IBSEN Incorporated trimite mai întâi la integrarea unor personaje feminine din
piese de teatru ibseniene în spectacol (Hedda, Nora, Gina, Rebecca și doamna
Alvig) și apoi la o corporație. Corporația Ibsen pare o metaforă până când
titulatura companiei este numită ca atare, aceasta tinzând să absoarbă toate
tipologiile etalate: femeia tradiționalistă – ”domestică”; femeia underdog – victimă, pradă, exploatată;
diva, moderator și prezentator al ”show-ului în performance”; femeia frustrată,
dar rezistentă, un fel de femeie buldog; chiar și (atenție – nu femeia, ci) omul cu principii.
Din IBSEN Incorporated reiese cel
mai bine modul în care s-a lucrat în cadrul proiectului ”Surorile Heddei. Susţinerea
femeilor artist în teatrul din România şi Estul Europei” – selecționarea actrițelor
a premers scrierii scenariului și, evident, realizarea spectacolului s-a pliat
pe modul fiecăreia de construire a propriului personaj. Mai departe,
personajele se joacă pe sine. Dacă prin teatru de tip devised înțelegem
colaborare în scrierea textului, am putea considera acest performance ca atare.
Referitor la raportul text-spectacol, stilul Mihaelei Michailov iese în
evidență în anumite pasaje, alături de pasajele care par mai curând efectul
colaborării dintre Catinca Drăgănescu și restul ”corporației”.
Ibsen nu este prezent altfel decât conceptual, ca punct de plecare sau indirect.
În primul rând, Catinca Drăgănescu precizează în caietul-program: ”Acum mai
bine de un secol, Henrik Ibsen scria despre începuturile capitalismului punând
în discuție felul în care principiile acestui nou sistem modifică raporturile
interumane.” Actualizarea este maximă: ”Azi trăim în era capitalismului
sălbatic.” În cel de-al doilea rând, personajele feminine din teatrul lui Ibsen
sunt folosite ca pretext pentru a aduce în prim-plan credințele regizoarei: 1. Banii (și funcțiile) au ajuns astăzi
criteriul de evaluare a reușitei; aș merge mai departe spunând că respectul de
sine și cel acordat celorlalți este direct proporțional cu poziția socială și statutul
financiar. 2. Urmărirea interesului
personal cu orice preț are un efect distrugător asupra individului și asupra
societății. În ciuda faptului că se șarjează regizoral deși competențele actrițelor
sunt clare, punctele tari ale acestei satire sociopolitice imposibil de
susținut prin energie scenică rezidă în fermitatea concepțiilor asumate, în
actualizarea deplină a dramaturgiei ibseniene revizitate, în manipularea
textelor de autor înspre conceptele regizorale și printr-o jonglare permanentă
pe fondul unui ”cum ar fi fost dacă” întrevăzut printre rânduri, în alegerea unei
tipologii variate în cazul distribuției (deși interpretează roluri diferite –
copil, mamă, femeie, școlar și în permanență simulează un anume status social
–, fiecare actriță este aleasă pentru o anumită abilitate forte – compoziție, mișcare
scenică, descoperirea rolului în sine etc.). Personajele feminine ibseniene
sunt deposedate de finețuri psihologizante, extrase din context, reconfigurate
în prezent, într-un mod caricatural sau exagerat.
Se intră în scenă prin fluierături, se tropăie și se aleargă; sunt mimate vocal-coregrafic
diverse specii din clasa vertebratelor ovipare, cu corpul acoperit de pene, cu
aripi pentru zbor și cu fălcile acoperite cu formații cornoase. Feminism, da,
dar unul ce-și poartă cu sine umbrela propriei parodii. Un moment coregrafico-vocal
introduce ideea de căutare a personajelor ce urmează să performeze. Fondul
muzical realizat prin folosirea exclusivă a vocii actrițelor și prin recuzita
transformată în instrument muzical mai marchează un plus pentru această
producție teatrală. În cea mai mare parte, textul de spectacol este intonat, declamat,
repetat sau cântat. Pe rând, ”surorile Heddei” trec prin posturile de copil și de
mamă, pretext pentru a aduce în rescriere scenică ideea următoare: nici soția
și nici copilul nu sunt produse nici
pentru soț/tată, nici pentru societate. Protest feminist, într-adevăr, dar nu
lipsit de luciditatea dedublării perspectivale.
Amprenta Mihaelei Michailov se simte atunci când tema este școala. Școala
ia locul familiei de la un moment dat; prin aceste două microcelule ale
societății se deprind rolurile sociale, prin imitație, și se formează atitudinea
viitoarelor soții/mame, a viitorilor cetățeni (”familia noastră este școala”). Printr-o
joacă în jocul teatral, având ca obiect aceste roluri sociale, într-un studiu
de caz cu miză simbolică (trofeul), pe un fond ironic, patru dintre eroinele
ibseniene devin protagonistele unui maraton între reprezentanții autorităților,
ai sponsorilor, ai mass-mediei și ai societății civile. Intervin instrumente
muzicale de jucărie funcționale (acordeon, xilofon, tamburină, maracas) contrapunctând
seriozitatea jocului de rol (social asumat/actoricesc). Miza rămâne una
simbolică (bani de hârtie inscripționați ”Ibsen Incorporated”) atunci când,
folosind interactivitatea cu publicul – privitor ca la teatru pe ecranul
oglindă a propriei conștiințe și a societății căreia aparține –, personajele
ibseniene fac slalom printre virtuți domestice, slăbiciuni conjugale,
(i)responsabilitate familială, instinct de autoconservare. Rolurile sociale
jucate în școală sunt de această dată jucate în societate. Brechtianismul cel
mai frust e tehnica aleasă pentru a conștientiza publicul. La care se adaugă
improvizația, participarea, identificarea cu personajul.
Accentul pus pe concept și mesaj ar putea deservi laturii estetice. În ciuda
oricărei (im)previzibilități ori a eclectismului, soluțiile regizorale nu sunt
deloc lipsite de sens. Uneori șocantul poate suplini cu brio orice altă
categorie estetică: 1. Discursul reprezentantului autorității locale cu o
căciulă neagră de astrahan pe cap, pentru un plus de credibilitate, căciulă ce
se dovedește a fi, de fapt, un bag
(nu cred că mai e nevoie să numesc aluziile sociopolitice ori pe cele din lumea
mondenă contemporană); 2. Intrarea corului feminin de proveniență ibseniană pe
dansul ”Fetelor de la Căpâlna”, satirizând România – membru în numeroase
organizații internaționale, în același timp o mare necunoscută a unei ecuații
în curs de rezolvare pe harta culturală, diplomatică, sociopolitică, administrativ-economică
a Europei sau chiar a lumii.
Sub aparența unui déjà-vu în materie de tehnică regizorală (am mai văzut
proiecție de film în timp real din sala care acum coincide cu scena), ne jucăm
de-a căzutul în plasa întinsă privitorului până la capăt: omul cu principii
este licitat, primind cea mai mare cantitate de bani, pentru ca ulterior să fie
captat cu o pilulă în corporație. Despre prezent s-a spus tot ce se putea,
ironizând trecutul din care survenim. Nu mai rămâne decât să intrăm într-o
poveste – agonia a patru dintre personajele feminine ibseniene, invocând
pierderea oricărei forme de autoritate/siguranță reală (luciditate, coprezență,
model matern, cuplu). Și să-i plătim lui Ibsen un tribut, preluând citate din
plăcintele cu răvaș. Și rumegându-l.
(IBSEN Incorporated, scenariul:
Mihaela Michailov, Catinca Drăgănescu, regia: Catinca Drăgănescu, distribuția: Silvana
Negruțiu, Elena Popa, Ana Turos, Dana Voicu, Valentina Zaharia, scenografia:
Bogdan Costea, Andrei Morariu, coregrafia: Mihaela Culda, video: Andrei
Morariu, Teatrul de Comedie București & ARPAS, în cadrul Festivalului
Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași 2015, Teatrul Luceafărul, 6
octombrie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu