Lucian Dan Teodorovici reunește într-un volum trei piese de teatru, scrise
ca și cum ar include deja indicațiile de regie, de parcă autorul ar regiza din
fotoliu, prin telecomandă. Prima dă titlul cărții [Unu+unu (+unu…)] și a fost prezentă, într-o variantă nerevizuită,
la FITPT 2013, montată sub forma unui spectacol-lectură. Cea de-a doua – Lift in mișcare e nouă, ritmică, minimalistă,
contagioasă; cea de-a treia comedie,
Elefanți roz și elefanți galbeni, a făcut parte dintr-un volum colectiv, Antologia dramatIS (2008).
Dramaturgia lui Lucian Dan Teodorovici urmează modelul înveteraților în
branșă: enorm de multe didascalii, astfel încât un regizor care s-ar apleca
asupra textelor să aibă ce demonta… Pentru că, se știe, orice reprezentație
teatrală contemporană are la bază un text curățat de didascaliile autorului și
montat în grilă proprie. Prin urmare, singura miză ar fi aceea că scriitorul
își imaginează în același timp cum ar arăta propriile creații la teatru. Sub
acest aspect, comedia Lift în mișcare
e complet savuroasă, cu condiția ca modalitatea de punere în scenă să lucreze
la dinamizarea dramatizării. Textul este actual pentru că pune accent pe
ruperea convenției teatrale, pe inversarea ori amestecarea rolurilor
actor-spectator, actor-personaj, regizor-actor, regizor-personaj. Actorii sunt
prezenți în primul rând al sălii, în forma unui Cor al spectatorilor (personaj),
actorul își reia postura de actor, după ce și-a asumat-o pe cea de personaj (de
exemplu, Primul actor), regizorul este personaj în spectacol etc. Un melanj cu
reminiscențe din Luigi Pirandello, numai că subiectul este actualizat: ”Ah! Oh!
Ce crimă! Ce durere!” – trăim o viață absurdă într-o lume absurdă ACUM: ”De ce
naiba îl tragi de limbă/ Ca să nu se sufoce/ A, deci trăiește?/ Nu./ Păi,
atunci, de ce îl mai tragi de limbă?/ Asta-i procedura./ Chiar și când omul a
murit?/ Nu, doar atunci când trăiește./ Păi, tocmai ai spus că a murit!/ Da, a
murit.”
Deși bazată pe repetiție (sunt repetate pasaje întregi, după care se revine
cu succinte adăugiri și tot așa), reușește să fie pusă în valoare prin crearea
suspansului și prin întorsături bruște, bizare de situație. Comicul este autentic, nu licențios, iar rolul
tânărului este jucat de atâtea ori, încât nu-mi imaginez altcumva decât ca
cititorul/spectatorul să se trezească, odată scenariul parcurs/jucat, cu
replicile învățate pe de rost: „Mustața mi-e în regulă. Sprâncenele frumos
arcuite. Buzele, bărbia… Cine îmi spunea că buzele mele și bărbia, împreună,
fac un cerc perfect?...”. Majoritatea
personajelor trec prin rolul central, unele chiar de două ori, cu regizorul la
vedere. La o privire mai atentă, sunt niște personaje, într-un rol ce nu le
aparține, derulat cu intermitențe, dar care și-au găsit autorul (sic!). Fără
îndoială, micul text central este cel mai apt a fi fructificat scenic.
Despre primul text prezent în volum am vorbit cu prilejul mai sus
menționat. Ultima comedie îi seamănă prin aluzii filosofice (într-un loc se
face indirect referire chiar la Jaspers). În scenariul cu pricina mai găsim enunțuri
rezemate dintr-o parte de posibile traduceri cu sens (convingerile care își au
obârșia în imaginație reprezintă baza a tot ceea ce gândim), dar care, privite
dintr-un alt unghi, se situează la limita absurdului – elucubrațiile
visătorului temerar, Personajul Galben –
”nici rațiune n-ar exista fără credința în inorog, vasilisc, cal înaripat, elefanți
roz și elefanți galbeni”.
Cele trei scenarii reprezintă o combinație de înțelepciune à la Diogene, de
comic absurd și ironie, frizând cinismul și grotescul; primul este ceva mai
prozaic, ușor nehotărât pe alocuri în indicațiile scenice, în timp ce celelalte
două – foarte teatrale; toate suscită inteligența, simțul umorului și
imaginația cititorului. Aș asemăna satira lui Lucian Dan Teodorovici cu cea a
lui Slawomir Mrozek, apoi disecând mai în adâncime – nici satirii antici nu par
să fie prea străini de modalitățile dramaturgiei sale. Mai departe, uneori
treceri de la parodie și zeflemea (strecurată printre rânduri, nu împroșcată în
pagini) la candoarea umorului deplin definesc o contradicție interioară
interesantă a stilului abordat.
[Unu+unu
(+unu…). Niște comedii,
autor: Lucian Dan Teodorovici, Editura Cartea Românească, 2014]
Dana Tabrea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu