De ce patriotismul este confundat cu ceaușismul? De ce ne este teamă de
întrebările istorice fundamentale – Cine suntem ca neam? Care sunt
personalitățile care ne-au marcat evoluția? Cum au acționat acestea pentru construirea
unei constante naționale?. Constat cu stupoare că ”epoca de aur” ne-a înfiorat
atât de mult încât ne e teamă să ne mai identificăm valorile ori să ne
recunoaștem ca națiune. În sensul contrar pericolului menționat acționează
spectacolul-lectură comemorativo-istoric al lui Ovidiu Lazăr, Umbre în lumina neamului, de la TNI.
Versuri din Ioan Alexandru, cunoscut poet român, apărător al ortodoxiei și manifestant
activ pentru valorile naționale ale românilor, sunt recitate de actori în
cadrul unui spectacol despre personalitatea, rolul cultural și martiriul lui
Constantin Brâncoveanu (d. 1714) sau ”despre cine suntem”. Fondul muzical live
este adecvat (Balada lui Ciprian
Porumbescu), decorul este cam prea dramatic (o cruce în jurul căreia s-a înfășurat
funie, vizibilă pe panoul de proiecție din spate, adusă în față abia la final,
alături de cercul format din pietre de râu și lumânarea centrală aprinsă pe un
micuț piedestal din aceleași pietre).
La începutul spectacolului, regizorul citește textul de aproximativ 150 de
cuvinte prin care își exprimă conceptul regizoral. În ciuda majusculelor
folosite cu efect retoric și pentru o lectură mai eficientă (în secolul XXI, ne
ferim să mai aducem sub litere mari termeni precum ”sens”, ”ființă”, ”om”), merită
descifrate ideile de filosofia istoriei prezente în programul acestui spectacol:
1. Jocul luminii și al umbrei, temă jungiană, regândind problema identității
naționale; 2. Modele fundamentale ale trecutului ne ghidează prezentul și ne
îndreaptă din umbră înspre un sens și o soluționare a problemelor cu care ne
confruntăm în prezent; 3. Semnificația reamintirii ca retrăire,
reconceptualizare ori înțelegere; 4. Importanța memoriei în actul judecării
trecutului, evaluării prezentului și edificării viitorului: ”Ne propunem o
clipă de (E)emoție și de (A)aducere (A)aminte. Ca să ne amintim cine suntem.
Hrăniți de (T)trecut, împovărați de (P)prezent, iluminați de (V)viitor, trebuie
să nu uităm (C)cine suntem”.
Raportul dintre cele trei instanțe temporale (trecut-prezent-viitor) este
surprins la un nivel profund în cuvântul regizorului (4): în manieră popperiană,
acesta concepe curgerea timpului asemenea derulării unei pelicule filmice
dinspre viitor înspre trecut. Privind cu speranță înspre viitorul nostru al
românilor, prezentul este cel ce ne oferă soluții la probleme actuale, facând
apel la sursele, simbolurile și modelele exemplare ale trecutului. În mod
asemănător situației de la nivel individual, o națiune fără trecut (care nu se
recunoaște în fapte meritorii și oameni exemplari), trăind un prezent incert și
traumatizant, fără speranță în viitor, nu se poate defini pe sine istoric și nu
își poate găsi locul în istorie.
Umbra (1) trimite la acele trăsături de neam pe care nu le putem accepta
(să zicem, lașitatea, absența simțului onoarei, trădarea și asocierea politică
după criterii exterioare), în timp ce lumina, dimpotrivă, la trăsăturile cu
care ne-am putea mândri (dimpotrivă, curajul, simțul onoarei, asocierea cu
aliați cu principii solide). Titlul spectacolului semnifică depozitarul
inconștientului – emoții, idealuri, valori, care stă atât la baza a ceea ce un popor
afirmă/crede despre sine, cât și la baza acțiunilor acestuia în istorie. Memoria (4) ne conferă conștiința trecutului
și conștiința de sine. Devenim conștienți de propria noastră identitate
(acțiunile noastre trecute se leagă de consecințele lor prezente) și ne
recunoaștem pe noi înșine în termenii unor decizii pe care le luăm și ai unor
angajamente pe care le facem. În același timp, reactualizăm (3) experiențe
itemizate, devenite exemple, utile în prezent. Anumite modele (2) sunt sursa
unor sfaturi folositoare pentru deciziile pe care vrem să le luăm în prezent,
decizii care nu ne vizează doar pe noi ca indivizi, ci întreaga societate
căreia aparținem. Ceva (povești exemplare, personaje exemplare) supraviețuiește
din trecut și care ne vorbește despre situația noastră actuală. Arhetipuri,
mituri simboluri, o arhivă de personaje și situații exemplare reprezintă trecutul
viu, ceea ce rămâne din trecut și poartă un mesaj înspre prezent.
În teatru, evitarea locurilor comune, a căilor
bătătorite, a mijloacelor regizorale celor mai la îndemână și mai facile,
evitarea stereotipurilor de orice fel face diferența dintre un spectacol de
regie și unul oarecare. Un regizor cu pretenții va căuta să livreze un mesaj
prin autenticitate la nivel de decor, mijloace regizorale și joc actoricesc. În
cazul de față, asemenea pretenții nu se emit. E vorba de un spectacol cu miză
comemorativ-istorică, documentar-educativă și cred că trebuie luat/privit ca atare.
Dana Tabrea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu