Zilele Teatrului Ludic. Neckar

 

Din peisajul teatral ieșean lipsesc festivalurile, de aceea orice inițiativă în acest sens este binevenită și îndelung așteptată. Numeri pe degete manifestările remarcabile care, sub o titulatură sau alta (FIE, Perform, FITPT), fac accesibile publicului ieșean spectacole din țară și străinătate. Teatrul Ludic, prin efortul serios al regizorului Aurel Luca, a produs actori în adevăratul sens al cuvântului, unii dintre aceștia ajungând să joace alături de artiști profesioniști (absolvenți ai unei instituții de profil, deși profesionalismul nu ți-l dă neapărat o patalama) și, mai mult, să rivalizeze cu aceștia, fiind laureații unor premii importante și recunoscuți în festivaluri, la nivel național sau chiar internațional (Vera Pântea, Radu Mihoc, Ionuț Nacu).

În Festivalul Internațional de Teatru de la Iași, care a marcat de curând (9-13 decembrie) Zilele Teatrului Ludic, eveniment aflat la cea de-a VIII-a ediție, au evoluat trupe de liceeni din școlile ieșene și de la Palatul Copiilor, alături de trupe de actori amatori din țară și din străinătate. Astfel, au fost prezente din Iași Trupa ”Farouches” de la Colegiul ”G. Ibrăileanu”, Trupa ”Teatru Club Tineret”/Teatrul de la Râpa Galbenă, Trupa de teatru ”Parc Copou” de la Casa Mihai Ursachi, coordonată tot de Aurel Luca, și, bineînțeles, Teatrul Studențesc Ludic. Din țară au participat Trupa de Teatru ”Skepsis” – CCS Alba-Iulia, Teatru ”Mimica” și Asociația ”Grow Up Project” din Focșani, Teatrul ”Microbis” – CCS Sibiu, Trupa de Teatru ”Thespis” – CCS Timișoara, iar din străinătate Teatrul ”Mirror of Universe” din Ucraina și Trupa de Teatru ”Punkosipak” din Croația. Evenimentele conexe au cuprins spectacole de dans și un atelier teatral, sper ca în viitor acestea să fie completate prin conferințe ori lansări de carte.

Despre spectacolele de referință cu care Teatrul Ludic a participat la festival (Povești de familie, Un șoarece bătrân de teatru, Poem irlandez pentru vioară și suflet, Despre corpul femeii – câmp de luptă în războiul din Bosnia) am scris de fiecare dată cu prilejul premierei ori al primelor reprezentații. Acum, mi-a atras atenția în mod special un spectacol invitat din străinătate. Este vorba despre Neckar, susținut de Theater Group Punkosipak din Croația, regia: Irena Bockai, distribuția: Monica Baotic, Juraj Barkic, Irena Bockai, Vilim Ostovic, Ivan Tudek, Daniel Varela și care s-a jucat pe 12 decembrie în Sala Gaudeamus a CCS.

Trebuie să remarc varietatea spectacolelor din festival (teatru dramatic, teatru postdramatic, performance, teatru-dans, teatru plastic muzical, teatru fizic, comedie neagră, satiră, farsă, comedie romantică, poem scenic, teatrul absurdului, teatru de păpuși și marionete, recital dramatic, one-woman show, teatru vizual), o caracteristică de dorit a oricărui festival de teatru. Neckar este un performance, totodată o mostră a teatrului postdramatic, neoavangardist și cu accent major pe componenta coregrafică, o expunere de teatru fizic. Deși punctul de plecare îl constituie poemele poetului avangardist croat Drago Ivanisevic, textul nu are nici măcar un rol marginal în cadrul acestui performance bazat pe mișcare scenică și provocare/bruscare a simțurilor spectatorilor așezați pe scenă.

Constituit dintr-o suită de momente construite prin mișcare scenică, spectacolul poartă mesaje sumbre: încleștarea pentru existență, poziție socială, victimizarea celui slab de către cel dominator, a unui semen de către un altul, mergând până la sugestii fizice extreme (sugrumarea și târârea de gât, folosind mânerul unui baston), absența sentimentului apartenenței la comunitate, la o patrie (o pâine în lanțuri, un bol cu lapte și un altul cu pietricele – poate din pământul strămoșesc – sunt aduse în prim planul scenei),  dizolvarea societății în inși singulari, solitari și individualiști (strigătul hidos al copilului adult, evoluând în două momente, în rest privind din spectacol în spectacol de pe un scaun – parte din decor).  Neputința în fața unor asemenea întâmplări și atitudini este exprimată prin gesturi dintre cele mai brutale (la mică distanță de public, în lumină plină, un performer încearcă să rupă, aproape scrâșnind, aproape gemând bastonul, instrumentul ulterior de tortură).

Acest performance transmite maximum de mesaj fără cuvinte, doar prin gesturi, mișcare scenică și obiecte scenice folosite în momentele coregrafice. Succesiunea nu este rigidă, ritmul decent, nu foarte dinamic, am putea chiar vorbi de o anume fragmentaritate (momentele din spectacol fiind interșanjabile). E incredibil cât de mult se poate obține cu minimum de mijloace regizorale (de exemplu, prin manevrarea prin rotire a unui tub flexibil, prin intrarea și ieșirea în/din labirintul unui scaun alb cu picioarele prelungite, amintind de o lebădă, prin două momente coregrafice de grup succesive, de la unul la celălalt schimbându-se nu atât mișcările, cât, mai important, piesa muzicală, făcând trecerea contrastantă de la seriozitate la caricatural. Decorul este minimalist (două scaune, trei lebede albe fără cap, accesorii de baloane). Burlescul deschide și încheie montarea destul de sinistră, dar suficient de actuală.

Dana Tabrea

http://dyntabu.blogspot.ro/2014/12/zilele-teatrului-ludic-neckar.html