Foarte multe spectacole din Festivalul de Teatru, desfășurat în luna
noiembrie la Piatra Neamț, sunt despre România, reflectând nevoia publicului
contemporan de a-și găsi propria identitate în urma mutațiilor istorice,
sociale, politice și culturale la care a fost supus în ultimii 28 de ani. Chiar
dacă spectacolele reprezintă teatru documentar ori social declarat sau nu,
publicul tinde să se caute pe sine în spectacole. Racordarea la viețile
spectatorilor devine din ce în ce mai mult o condiție a teatrului contemporan. În
caz contrar, publicul are tendința de a investiga singur, dincolo de mizele
regizorale, în ce măsură spectacolul îi spune ceva despre propria sa existență
în societate.
Majoritatea spectacolelor selectate în Festivalul de Teatru din Piatra
Neamț respectă această condiție. Iar acolo unde componenta socială nu e
explicită, spectatorul simte nevoia să se regăsească în alt mod, emoțional,
prin empatie sau reflexiv, punându-și noi întrebări. Prin intermediul
spectacolului ca instrument de lucru, atât echipa, cât și publicul
problematizează, încercând să soluționeze conflicte din societatea
contemporană. Latura cognitivă (teatrul ca instrument de cunoaștere) ori cea
polemică a spectacolelor sunt recunoscute prin organizarea unor dezbateri cu
publicul după spectacol. În acest mod, se poate vedea feedbackul imediat,
anticipând posibile efecte pe termen lung.
Ne-am săturat
Într-un context spectacular orbitor (reflectoare foarte puternice, lumini
stroboscopice, dinamism scenic) cu trei actrițe foarte talentate pe mișcare
scenică și în ceea ce privește vocea (Paula Rotar, Denisa Blag, Ioana Maria
Repciuc), umbra rușinii se întinde treptat ca un machiaj în descompunere pe tot
cuprinsul feței noastre (o posibilă interpretare a titlului). Țara în care
trăim e una a divorțurilor, avorturilor, analfabetismului și a violurilor, iar
statisticile dovedesc acest lucru. E țara de care ne-am săturat din cauza
necivilizației, tradițiilor prost înțelese și valorificate, exploziei
tehnologice, importurilor culturale din Occident sau a mimetismului. All over your face (Reactor de creație
și experiment Cluj-Napoca, regia: Botond Nagy) surprinde, prin contraste
estetice, suprapunerea planurilor, jocul cu spectatorii, clovnerie, foarte multe
dintre contrastele de la nivelul societății actuale. Umorul este amar. Pe cât
de scurtcircuitat e spectacolul, pe atât de ternă este existența noastră.
Am obosit
Sunt 28 de ani de la Revoluție și încă nu am elucidat trecutul recent, încă
încercăm să ne cunoaștem și să ne înțelegem prezentul. Între timp, copiii au
devenit părinți. Și am obosit. Spectacolul
’90 (Asociația O2G și Macaz Teatru
Coop, București, regia: David Schwartz, cu Alexandru Fifea, Alice Monica
Marinescu, Katia Pascariu, Alexandru Potocean și Andrei Șerban) trece în
revistă aspectele pozitive, dar în mare măsură pe cele negative ale unor
situații specifice pentru mutațiile anilor ’90: schimbările de la nivel
academic (excluderea unor profesori socotiți colaboraționiști și trecerea
altora de partea unei noi propagande de dreapta), retrocedarea imobilelor
naționalizate, schismele din societatea contemporană, lupta extremelor sau
disputa dintre intelectuali și mineri și soarta micilor îmbogățiți de după
Revoluție. Propunerea situațiilor se inspiră din biografia performerilor, un
lucru care nu transpare din spectacolul propriu-zis. Și nu pentru că fiecare joacă
în scene inspirate din viața celorlalți sau pentru că legătura dintre scene
este făcută prin rescrierea versurilor unor melodii familiare ale anilor ’90 și
realizarea unor momente vocal-coregrafice comice, concluzionând scene imediat
anterioare (este unul dintre cele mai ludice spectacole ale lui David Schwartz).
Ci pentru că latura dialectică a spectacolului (prezentarea aspectelor pro și
contra liberalizării, mineriadelor, retrocedărilor, prezentarea controverselor asupra
biografiilor intelectualilor români) o absoarbe pe cea emoțională. Balanța e
înclinată înspre opiniile politice de stânga, insistându-se asupra renunțării
la echivalențele greșite de tip stânga-comunism și dreapta – libertate,
bunăstare, fericire.
Nimănui nu-i pasă
Idealul unui spectacol de teatru social sau comunitar se împlinește dacă
publicul devine părtaș la evenimentele prezentate și schimbă prin acțiunea sa
ulterioară lumea în care trăiește. Însă, de cele mai multe ori, nimeni nu schimbă nimic în urma
vizionării unui spectacol, funcția acestuia fiind una informativă, iar nu formatoare
sau transformatoare. Astfel, spectacolul Refugii
(Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca, regia: Raul Coldea, cu Alina
Mișoc, Paul Socol, George Sfetcu, Doru Taloș) își construiește propriul extratext
la subiectul expus – evacuările din Cluj, ghetoizarea unor orașe din România, coloniile
de oameni de la Pata Rât și condițiile insalubre în care aceștia sunt obligați
să trăiască și să moară, despre indiferența autorităților și protestele cetățenilor,
stigmatizarea socială (exemplificând cu școala și prejudecățile reporterilor)
și încălcarea drepturilor sociale și locative, a drepturilor omului. Spectacolul
are o structură circulară, reluând și explicând la final pantomima gesturilor
cotidiene de la început. Este divizat în foarte multe scene și încearcă să renunțe
la conceptul de scenă, creând un flux continuu de informație și emoție de
transmis înspre spectator. Cu încercarea de a face din spectator un participant
activ care să simtă nevoia distrugerii celui de-al patrulea perete, a zidului
pictat din Baia Mare ce desparte ghettoul țigănesc de centrul orașului recent
renovat de Primărie, a oricărui perete sau zid impus de prejudecăți
discriminatorii față de ceilalți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu