Teatru Fix concentrează întreaga activitate a teatrului așa-zis independent
(noninstituțional, autofinanțat, finanțat din proiecte și sponsorizări etc.)
din Iași, de unde interesul trupelor freelance de a-și aduce și monta
spectacolele aici. Alături de trupa ceva mai stabilă a teatrului, formată din
apropiații acestuia, colaboratorii de bază (Stanca Jabenițan, Bogdan Cantauz,
Adian Marele, Ancuța Gutui, Alex Iurașcu etc.) care de ceva vreme joacă în producțiile
proprii, aducând premii importante în festivaluri, dar și alături de spectacolele
de licență ale unor tineri la început de drum (Bogdan Pălie) ori de regizori
invitați să pună în scenă pentru Teatru Fix (Raul Coldea, Theodor-Cristian Popescu),
uneori în cadrul unor festivaluri care vor să își pună amprenta asupra Iașului
cultural-artistic, din perspective occidental-inovatoare (Perform, director: Octavian Jighirgiu).
Referitor la prima situație, s-a jucat de curând spectacolul Zaruri și cărți, prezent de ceva vreme
prin cafenelele și barurile ieșene și adoptat mai mult decât adecvat în spațiul
de bar de la Teatru Fix. O comedie de situație fără complicații metafizice,
bazată pe răsturnarea de situație de la final (”schimbarea radicală a cărților”)
și pe dezvăluirea imposturii celui angajat cu ”facerea cărților”. Ascuns sub
masca netotului perfect, băiatul în a cărui sarcină cădea să schimbe cărțile
ori zarurile periodic, prevenind astfel câștigul ușor (clienții putându-se
acomoda cu imperfecțiunile zarurilor sau reușind să identifice cărțile de joc
după pete ori mărci ale uzurii apărute în timp), prefăcându-se că nu pricepe
”regulile jocului”, asociat cu un altul să faciliteze escrocarea, ajunge să își
dea seama prea târziu că, în ceea ce îl privește, ”cărțile nu au fost măsluite”
odată pentru totdeauna.
Fiecare dintre cele două personaje dezvăluie un opus. Deși șeful, maniac al
agonisirii din timp a unei cantități enorme de zaruri și pachete de cărți de
joc noi, prevăzător și anxios, joacă ”cu
cărțile pe masă” în ceea ce privește modul în care încearcă să-și instruiască
angajatul în interesul afacerii – pare, dimpotrivă, că ar ”aranja cărțile” în
favoarea sa, lucru care e de fapt valabil pentru Ritchie cel ingenuu. Întreaga
logică a punerii în scenă aduce în prim-plan acest contrast, dintre patronul
exasperat (rolul este uneori tușat, dar atât cât să mențină încordată atenția
spectatorului, iar textul presărat cu limbaj licențios, la care nici nu te
umflă râsul și care nici nu îți cade greu) de indolența angajatului (în afară
de mimarea prostiei congenitale, George Enescu mai joacă și o răbufnire cruntă,
revenind ulterior la normalul rolului său, timp în care te convinge de
abilitățile-i actoricești pe care și le pune în valoare cu inteligență, jucând
autentic, nedeformat de cerințele exagerate înspre formalism scenic ale
academicului în domeniu).
George Enescu este medic de profesie, cu inclinație înspre actorie și
ludic, iar Ovidiu Ivan – protagonistul și/sau realizatorul mai multor evenimente
teatrale, din postura de actor, regizor sau coregizor (Ferma animalelor, regia: Vlad Cepoi, Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist, unde
semnează regia și joacă alături de Loredana Cosovanu, Undeva, aproape, regia: Ovidiu Ivan). Ovidiu Ivan este, fără
îndoială, un tânăr cultivat, ceea ce îi permite să jongleze ca regizor atât cu
poematicul, cât și cu cinismul. Dacă inițial am avut unele rezerve cu privire
la posibilul său parcurs regizoral, ulterior am constat, odată cu vizionarea
ultimului spectacol menționat, că reușește să pună la lucru o întreagă familie de actori, valorificându-le
potențialul incontestabil. De altfel, Ovidiu Ivan este unul dintre frații Ivan,
talentați artiști ieșeni (actorul Theodor Ivan, sensibil, mai nou cooptat
pentru comedia de improvizație de către Trupa de teatru IDIOT, și care asigură
asistența tehnică pentru spectacolul
Zaruri și cărți, Titus Ivan, sculptor, semnând decorul în Undeva, aproape și însuși O.I.), pe care
cu bucurie îi vezi realizând proiecte împreună, în cordială înțelegere.
Inevitabil, spectacolul are și scene mai dure pentru a anima publicul
degustător și pentru a-l satisface pe cel amator de teatru de bar. Însă în ceea
ce privește lucrul cu actorul și, în special cel al actorului cu sine însuși,
se pune mare accent pe gestică și expresivitate corporală. De aici, cerințele
speciale ale realizatorilor legate de respectarea efortului depus și
înțelegerea nevoii de concentrare a celor ce joacă. Lucru care ar trebui să
devină o exigență a oricărei montări, fie de bar sau nu. Simpla ridicare a unui
spectator de la locul lui, un telefon mobil pe care cineva a uitat să-l
închidă, blițul camerei de fotografiat, fumatul în exces pot deranja atât pe
actori, cât și pe ceilalți spectatori.
Ce se mai întâmplă pe la Teatru Fix am văzut pe larg. Pe lângă spectacolele
importate din spațiul teatral independent ieșean, se va ieși la rampă și cu
proiecte proprii. Au avut loc o serie de vizionări (”public testere”) la un
spectacol în pregătire de la care așteptările sunt mari în ceea ce privește
produsul final și participarea la festivaluri. Așteptăm premiera la Lumi posibile de John Mighton, în regia
lui Theodor-Cristian Popescu, mai ales că partea video este asigurată de Andrei
Cozlac. Și cum unora le place misterul legat de dezvăluirea datelor când au loc
evenimentele, îmi permit și eu să păstrez deocamdată tăcerea legat de ceea ce
am văzut la una dintre reprezentațiile de sondaj. Cine joacă ”cu cărțile
murdare” ar putea avea soarta angajatului din Dice and Cards – ”The die is cast”.
(Zaruri și cărți/Dice and Cards, după Sam Henry Kass, regia: Ovidiu Ivan, distribuția: Ovidiu Ivan/patronul
cazinoului, George Enescu/Ritchie, data reprezentației: 17 ianuarie 2015)
Dana Tabrea
http://dyntabu.blogspot.ro/2015/01/teatru-de-bar-la-teatru-fix-ce-mai-e.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu