sâmbătă, 25 martie 2017

Imaginarul colectiv. Răpirea din Irak


Pe data de 27 ianuarie, avea loc la Borderline Art Space vernisajul expoziției ”Imaginarul colectiv ca rezultat al selecției naturale”, curatoriate de Alexandru Bălășescu. Expoziția cuprinde 14 desene, trei picturi și o sculptură din plastilină realizate de Cătălin Rulea, trimițând înspre imagini cu rol de simboluri. Asemenea imagini arhetipale constituie imaginarul colectiv, determinând din umbră alegerile, faptele, gândurile oamenilor dintr-o anumită perioadă istorică.

Expoziția relevă faptul că istoria noastră este produsă în studiourile de televiziune și consumată în sufragerie, în fața televizorului, prin elementele de decor introduse (canapeaua, plasma, masa cu scaune). În acest sens, Revoluția din 1989 a fost evenimentul prin care ”Reality TV a devenit realitate politică” (Alexandru Bălășescu).  Presupozițiile care, odată puse în discuție, pot stârni reacții viscerale în oameni nu sunt de fapt deloc personale, ci reprezintă configurația mentalului unei întregi culturi și civilizații și a unei epoci istorice determinate; acestea nu sunt decât o simplă conjunctură istorică și nu ne aparțin. Mai mult, am putea spune că noi aparținem prejudecăților noastre care ne dirijează din umbră deciziile și ne determină modul de a gândi, perspectiva asupra lucrurilor.

Două raporturi interconectate interesează aici: cel dintre trecut și prezent și cel dintre memorie și imaginație. Așa cum trecutul determină amintirea în prezent a lucrurilor care s-au petrecut, iar istoria reprezintă reactualizarea trecutului în imaginație, plecând de la mărturiile istorice, poate că viitorul nu-i el însuși decât rezultatul unui act de imaginație: ”Memoria trecutului poate fi la fel de ușor memoria viitorului” (Alexandru Bălășescu). Creăm viitorul pe baza iconurilor culturale care constituie mentalul nostru. Unul dintre evenimentele memorabile ale trecutului care ne-a influențat prezentul și ar putea constitui un reper în viitor l-a reprezentat răpirea celor trei jurnaliști români din Irak în 2005. Regizoarea Ioana Păun își propune un re-enactment  prin care să analizeze perspectival evenimentul.

Reactualizarea istorică înseamnă reconstruirea trecutului pe baza interpretării surselor istorice. Istoricul-interpret nu pretinde că ar avea acces la un adevăr istoric originar, la sensul unic al evenimentului istoric supus atenției, ci la un context de întrebări și răspunsuri, diferit de cel actual. A înțelege un eveniment trecut presupune a reconstitui întrebările (al căror răspuns îl reprezintă respectivul eveniment) și presupozițiile (care stau la baza respectivelor întrebări). Respectivul eveniment este expresia gândirii trecute. Deoarece locul înțelegerii e intervalul dintre trecut și prezent, producându-se întâlnirea dintre contextul actual de presupoziții și cel al trecutului, reconstrucția evenimentului istoric nu are în vedere o singură perspectivă, ci mai multe.

Printr-o succesiune de cadre, spectacolul Ioanei Păun reconstruiește evenimentele pe muchia fragilă ce desparte adevărul de neadevăr, realitatea de ficțiune, autenticul de set-up, având în vedere o multitudine de perspective. Fiecare cadru reconstituie sub forma unui interviu format din răspunsuri, lipsind întrebările, ieșirile de-a lungul timpului la public ale jurnaliștilor răpiți, sechestrați și ulterior eliberați. Diferite fețe ale evenimentului sunt prezentate sub forma respectivelor răspunsuri. Întrebările care stau la baza lor lipsesc, spectatorului revenindu-i sarcina de a le reconstrui în imaginație. În același mod, presupoziții care stau la baza întrebărilor ce subîntind răspunsurile sunt construcții în imaginație.

Expoziția și spectacolul sunt o variantă a manifestării de la MNAC din 2016 – ”Totul e regizat. This is a set-up”, unde Răpirea din Irak se plia pe trei diorame la care publicul avea, pe rând, acces – trei fațete ale întâmplării, răpirea propriu-zisă, studioul de televiziune și sufrageria. La Borderline Art Space, fiind disponibile două camere diferite, spectatorii ocupă locurile din sala în care domnește canapeaua de sufragerie și au în față o plasmă, iar masa și scaunele formează tot în fața acestora studioul TV. Practic, două dintre spații sunt suprapuse, iar imaginea cu răpirea este preluată pe monitor prin proiecție în timp real din camera cealaltă. Și alte imagini post-răpire cu jurnaliștii sunt redate în același mod. Alternativ, jurnaliștii dau declarații în fața publicului ca și cum ar fi în fața unui reporter sau sunt surprinși în studioul de televiziune. Sunt pomenite numele însoțitorului victimelor (Mohammad Munaf) și al omului de afaceri sirian Omar Hayssam (sponsorul deplasării jurnaliștilor în Irak pentru a realiza interviuri cu noua conducere post-Saddam), acuzați ulterior de acte de terorism. Iar asupra unei dintre victime (Marie Jeanne Ion, redactor-șef adjunct la Prima TV) planează suspiciuni că ar fi avut legături cu omul de afaceri, personal sau prin tatăl ei din Buzău. În schimbul eliberării, s-ar fi cerut suma de patru milioane de dolari.

Dintre toți, cel mai afectat de faptul că nu a aflat nici până astăzi motivul răpirii din capitala irakiană a fost Ovidiu Ohanesian (reporter la cotidianul România liberă), care se ocupă și în prezent de jurnalismul de investigație, publicând pe blogul său informații confidențiale cu privire la diverse afaceri dubioase din România. Iar cel de-al treilea implicat în povestea irakiană a fost cameramanul de la Prima TV, Sorin Mișcoci.

Performerii Maria Popistașu, Paul Dunca și Alec Secăreanu intenționează să redea nu atât personaje, cât oameni în carne și oase: isteria lui Marie Jeanne, intransigența lui Ovidiu, neîncrederea lui Sorin. Perspectivele diferite constituie un periplu prin esențialul datelor despre răpire, avansând ipoteza unui set-up, urmărind relatările din mass-media și aparițiile TV ale celor trei jurnaliști după eliberare, fără a pretinde restabilirea unui adevăr originar și indubitabil. În final, se punctează modul în care cariera lor jurnalistică a intrat în declin din cauza incidentului.   



(Răpirea din Irak, regia: Ioana Păun, cu: Maria Popistașu, Paul Dunca, Alec Secăreanu, 17 martie 2017, Borderline Art Space)


Dana Țabrea

http://dyntabu.blogspot.ro/2017/03/imaginarul-colectiv-rapirea-din-irak.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu