Săptămâna de teatru. Bâlciul

În perioada 10-13 martie, am asistat la un eveniment notabil, ”Săptămâna de teatru”, în Sala de Festivități a Colegiului Național de Artă ”Octav Băncilă”, unde elevii claselor a XII-a, sub coordonarea profesorului asociat, actrița Erica Moldovan, au evoluat în patru spectacole de teatru, după cum urmează: Bâlciul, după Valentin Krasnogorov, Efectul razelor gamma asupra anemonelor, după Paul Zindel, Un bărbat și mai multe femei, după Leonid Zorin, Insomniacii, după Mimi Brănescu. Elanul publicului-spectator, format în majoritate din elevi, a suferit modificări vizibile, de la primul înspre ultimul spectacol, ceea ce mi-a dat de gândit: cel mai potrivit critic este chiar spectatorul, însă nu oricare – spectatorul inteligent, dar, mai ales, spectatorul sincer. Cel mai apreciat spectacol va pleca la etapa pe țară a Olimpiadei de Teatru din primăvara aceasta și nu am nicio îndoială că pe bună dreptate a fost selectat Bâlciul.

Interpretarea prea teatrală, absența decorului performant, diletantismul, (semi)defecte, în sens descendent, dinspre a doua înspre ultima reprezentație, reprezintă calități în cazul celei dintâi. Pentru că așa e în teatru. Nu apreciem firescul ori dramatismul exagerat, naturalismul ori suprarealismul, simetria ori lipsa de simetrie a decorului, minimalismul ori aerul irespirabil configurat de o scenografie stufoasă ș.a.m.d. Ci, oricare dintre acestea, poate conduce la succesul ori insuccesul unui spectacol, în funcție de abilitățile regizorale sau actoricești, acestea din urmă conduse regizoral. Știu că poate părea paradoxal, dar, din fericire, sau, dimpotrivă, din păcate, dramatismul, ca și firescul (la nivel de interpretare actoricească), la fel cum veridicitatea ori bizareria (în materie de abordare regizorală), ca să dau doar două exemple minimale, arată bine atunci când își pune amprenta un ochi regizoral valabil și ajung deplorabile, lăsate pe mâna cui nu trebuie.

De ce Bâlciul (piesă de teatru în trei personaje – Deșteptul, Prostul, Colombina, scrisă de V. Krasnogorov, nepunând cine știe ce probleme în ceea ce privește mesajul, numai dacă e lecturată printre rânduri într-o interpretare regizorală)? Pentru că se anunță un show ”nemaivăzut”/”nemaiauzit”, ”plin de scandal”/ ”deloc banal”, ”teatral”, deopotrivă anti-teatral, ”experimental”, ”actual”, aspirând la titulatura de performance, implicând publicul, deși extrem de regizat. Un specimen de teatru în anti-teatru, expunând ”bucătăria” din spatele cortinei, în care absurdul e tratat cu mijloacele dramaticului - cu două minunății de clovni absurzi (Ștefan Mihai, Gabriel Vatavu) și o interpretă foarte dramatică (Alexandra Vieru), adaptat pe gustul elevilor de secol al XXI-lea (durata spectacolului nu depășește o oră, limbajul colorat din piesă nu este schimbat, dar nici nu se exagerează în această direcție, umorul este întreținut în permanență, implicarea publicului devine un deziderat, se folosește doar primul act, în timp ce în  cazul celorlalte montări din cadrul săptămânii teatrale e redusă intriga). Costumele de clovn asesonează în piesele de vestimentație cercuri și pătrate etc., perucile sunt adecvate (prostul e blond, deșteptul – brunet), culorile vii, vestimentația ”actriței” e aleasă cu atenție și bun gust (în special rochița alb-negru). Didascaliile sunt mult actualizate, detaliile scenografice sunt înlocuite prin interpretare teatrală. Acest spectacol face dovada vie că excesul de teatralitate nu pune piedici spontaneității (dacă există vervă interpretativă). Apoi firescul nu ar trebui să  dăuneze dramaticului (și nici invers), dacă există nerv actoricesc. Din primul motiv, să zicem că Solitaritate a fost, de departe, spectacolul cel mai dramatic și mai degajat cu putință; dintr-al doilea motiv, un actor precum Marius Manole (în Năpasta, bunăoară) reușește să fie autentic și prin teatralitate.

Entuziasmul interpreților m-a impresionat în mod plăcut, încât mă gândeam la final că mi-aș dori să văd aceeași bucurie de a juca pe o scenă - în fața spectatorilor ori printre aceștia - și la actorii cu ”patalamale”. Recomand spectacolul actorilor și profesorilor de teatru din Iași, pentru a se ”împărtăși” atât din naturalețea celor doi clovni, cât și din seriozitatea cu care își abordează rolul atunci când își propun că spectatorii au nevoie să râdă. Dat fiind dramatismul exagerat al fetei de pe scenă, ea izbutește să apară ingenuă și deloc isterică - riscul abordării unui asemenea tip de rol într-o instituție teatrală consacrată... E un semnal de alarmă că ar trebui investit în teatru în licee, în special în cele unde se predă această disciplină, o noutate pentru România, dacă e să comparăm situația cu nivelul atins în Marea Britanie. Am văzut spectacole ale UAGE care nu ajung să egaleze actuala producție, iarăși un semnal de alarmă… Pentru că teatrul nu e o meserie, iar talentul nu poate fi predat și nici învățat. Abilitățile actoricești ori regizorale există sau nu. Și ar trebui să fim fericiți (da, un termen atât de banal) atunci când descoperim că cineva realmente ”știe” să joace ori să regizeze… Și am aici în vedere controversele ”provinciale”, care promovează lipsa de talent, ajungând să recunoască talentele, atunci când nu mai au încotro, deoarece publicul ”tânăr” – de la +13 la 80 -  decide (cazul Radu Afrim, care deja nu mai e un caz…). Bucuria de a primi cu adevărat atunci când te afli într-o sală de spectacol nu poate fi simulată; și nici aceea de a (te) dărui publicului (ca actor sau regizor). Pentru că, mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieși la suprafață (din nou, o banalitate).

 

 

Dana Tabrea


http://dyntabu.blogspot.ro/2014/03/saptamana-de-teatru-balciul.html


P.S. Spectacolul Balciul a luat locul I la Faza Nationala a Olimpiadei de Teatru de la Sfantu Gheoghe, Covasna din 4-7 aprilie 2014. Au participat 13 judete, iar Iasul a obtinut premiul I la sectiunea grup cu spectacolul mentional. La sectiunea individual, Stefan Mihai a luat premiul I, iar Alexandra Vieru - premiul al II-lea. Felicitari!