sâmbătă, 22 martie 2014

Jocul de-a farsa: prejudecăți, terminologie


Spectacolul Nu de gât s-a jucat din nou în cafeneaua Maideyi, premiera având loc la sfârșitul anului trecut, fiind prezent mai întâi în barurile din Botoșani, de unde proiectul a fost importat înspre Iași. Textul aduce în prim plan - fără a analiza, explicita, soluționa sau evalua - o serie de prejudecăți și erori terminologice, devenind povestea unei farse cu semnul întrebării. Pe lângă tematica de bază abordată (problema homosexualității), în spectacolul propriu-zis mai intervine un factor – mimarea și testarea emoțiilor (intenție de autor, preluată regizoral, dar propunându-și sau pretinzând să atingă nivelul interactivității cu publicul).

Mizanscena nu poate aduce mai mult decât este sugerat explicit în text, în materie de decor (doi tineri la o masă și două beri, poate încă alte două beri ș.a.m.d). În ceea ce privește jocul actoricesc, se trece de la firesc/ naturalețe la dramatism exacerbat, uneori aproape nestăpânit, sursă principală a comicului (Vlad Volf). Jocul lui Alexandru Dobynciuc este ceva mai echilibrat, mai controlat. Improvizația  intervine, atât în sensul unui spectacol de bar tipic, dar chiar depășind această limită (prin exagerări și justificări). În sală, un public tânăr, amuzat, distrat. Spectacolul este entertaining prin faptul că dintr-o poveste banală, atenția spectatorului este întreținută da capo ad fine, prin actualizările operate asupra scenariului, prin faptul că se lucrează extratextual (regizoarea, persoana răspunzând de tehnic/ partea muzicală – luminile nici măcar nu am pentru ce să le aduc în discuție -, partenerele de scenă ale celor doi, cronicarul de teatru prezent în sală, fiind implicați și completând scriptul – jocul de-a farsa).

Povestea este în felul următor: doi prieteni conversează, unul pretinzând că e gay; celălalt reacționează în diferite moduri (de la intrigarea că află după o amiciție destul de îndelungată la aluzii că ar fi putut fi chiar și el vizat/compromis etc., dat fiind prietenia dintre ei doi. După care primul pretinde că a glumit. Bineînțeles că nu mai este crezut, fiind respins ca prieten (”nu de gât” – gesturi amicale firești sunt privite cu suspiciune). Spre a-i dovedi la final că nu este așa și că, într-adevăr, a fost o farsă, pretinsul homosexual se îndreaptă înspre o fată din public (situată pe primul scaun de la bar), pe care încearcă să o sărute pe gură. Interactivitatea cu publicul ar fi putut dura mai puțin, însă nevoia de senzațional a fost lăsată pentru ultimul moment. Fata nu a intrat în rol (nu a răspuns la sărut și-și ținea buzele lipite), a fost real surprinsă, lipsită de orice emoție, la final a luat chiar un șervețel de la bar și și-a șters buzele. Personal, soluția regizorală la care s-a apelat mi s-a părut puerilă, atât la nivel spectacologic (nu avem de a face decât cu o simulare de interacțiune cu publicul), cât și la nivel logic – a încerca să săruți o persoană de sex feminin în public nu dovedește orientarea sexuală a unei persoane. Și nici măcar modul în care răspunde cineva din public la o asemenea acțiune nu dovedește nimic. De aceea, această trecere ilicită de la o interactivitate simulată (probabil actorul știa cine este respectiva persoană) la o posibilă testare exagerată a emoțiilor mi s-a părut de prost gust (dincolo de orice critică de spectacol, referindu-mă strict la gestul în sine).

Am rămas datoare cu unele considerente privind prejudecățile și terminologia. Dar nu în ultimul rând, vizând logica din conversația celor doi. Voi atrage atenția asupra câtorva elemente doar. Inițial, parcă am viziona vreun episod dintr-un altfel de ”Totul despre sex”, numai că primele poante (cele despre electricitate și sex) nu sunt deloc reușite. Terminologic, se folosește ”misogin” pentru ”mizantrop” (nu se creează nici un comic de limbaj), iar a argumenta că nu ești gay (dat fiind că nu ai gesturi efeminate), prin faptul că nici bărbații heterosexuali nu au ”gesturi feminine pentru că se culcă cu femei” mi se pare stupid, dacă nu chiar absurd (chiar dacă intenția este de a contura un caracter naiv/intrigat/exasperat). Mai departe, trecând la prejudecăți, semnalez următoarea eroare: numai un homosexual, văzând doi bărbați împreună în calitate de prieteni, ar putea crede că aceștia ar fi gay (exemplul cu mersul la cinema). Din nou, e vorba de caracterul naiv jucat. Ar mai fi și unele adevăruri, pe care nu le elucidez acum, din nou duse la limită din motive de conturare a unor caractere: o persoană, având o orientare sexuală diferită, ar putea stârni cu atât mai mult atenția unei persoane de orientare inversă (exemplul cu lesbiana); într-un alt context, chiar și aceasta ar putea fi o prejudecată. Răsturnarea argumentelor apare adeseori drept interesantă în logica discursului: bunăoară, o femeie preferă să stea cu cineva care ”nu îi face nimic”, din considerente de siguranță (anterior fiind folosit și argumentul invers – intimitatea este preferabilă). Dar, dincolo de interpretarea actoricească ok, de trecerile imprevizibile de la naivitate la insinuare (Dan) ori de la complicitate la negare (Alex), de sensul distractiv al show-lui și, dat fiind că nu există un mesaj strict, nici subtilitate, că subiectul adus în discuție nu e raportat la societatea actuală, la nevoile publicului de a-și clarifica/forma/estima unele convingeri proprii, mă întreb: Care a fost miza acestui joc de-a farsa?!

 

(Nu de gât, de Mihai Ignat, regia: Lenuș Teodora Moraru, distribuția: Alexandru Dobynciuc, Vlad Volf, Maideyi, reprezentația din 19 martie, ora 19, premiera: 15 decembrie 2013)


Dana Tabrea

http://dyntabu.blogspot.ro/2014/03/jocul-de-farsa-prejudecati-terminologie.html


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu