriile lui Gulliver”), semnate de Silviu Purcărete, produse la Teatrul
”Radu Stanca” din Sibiu (interpretare și mișcare scenică, organizare scenică
ireproșabile) au fost prezentate la Festivalul Internațional de la Edinburgh (2012)
și acum la Iași în cadrul FIE (Casa de Cultură a Studenților, 20-21 iunie
2013). Spectacolul exhibă într-o ordine graduală violența umană, parcurgând
registre diferite ale grotescului (hilar, bizar, caricatural). Inițial,
relatarea unei călătorii în primitivitate – Houyhnhnms -, sensul temporal ascendent
țintește de fapt contemporaneitatea, yahooii, ființele umane, chiar secolul al
XXI-lea. Prilej pentru a reactualiza o reprezentație despre natura umană.
În ceea ce privește
societatea contemporană, memorabil este dansul yahooilor, o veritabilă orgie a
violenței. Corporatiștii, docili la început, își savurează oul fiert cu sare pe
diplomat în pauza de prânz, dar ajung treptat să se dezlănțuie în manifestări
ale violenței ingenios lucrate regizoral și coregrafic, de nedescris. Spectacolul
are momente extrem de vizuale și e dificil de redat în cuvinte. Cu atât mai
mult cu cât nu este un spectacol propriu-zis ci un colaj de imagini și momente,
legate prin vocea narativă ce se face auzită prin personajul Gulliver, matur
sau copil. Dintre imaginile inedite, aș mai aminti folosirea marionetelor umane.
Aici - violența prostituatelor pitice în lupta pentru dominarea scenei erotice.
În rest, spectacularul nu este prezent mai mult de atât, deoarece unele inovări
(bărbați în costume de șobolani uriași, grătarul din organe de copii nou
născuți, femeile costumate în iepe, bătând din copite) pot șoca, dar nu mai
mult, nu au întotdeauna o valoare estetică autentică, mijloacele regizorale
sunt, cu unele excepții, previzibile (personaje-umbră, proiecție), decorul este
deficitar (un hangar iluminat de becuri, tapetat cu folii de plastic, nici
fânul nu lipsește). Este vizată, așa cum am sugerat, natura umană, nu însă fără
unele trimiteri specifice, cu derulare temporală înainte (de la societatea
bazată pe cutume, fie ele și grosier violente, la emancipare, mască a unei
violențe și mai acerbe): - nașterea pruncilor (cernerea făinii), prostituția
din Drury Lane.
Mă aflu de ceva
vreme sub influența lecturilor care pledează pentru antiesențialism și
relativism, anulând ideea de natură umană și insistând pe comunitatea liberală,
solidară, situată sub un singur imperativ – evitarea cruzimii prin înțelegerea suferinței
semenilor. Însă călătoriile în Occident m-au făcut să descopăr atâtea asemănări
de comportament între oamenii de pretutindeni încât încep să-mi pun la modul
cel mai serios problema: Putem vorbi despre om fără a lua în discuție și ideea
de natură umană? Asemănările pe care le am în vedere nu sunt neapărat
circumstanțiale, înrudiri de familie (cum le-ar numi Wittgenstein), ci, mai
curând, oamenii au oriunde tendința de a se comporta într-un anume fel. Iar
cruzimea reprezintă unul dintre aceste moduri de comportament, totodată o
trăsătură care ar ține, mai curând, de natura omului. Petru Creția avea o vorbă
despre prostie, cum că te naști prost așa cum te naști cu ochi albaștri (căprui
sau negri). La fel aș spune despre cruzime. Înțelegerea suferinței altcuiva
nu-i decât lentila de contact care acoperă culoarea reală a ochilor. Acestă
sugestie asupra pierderii capacității de a empatiza cu suferința altuia, mai
mult, convingerea că ar exista în om o nevoie congenitală de a produce
suferință în jur și de a se delecta pe marginea ei constituie miezul ideatic al
montării lui Purcărete și este construită imagistic și coregrafic, sub
pretextul unor rememorări de călătorie, în diverse forme (brut-naturalist,
inventiv-suprarealist) și în grade diferite, de la consumul canibalistic al organelor
de copii, la tratamentul abuziv al unei prostituate de lux în travesti.
(”Călătoriile lui
Gulliver”, regia Silviu Purcărete, Distribuția: Veronica Arizancu, Diana
Fufezan, Raluca Iani, Tomohiko Kogi, Alexandru Malaicu, Adrian Matioc, Serenela
Mureșan, Adrian Neacșu, Eduard Pătrașcu, Cătălin Pătru, Ofelia Popii, Cristina
Ragos, Natalie Sigg, Ciprian Scurtea, Cristian Stanca, Pali Vecsei, Corina
Vișinescu, Alexandru Nicoară - copilul, scenografie și light design: Dragoș
Buhagiar. Premiul pentru cel mai bun spectacol – Uniter 2013)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu