Ce este criticul de teatru?

Fără îndoială, una dintre cele mai reușite cărți despre critica de teatru este How to Write about Theatre. A Manual for Critics, Students, and Bloggers de Mark Fisher (Bloomsbury Methuen Drama, 2015). Deoarece risipește multe din prejudecățile despre ceea ce ar trebui sau nu ar trebui să fie criticul de teatru. De asemenea, lămurește prin expunerea unor stiluri ce este criticul de teatru, în funcție de modul în care se raportează la spectacolul pe care îl comentează.

Sarcina criticului de teatru nu e ușoară, deoarece trebuie să transpună limbajul spectacolului (atmosferă, regie, joc actoricesc, decor) în cuvinte. Dacă spectacolul, arată Fisher, este vizual, dinamic și sculptural, limbajul criticului trebuie să încerce să suplinească altfel toate aceste calități (prin observații, descrieri, analize, exprimate prin formulările cele mai potrivite, care să atragă atenția și în același timp să expliciteze spectacolul). În opinia lui Fisher, a răspunde la trei întrebări (cele trei întrebări ale lui Manzoni) constituie miezul oricărui demers critic: ”Ce au intenționat producătorii să facă?”, ”Au realizat producătorii ceea ce au intenționat?”, ”A meritat efortul?”. Cele trei întrebări surprind raportul dintre intenție și realizare și o evaluare a proiectului (dacă intenția este prea ambițioasă sau, dimpotrivă, își propune prea puțin, dacă proiectul e justificat și dacă a meritat costurile de producție, timpul alocat etc.).

În general, critica deconstructivă sau distructivă este mai ușor de realizat decât cea constructivă sau productivă. Însă trebuie înlăturată prejudecata care asociază demersul critic cu cea dintâi. În primul caz, criticul are un model, un ideal în minte privitor la cum ar trebui să fie spectacolul sau ce reguli ar trebui respectate, despre ce înseamnă teatrul și cum ar trebui făcut. În acest caz, criticul nu ezită să compare producții individuale cu acest model, găsindu-le nesatisfăcătoare în raport cu el, chiar dacă respectivul model ar putea fi unul limitat sau chiar îngust. Potrivit modelului celor trei întrebări, plecând de la încercarea criticului de a răspunde la prima, producția este judecată fără a fi raportată la altceva și se încearcă să se găsească intenția mai ambițioasă sau mai modestă ce stă la baza respectivului proiect. Deoarece intenția îi poate scăpa artistului însuși, rolul interpretativ al criticului este clar și precis. În ceea ce privește cea de-a doua întrebare vizând realizarea, criticul analizează producția fără a o raporta la altceva, încercând să surprindă dacă intenția s-a concretizat prin montarea în cauză. Cea de-a treia întrebare reclamă un răspuns cu privire la justificarea proiectului. Ce merită mai mult: un proiect ambițios care eșuează sau un proiect modest care reușește să își ducă la împlinire intențiile?

Există foarte multe opinii cu privire la cum nu ar trebui să fie un critic și foarte multe prejudecăți despre ceea ce este un critic de teatru, neglijându-se faptul că un critic poate avea unul sau mai multe stiluri dintr-o multitudine. Dintre diferitele moduri în care se poate face critică de teatru, Fisher discută doar câteva mai importante. Mai întâi, ne-am putea întreba care e diferența dintre critic și ziarist sau jurnalist. Chiar dacă criticul de teatru nu se confundă cu jurnalistul cultural, există un critic care, în stilul neutru al unui reporter, relatează modul în care s-a desfășurat un eveniment teatral. Descrierile sunt foarte utile peste ani, atunci când se încearcă reconstituirea unui spectacol de arhivă, având la dispoziție doar cronicile vremii respective. În al doilea rând, se impune criticul ca judecător, care emite judecăți de valoare, dar trebuie să aibă în vedere să nu devină prea arogant sau suficient. În al treilea rând, criticul poate fi ghidul de care spectatorii au nevoie, furnizând informațiile pentru a alege sau nu un anumit spectacol, pentru ca aceștia să își dea seama dacă li se potrivește sau nu. În al patrulea rând, criticul poate oferi analize complexe, integrând producția în problematica sociopolitică a timpului său. În al cincilea rând, criticul poate alege să meargă înaintea vremurilor sale, să anticipe evoluția teatrului, să discute producția dintr-o perspectivă mai largă asupra teatrului, argumentându-și opiniile. În al șaselea rând, criticul de teatru își educă publicul în ceea ce privește valoarea unei producții prin interpretări, analize și contextualizări adecvate. În al șaptelea rând, criticul orientează gusturile spectatorului, influențându-i aprecierile, făcându-l să aspire la un standard artistic cât mai ridicat și să aibă pretenții în ceea ce privește calitatea spectacolelor vizionate. În al optulea rând, criticul de teatru este un reformator social, integrat în lumea în care trăiește, căutând să descopere în ce măsură producția este nu atât populară sau vandabilă, cât actuală și valoroasă, apoi măsura în care contribuie la schimbarea realității sociopolitice actuale. În al nouălea rând, criticul este un comentator cultural, scriind despre scena artistică în genere, nu doar cronică de teatru. În al zecelea rând, el este un comentator social, interesându-l semnificația unui spectacol, independent de contextul teatrului care l-a produs, așa cum se prezintă producția ca mai mult sau mai puțin relevantă față de problemele actuale. În al unsprezecelea rând, criticul poate fi un insider în teatru, discutând cu realizatorii, intervievând și colaborând cu producătorii (regizori, actori etc.). În al doisprezecelea rând, ca ego, criticul devine la rândul său creator, având o voce proprie ce se face auzită, indiferent care e subiectul de la care pleacă. În al treisprezecelea rând, criticul poate fi un vizionar, având în vedere nu doar ceea ce se petrece în teatrul timpului său, ci mai ales ceea ce nu se întâmplă, ceea ce ar trebui să fie, ceea ce lipsește. Nu doar spectacolul de teatru, ci și criticul poate fi ”mort” dacă nu are viziune, o părere proprie despre ceea ce ar putea să fie teatrul. Dintre toate aceste stiluri, un critic de teatru își poate asuma unul sau mai multe.

Dana Țabrea

http://dyntabu.blogspot.ro/2017/05/ce-este-criticul-de-teatru.html