Timp, corporalitate și psihologie

În 60 Minutes Out of 8640, patru actori ieșeni ies la rampă cu exerciții de improvizație, dezvoltate în urma unor ateliere cu Andreea David. Spectacolul era la a treia reprezentație când am ajuns să îl văd. Din câte am înțeles de la organizatoare (Carmen Grădeanu, președinta Asociației FaPt) și din prezentarea evenimentului, nu ar fi tipul de spectacol destinat unei unice vizionări, subiectele schimbându-se de la o reprezentație la alta, fiind vorba de o ”dramaturgie ce se construiește în timp real”. Acest lucru transpare uneori din modul în care performerii interacționează pe scenă (momentul cu întinderea cutiei milei sau momentul cu muzicuța), dar cel mai adesea este foarte bine disimulat.

Dacă avem în vedere faptul că interpreții nu se raportează la un personaj ficțional, ci la oameni în carne și oase, putem considera că cei patru surprind diverse ipostaze psihologice, ca performeri. Însă am rețineri în a defini spectacolul în vreun fel anume. Dincolo de etichete, rețin capacitatea celor patru de a construi situații simpatice din nimic, umorul și spiritul de echipă. La început pe rând, iar mai apoi împreună,  Alexandra Cantemir, Maria Elena Câmpean, Genovel Alexa și Lucian Valacu preiau ștafeta unul de la altul și mulează situația scenică, în funcție de propria corporalitate și psihologie. Astfel că Alexandra Cantemir apare ca fiind sensibilă la calitățile tactile ale lucrurilor și ludică, Maria Elena Câmpean  – inclinată spre a da curs celor mai subtile nevroze ale oamenilor, Genovel Alexa – empatic, sintetizând într-un mod comic o situație de la care s-a plecat, iar Lucian Valacu – realist și adaptabil.

Practic, punctul de plecare al unei coregrafii pantomimice îl poate constitui orice: imperfecțiunile peretelui, simularea unei acțiuni oarecare, cum ar fi aceea de a șterge un geam sau o chestiune care interesează în mod deosebit: ”Ce este timpul?”. În legătură cu aceasta, se mai pune problema locului creării timpului în economia întregii creații. Reluarea aceleiași situații, trecând-o prin diverse modalități de interpretare, specifice stilului fiecărui actor prezent pe scenă, conferă perspective diferite asupra răspunsurilor. Dat fiind titlul spectacolului, mă gândesc că tema timpului nu are cum să lipsească din suita de exerciții de mișcare scenică. Și nici soluția: timpul a fost ”inventat” pentru a-l ”încarcera” pe om, pentru a-i conferi o limită existențială. Iar în cazul de față – timpul reprezintă unitatea celor 60 de minute de spectacol, de la care spectatorii nu se pot sustrage. Timpul în care se derulează mișcarea scenică și în care sunt construite replicile este direcționat de la un performer la altul, iar timpul spectatorilor se pliază pe temporalitatea celor patru performeri.

Exercițiile de mișcare scenică devin tot mai complexe pe măsură ce trecem de jumătatea celor 60 de minute. Actorii încep să lucreze doi câte doi, planurile se suprapun, situațiile iau naștere cu repeziciune unele din altele. În mod alternativ, aceștia interpretează categorii de vârstă diferite (copii, adulți), psihologii variate, folosindu-se de propriul corp și de accesoriile pe care le au asupra lor (o eșarfă, o clamă de păr). Spectacolul devine relevant pentru a demonstra că actorul nu are nevoie de foarte mult pentru a fura o oră din viața celor care îl privesc. Ca într-un joc: ”Eu mă uit la tine și… tu te uiți la mine. (…) I-ai numărat pe toți?”.

În al doilea rând, devine relevant cum ipostazele iau naștere în mod diferit. Unul și același personaj poate fi interpretat în mod diferit, în funcție de persoana aleasă să-l întruchipeze. Astfel, Andreea David pare să fi descoperit și punctat prin atelierele de mișcare scenică, din care a rezultat acest ”performance-laborator”, un indefinibil work in progress, acele calități care îi particularizează pe cei cu care a lucrat. Inspirația devine termenul-cheie pentru actor. Automatizarea rolului este evitată – pe baza a ceea ce actorii au învățat despre propria corporalitate și psihologie, se caută sondarea limitelor imaginației. Dar și valorificarea unor situații comune, care devin imprevizibile pentru actorii înșiși (chemarea și alungarea spectatorului care afirmase că știe să cânte la muzicuță) sau neobișnuite prin inspirația de care dau dovadă.

Chiar dacă actorii sunt liberi să improvizeze, se simte lucrul coregrafei, deoarece aceștia sunt foarte conștienți de propriile abilități și mizează pe comic ori pe psihologic, date fiind atuurile pe care le au. În același timp, o bună coordonare a corpului este esențială în cazul de față. Așa cum reiese din momentele în care, absurd sau realist, mai calm sau mai tumultuos, cei patru improvizează plecând de la melodia Bang, bang. Fără o deplină conștientizare a propriului corp, un asemenea moment, în care a o parte a corpului este izolată și transformată în element independent, nu ar fi devenit posibil. Obiectivarea unui membru al trupului, înstrăinarea propriei corporalități constituie motivul pentru care momentul este haios, chiar înainte de a deveni ilar prin transformarea pantomimei în parodie.

Spectacolul reprezintă un proiect finațat de Primăria Municipiului Iași, parte a programului UnderAct prin care se acordă rezidențe artistice tinerilor creatori. Performerul Andreea David este format la și activează în cadrul Centrului Național al Dansului București. A studiat la Viena și la Montpellier. A participat la festivaluri de dans contemporan, precum: ImPuls Tanz – Vienna International Dance Festival, eXplore dance festival – Bucharest International Contemporary Dance and Performance Festival sau Festivalul Temps d’Images din Cluj. A pus bazele ”Laboratorului de practici comune”, de experimentare a practicilor performative și coregrafice de grup, la Centrul Național al Dansului.

 (60 Minutes Out of 8640 de Andreea David, în colaborare cu Alexandra Cantemir, Maria Elena Câmpean, Genovel Alexa și Lucian Valacu, producător: Asociația FaPt – Fabrica de Artă și Producție Teatrală, Underground The Pub, 5 martie 2017)

Dana Țabrea

http://dyntabu.blogspot.ro/2017/03/timp-corporalitate-si-psihologie.html