O lectură teatrală

Inspiră adânc! Expiră! de Ciprian Albu (Editura Sedcom Libris, Iași, 2017) se citește pe nerăsuflate, în pauza dintre o inspirație și o expirație, fiind scrisă într-un limbaj accesibil și având un stil colocvial. Cartea este structurată în șapte capitole și este un roman puzzle, cu o structură labirintică – de oriunde ai începe lectura, motivele și metaforele se inserează în realul vieții de provincie cu plimbări în parc și ieșiri la cafenea, în cel de la birou sau al vieții de cuplu cu mici ritualuri casnice în doi. Poți ajunge astfel, începând lectura din orice punct al oricărui capitol, în același centru, după cum te poți la fel de bine pierde printre labirintice enigme (copilul din vis, moartea misterioasă a Simonei, având cumva legătură cu ritualul broaștelor țestoase de la malul mării, dar și cu ploaia de meteoriți sau apariția din bucătărie).

Structura labirintică a cărții se reflectă și în conținutul acesteia, forma se răsfrânge asupra subiectului. Știm că labirintul are un centru (centrul spiritual sau interiorul sinelui) de găsirea căruia depinde schimbarea sinelui și a calității vieții. A ajunge în centru echivalează cu o regăsire de sine. Nucleul cărții îl constituie misterioasa ploaie de meteoriți de la 22:45 care a schimbat viețile personajelor. Metaforele principale (ploaia de meteoriți, broaștele țestoase și ritualul de la malul mării) se reiau pe parcursul celor șapte capitole de realism magic, dar în forme diferite, modificând perspectiva asupra faptelor, iar intriga devine tot mai intensă.

Realul și fantasticul se întrepătrund. Pe de o parte, cotidianul apăsător prin previzibilitate (viața de birou, amoruri saturate, bucătăria), iar pe de altă parte un cotidian ușor misterios (cafeneaua, parcul, băncile, discuțiile cu Simona) ce face posibilă inserția momentelor fantastice. Elemente realiste, aparținând cotidianului prozaic fac astfel loc elementelor misterioase, fantastice, onirice, bizare. O legitate inexplicabilă, karmică poate, leagă între ele evenimente aparent fără nicio legătură (ca-n exemplul accidentului de tramvai, prin intermediul căruia se produce o întâlnire esențială între Simona și Ingrid, ambele afectate în mod straniu de ploaia de meteoriți). Spre deosebire de proza fantastică a lui Mircea Eliade, unde evenimentele fantastice aveau o explicație teoretică expusă de vreun personaj, ambiguitatea este menținută chiar dincolo de finalul cărții, iar fenomenele misterioase nu sunt explicate.

Protagonistul este disociat între ego și alter-ego (apariția sau ”arătarea”, cum o numește autorul, din bucătărie reprezintă conștiința protagonistului, umbrele sufletului, remușcarea și regretele). Deși se subînțelege că există un protagonist, fiecare capitol este construit în jurul unuia sau al altuia dintre personajele din carte, având o voce narativă proprie (Adela, Simona, fotograful peisagist etc.). Fiecare capitol se vrea scris din perspectiva altui personaj, deși pentru cele mai multe situații există un protagonist, o voce narativă care nu iese la rampă la persoana I ca eu narativ, însă în spatele căruia, mai mult decât dacă ar fi fost folosită persoana I, bănuim că e vorba de autorul însuși. Cel puțin în gusturi și pasiuni autorul și acest ”el” principal al cărții corespund: ambii sunt pasionați de literatura bună (referința la Un veac de singurătate de Gabriel García Márquez), de muzică (autorul a făcut pe Facebook un playlist cu melodiile menționate în carte; de fiecare dată, piesele sunt sincronizate cu mesajul profund al autorului în legătură cu subiectele discutate, cum ar fi Nothing really ends care e  asociată cu faptul că moartea Simonei este de fapt o transfigurare), de film și de teatru. Adesea, autorul apelează la terminologie specifică (slow motion). Nu doar din acest motiv, dar plecând de aici se recomandă o lectură teatrală a cărții, urmărind scenariul din imaginație.

Cartea de debut a lui Ciprian Albu  se pretează la dramatizare datorită caracterului vizual în care ni se înfățișează situațiile și personajele. Situațiile fantastice ce străpung cotidianul anost sunt de fapt câteva motive (ritualul de malul mării, broaștele țestoase, ploaia de meteoriți) asumate prin detalii care se rețin în mod vizual (lama cuțitului care se topea în noaptea când a avut loc misterioasa ploaie de meteoriți, ochii mari, lucind nefiresc ai broaștelor țestoase la malul mării, intrarea trupului dezgolit de carapace în apa mării ca și cum ar fi fost transfigurarea unei prezențe feminine). În același mod, personajele pot fi cu ușurință vizualizate pentru că sunt creionate esențializat, printr-una sau mai multe trăsături care le fac reprezentabile în imaginația cititorului: părul negru albăstriu al Simonei sau rochia mov cu alb, buclele blonde, luminoase, bogate și ondulate ale Ramonei, silueta zveltă a Adelei, trupul costeliv al lui Grigore, încovoiat din cauza înălțimii, cu o șuviță de păr bizară pe frunte pe care și-o aranja încontinuu etc. În același timp, armonizarea realului și a oniricului, elementele fantastice inserate sunt foarte ofertante în sensul unei puneri în scenă cu proiecție video sau al unei ecranizări. Totodată, situațiile desprinse din cotidian și cele indicând o cauzalitate misterioasă, unite de legități de nepătruns (cum ar fi accidentul ce creează noi apropieri între personaje) sunt foarte vizuale.

Odată cu lansarea cărții de pe 11 mai 2017, din cadrul Târgului de carte Librex, a avut loc un spectacol-lectură după capitolul al treilea (”Bănci”), în interpretarea tinerilor actori Alexandra Paftală și Daniel Onoae, regia și analiza rostirii scenice: lector univ. dr. Irina Scutariu. Și sper că ofertele de dramatizare a cărții și de montare a textului nu vor întârzia să apară.

Dana Țabrea