Efervescența evenimentelor teatrale de la Fix (găzduirea ori invitarea unor
spectacole din țară și străinătate, realizarea de producții proprii, oferirea
spațiului pentru spectacole din festivaluri, ateliere), punând în valoare
artiștii tineri, este în creștere, lucru care nu poate decât să mă bucure. Invazia
de suflu tânăr și de talent nu poate fi altfel decât benefică pentru Iași.
O altă inițiativă binevenită, pe care nu am avut până acum ocazia să o
semnalez, o reprezintă crearea rețelei IndependNet, un proiect ce implică șase
companii teatrale independente din România (Várόterem Projekt și Reactor de
creație și experiment din Cluj-Napoca, Teatru Fix din Iași, Auăleu Teatru din
Timișoara, Godot Cafe-Teatru și Unteatru din București) și presupune schimburi
de spectacole între cele patru orașe. Proiectul a demarat, având posibilitatea
de a vedea în Iași spectacole de teatru provenind de la parteneri – companii independente
recunoscute în țară prin participarea la festivaluri de profil. Foarte pe
scurt, voi aminti că au fost la Iași Várόterem Projekt cu Zero, Reactor de creație și experiment cu Provizoriu și În 4D, și Auăleu
Teatru cu Casa din copac.
Ultimul spectacol menționat (Casa din copac) este chiar primul din
programul lunii octombrie: teatru-pamflet și de satiră socială, anarhist, cu un
text adaptat la contextul spațio-temporal, la Iași și la momentul prezent
imposibil de identificat cu precizie terminologică prin neșansa extraordinară
de care au parte tinerii în proiectarea unui viitor posibil, un text bine
scris, cu jocuri de cuvinte între mai multe limbi (română, franceză, germană și
engleză), cu ieșiri din rolurile creionate în tușe groase, pus în scenă de cel
ce a conceput textul (Ovidiu Mihăiță), suscitând imaginația spectatorului
pentru un final voit deschis.
Sub aparența improvizației și a lejerității configurate de atmosfera
scenică, Reactor de creație și experiment aduce spectacole (În 4D) intens lucrate, actori extrem de
bine antrenați, roluri multiple, dinamică scenică, compoziție minuțioasă, teatru
devised, storytelling, schimburi de rol între actor, personaj și spectator,
multiplicarea perspectivelor prin care spectacolul poate fi privit. Arta
filmului devine modelul după care realitatea e construită scenic prin imitație,
cu distanțare față de filmele recuperate prin filtrele privirii critice de acum,
lăsând loc pentru ironie, parodie și comedie (text: Alexa Băcanu, regia: Ovidiu
Caița). Îi mai așteptăm și îi urmărim cu maximum de interes pe: Oana Mardare,
Doru Taloș, Valentin Oncu, Raluca Mara.
Ochi pentru ochi, dinte pentru
dinte și… Hamlet pentru Hamlet… În 2013, Teatru
Fix făcea furori cu performance-ul Dreaming
Romania. Urmând firul propriului succes, la doi ani distanță ne propune un
alt performance mai revoluționar prin tipologie spectaculară și ingeniozitatea
de a recupera, fără pretenții de adaptare ori actualizare, Hamlet de William Shakespeare, într-o versiune pentru adolescenți (Hamlet pentru Hamlet, premiera
30.10-2.11 2015, o producție Teatru Fix, spectacol selectat pentru concurs în Festivalul
Național de Teatru Independent, 2-8 noiembrie, București).
Fără a potența o regie manifestă, constituind punerea propriului text în
scenă de către dramaturg (Mihai Pintilei), teatru experimental, de
improvizație, devised, o creație
colectivă, Hamlet pentru Hamlet funcționează
ca amalgamare de stand-up, elemente
de teatru hip-hop, orgă de lumini, sunet esențializat la amplificarea
zgomotelor din scenă, accentul pe actor, iar nu pe regizare, spectacolul
ajungând adesea o succesiune sau o simultaneitate de one-person show-uri emcee sau doar mimate – un șoc estetic
dacă scriptul actual este raportat la piesa lui Shakespeare. Astfel, Hamlet pentru Hamlet ar putea lesne
deveni un Hamlet contra Hamlet.
Întâmplător, personajele se numesc Hamlet, Ofelia, Claudius, Polonius,
Gertrude etc., ceea ce nu înseamnă că raportarea la Hamlet de Shakespeare este neapărat necesară. Cu atât mai mult cu
cât aluziile la regatul Abatrix, la marginea căruia se aruncă gaze lacrimogene
în refugiați, ne plasează în plină actualitate. Iar referințele la Hamlet nu le depășesc nici numeric și
nici în profunzime pe cele la Stăpânul
inelelor. Urban fantasy și rimă
pe beat, o poveste brutală despre drogați, crime, violuri incestuoase, cupluri
sadomasochiste și videochat. Textul ilustrează cruzimea unei generații, având
răbufniri de poem (pasajele lirice sunt rarisime și neașteptate); rimele trimit
înspre sonetul shakespearian, versificarea clasică, sau pur și simplu la stilul
hip-hop.
Naturalismul pe alocuri (scene brute și brutale) și, din alt unghi,
imaginația pusă la lucru, apoi bufoneria, elemente de teatru contemporan, cum e
cel hip-hop, se întâlnesc într-o montare adresată unui public-țintă tânăr. Din
acest motiv, ar fi de dorit sporirea interactivității cu publicul pe parcursul
reprezentației. De asemenea, accelerarea trecerilor dintre fade out și fade in,
justificarea și multiplicarea inserturilor de proiecție video, prelucrarea
momentelor în care Hamlet intră în scenă cu memory stick-ul, contrariat că nu
îl poate decoda. Sunt interesante optarea pentru joc în semiobscuritate și
amplasarea longitudinală a spațiului de joc, astfel că acțiuni simultane se pot
desfășura în cele două margini, aflate la o distanță considerabilă.
Intriga surprinde o stare de criză, un conflict între două tabere (conservatorii
și moderniștii) pe fondul căreia Hamlet revine în țară de la studii pentru a-și
revendica tronul. Drama este înnăbușită astfel că nu se revarsă în tragedie,
întregul conflict dintre fiu și unchi finalizându-se printr-un duel al
microfoanelor, pe ritmuri hip-hop, și printr-un party. Misterul stick-ului pe
care îl primește Hamlet rămâne nedeslușit (parola nu este găsită): un mesaj de
la tatăl mort, după cum i-a spus Ofelia, ”filmul” greșit în care s-a intrat cu
reprezentația teatrală, sau poate înregistrarea pasajului de videochat când
Guildenstern s-a dat drept Hamlet.
Codrin Dănilă/Hamlet joacă un
drogat, uman și sentimental, în ciuda limbajului frust; Mihai Pintilei/Claudius
e ironic și impasibil; Ancuța Gutui/Gertrude, între fantasy și real, pare, pe de o parte, desprinsă dintr-un science fiction contemporan (lucru la
care contribuie în cea mai mare parte costumele și tatuajele artizanale), iar,
pe de altă parte, perfect adaptată regatului urban în care timpul este
actualizat de venirea lui Hamlet din America, aducând noi trenduri în materie
de limbaj, civilizație și morală; Cătălin Mîndru/Polonius pare un spiriduș
hazliu și poznaș, care abuzează de o veche cutumă nescrisă, violându-și fiica,
și pare depășit de noile reglementări educațional-civilizatoare (jointuri,
povești cu dinozauri înghițiți de gâște și inele magice); Alexandra Gîtlan/Ofelia
este destul de veridică, ilustrând drama prin care trece personajul; Ovidiu
Ivan/Guildenstern este la început mai implicat în rol, în cheile psihologice
cerute de acesta (cinism, dar și slăbiciune umană), pentru ca ulterior să
aleagă un registru unic, mai exterior, mai atent la ceea ce reprezintă prezența
în scenă efectiv; Bogdan Cantauz/Rosencrantz are momente de comedie curată,
reușite, construind un personaj tembel și laș.
Dana Țabrea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu