jamsession@dandana.ro

Dănilă Prepeleac, în regia lui Octavian Jighirgiu, reușește deoarece intențiile producătorilor nu sunt supralicitate. Se pleacă de la conceperea unui jam session à la Roumanie (un performance ad hoc, când se improvizează și se cântă fără repetiții prealabile, așa ca-n Vama Veche), insistând pe faptul că spectacolul reprezintă un punct de întâlnire pentru tinerii actori, ”exponenții unei generații care-și caută propriile forme de expresie” (Octavian Jighirgiu). Dar ”gem seșănul” nu-i decât un pretext (muzical și coregrafic se lucrează impecabil, iar prestațiile muzicale, dar mai ales cele coregrafice, predominante, au presupus multe repetiții solicitante, necesitând atenție, concentrare și efort). Un pretext pentru un show fulminant (efecte speciale, jocuri de lumini, costume ingenioase), prins circular între două coperți. Spectacolul de deschide și se închide lejer, simulând o plajă din Vama Veche, evitând senzația de show care începe prost și apoi se redresează, tocmai pentru că nu își propune să înceapă în forță, cu teatralism, iar actorii, în ipostaze umane, naturali, fără teatralitate, aproape jucându-se pe ei înșiși, intră mai întâi în pielea unor neprofesioniști din Vama și abia ulterior, pe rând, în pielea multiplelor personaje interpretate de fiecare. ”Gem seșănul” inițial punctează criza financiară prin mici detalii picante și hazlii (”s-au scumpit ouăle”) și deplânge astfel degringolada țării noastre.

Dandanaua lui Dănilă Prepeleac, eroul din povestea lui Ion Creangă, care se alege cu o pungă goală, trecând de la speranța în bunăstare înapoi la sărăcie lucie este paradigmatică pentru români, de la vlădică la opincă și de la cei ce ne conduc la popor. Trăim într-o țară a Dănilă Prepelecilor care își dau cu stângu-n dreptul și își pun piedică singuri. Ceea ce nu înseamnă că românul e prost. În cazul de față, prostia și deșteptăciunea românului nu se exclud, ci se completează așa cum și povestea lui Dănilă Prepeleac continuă în alt registru, după ce e formulată sentința: ”dracul mi-a luat mințile!”. Dacă în poveste Dănilă Prepeleac își pierde un ochi la final, dar se alege cu banii, în spectacol pierde banii, în ciuda agerimii de care dă dovadă în întrecerile cu diavolul, deoarece banul e ochiul dracului. Șpaga merge chiar din mâna diavolului la polițistul care dă peste jam session și e pus pe oprit hărmălaia. Întrebarea diavolului (”Unde am greșit?”) ar putea fi interpretată nu doar ca amendare a scenariului prin actualizare, ci și ca autoreferință spectacologică.

Actualizarea basmului nu e una de viziune regizorală dusă până la capăt prin scenariu, concept, construcție de personaj, scenografie (ca-n N-ai tu treabă! de la Teatrul Act din București, regia: Alexandru Dabija, scenariul: Cătălin Ștefănescu), ci este fragmentară (actualizare prin soluții regizorale, de interpretare sau de reprezentare a personajelor, prin coregrafie ori muzică). Sunt discutabile unele asemănări conceptuale dintre spectacolul la care mă refer aici și cel anterior menționat. În cea mai mare parte, actualizarea se realizează la nivelul soluțiilor regizorale interesante (carul e o mașinuță teleghidată, iar carul sfărâmat – piese lego ce se desprind de pe o plăcuță, crucea e un octagon imens din leduri, buzduganul – un microfon, chiuitul – un pic de rapping, iar blestemul – un banc sec cu moldoveni, servieta cu bani – fragment dintr-un scenariu mafiot sau corporatist etc.). În al doilea rând, actualizarea se produce prin jocuri de cuvinte ori jocuri cu numele, ghidușii lingvistice (iazul devine Vama-vadul-iadul, sat-Sartre, Scaraoțchi-Scărică etc.). Faptul că pe Dănilă Prepeleac îl interpretează Codrin Dănilă, iar rolul îi vine mănușă e o coincidență simpatică. E de așteptat un Ivan Turbincă, avându-l pe Theodor Ivan în rolul titular? Scenariul, construcția personajelor și costumele oscilează între modern bizar și tradițional stilizat. Prin personificare, actorii interpretează animale cu un umor debordant, iar prin personificare inversată lucrurile se nuanțează (deși costumați, actorii rămân la vedere). Diversitatea sonoră face un mix de excepție și se armonizează cu întregul complex spectacologic. Faptul că nu există un mesaj unic mi se pare de bun augur, faptul că există pe alocuri inegalități de construcție, mai puțin.

Octavian Jighirgiu imprimă o notă de didacticism construcției, contrabalansată printr-o notă ironică în ceea ce privește conținutul. Primul aspect semnalat relevă calitatea de profesor a regizorului; pare că așază piesele unui puzzle (jocuri de cuvinte, efecte speciale, soluții regizorale), rezultat din colaborarea cu echipa de lucru, în mod reflexiv, fără a se lăsa el însuși prins în puzzle-ul creat. În rest, spectacolul este alert, dinamic, fluent, fără blackout. Momentele coregrafico-muzicale spun povestea altfel, după care se oferă explicitări ce conferă coerență. Structura trenează doar în momentele întrecerilor cu diavolii, semn că e ceva în neregulă pe undeva prin acea zonă de spectacol cu sudura sau cu aducerea la numitor comun a spectacologicului și dramaturgicului. Dar momentul de rewind și prestația lui Ovidiu Ivan, spectaculoase, puternice, sunt salvatoare. În ceea ce privește cel de-al doilea aspect semnalat, ironia se însoțește cu umorul; numai că show-ul actual nu e pe aceeași lungime de undă cu dramatizarea insistent moldavă și tinde să o eclipseze. ”Atât”.

(Dănilă Prepeleac gem seșăn, regia: Octavian Jighirgiu, dramatizare: Ion Sapdaru, distribuția: Codrin Dănilă, Cezara Fantu, Ovidiu Ivan, Laura Bilic, Theodor Ivan, Ana Hegyi, Daniel Onoae, Alexandra Paftală, Dumitru Florescu, Alexandra Macovei, costume: Alina Dinca-Pușcașu, coregrafie: Victoria Bucun, muzică: Bobo Burlăcianu, light design: Adrian Buliga, Ateneul din Iași, Sala Mare ”Radu Beligan”, data vizionării: 13 ianuarie 2018)

Dana Țabrea


https://dyntabu.blogspot.ro/2018/01/jamsessiondandanaro.html