O mie de motive și despre sensul vieții

Problema sensului vieții este una dintre cele mai importante, dacă nu chiar cea mai importantă temă de meditație filosofică. Argumentele filosofilor, făcând apel la considerente de ordin ontologic, teologic, etico-moral etc., au urmat când o extremă, când alta în încercarea de a arăta că viața are sau nu un sens, merită sau nu să fie trăită. Dramaturgul Duncan Macmillan scrie fără să manifeste interes față de perspectivele diverse din care se poate adresa problema sensului vieții, punând complet între paranteze argumentele raționale și aride ale filosofilor, nicidecum apelând la concluziile ori speculațiile autorilor de cărți comerciale, acestea fiind de altfel complet de ignorat.

Duncan Macmillan are o intuiție minunată atunci când aduce problema sensului vieții pe terenul motivelor și al bucuriilor simple. Every Brilliant Thing (2016) adresează problema sensului vieții într-o manieră concretă și profund umană. Gravitatea situației (depresia cronică a mamei și tentativa de sinucidere a acesteia) se îmbină cu umorul (protagonistul-narator începe redactarea unui manual de motive pentru care viața merită trăită, din care nu lipsesc înghețata, filmele ori melodiile favorite). Manualul se îmbogățește pe măsură ce copilul descoperă viața, devenind adolescentul ce experimentează și apoi adultul ce are parte de experiențe tot mai variate. Inventivitatea de care dă dovadă dramaturgul atunci când inventariază cele o mie de motive e debordantă. Poate dacă am medita la toate lucrurile care ne-au făcut vreodată și ne fac fericiți, am ajunge la un preaplin sufletesc similar protagonistului-narator creat de dramaturg. Fără să ne simțim ridicoli, fără să avem scrupule inutile, fără să fim snobi ori să pretindem că suntem altfel decât suntem de fapt.

Modalitatea indicată de dramaturg pentru punerea în scenă este inedită: e vorba de un one-person show cu folosirea unor spectatori pentru a impersona câteva figuri aparținând poveștii (veterinarul, tatăl, psihologul, prietena). Tocmai implicarea spectatorilor, pentru a anima prin dialog și simulare ceea ce în alte condiții ar fi rămas un simplu storytelling, generează comicul. Și tot sursă de umor e modul în care Florin Piersic Jr, în asentimentul regizorului (Horia Suru), alege să gestioneze situațiile scenice cu spectatorii care întruchipează personajele din scenariu, mizând în ciuda indicațiilor de autor (Duncan Macmillan) pe flerul de moment și pe improvizație (la fiecare reprezentație spectacolul va fi altul), lăsând performance-ul să își dobândească identitatea contextuală (orașul Iași unde a avut loc reprezentația din festival, un anumit public prezent în sală, spontaneitatea celor selectați să întruchipeze personajele). Deoarece fiecare spectator a primit la intrare un cartonaș pe care erau înscrise un motiv și numărul acestuia între cele o mie, iar treptat câte un membru din public era solicitat să dezvăluie câte un motiv, interacționând cu storyteller-ul & entertainer-ul Florin Piersic Jr, auditoriul a fost prins în mrejele comediei. Dar și în mirajul poveștii. Inițial subiectiv, manualul ajunge să acopere un spectru atât de larg de aspecte ale lumii, de lucruri, activități, emoții, încât sala ajunge să reprezinte o colectivitate, fiecare regăsindu-se în unele dintre motive și împărtășind cu ceilalți motive. Unele motive sunt cât se poate de pragmatice (masajul), altele extrem de poetice (ca să mai vezi florile de gheață ce se formează pe geam iarna), altele hazoase și câte și mai câte. Culminând cu finalul previzibil – dragostea ori prietenia ca motive, merită să trăiești ca să iubești și să fii iubit, ca să privești și să fii privit. Numai că Florin Piersic Jr nu se oprește aici, ci face un adevărat show din replici, muzică, efuziuni, contaminând spectatorii cu poftă de viață.

În subsidiar, manualul de supraviețuire face posibilă conceperea unei lumi ideale când fiecare om are curajul să recunoască acele lucruri mai mult sau mai puțin banale care îl fac fericit și-l îndreptățesc să afirme că viața sa are sens și merită trăită. E vorba în același timp de o lume adorabil de umană, în sensul acelei umanități de care, din păcate, ne îndepărtăm adesea. Și e o lume bună în care oamenii sunt ceea ce sunt și se acceptă pe ei înșiși și pe ceilalți ca atare. Mobilul conceperii manualului de supraviețuire este nobil (pentru a convinge o ființă dragă suferind de depresie, pe mama sa, că viața merită trăită) și are farmecul omenescului, mai ales atunci când motivele sunt banale ori naive. În momentul în care adultul are o decepție, va reveni la sinele său cel mai adânc, scoțând la lumină manualul de supraviețuire și îmbogățindu-l; îl va folosi de data aceasta pentru a încerca să depășească el însuși depresia. Manualul îl poate face să creadă din nou în lumea plină de lucruri frumoase, plăcute, valoroase pentru care merită să trăiești.

Manualul de supraviețuire poate fi la fel de bine și o expresie a modului în care reușim să dăm un sens vieții. Aceleași lucruri simple pot fi rutină pentru un om, iar pe un altul îl pot face fericit. Sensul vieții nu e ceva predeterminat care ar putea fi descoperit într-un lucru sau altul, într-o activitate sau alta, în ceva ce ne face plăcere pur și simplu. Percepția noastră și valoarea cu care investim lucrurile sunt esențiale atunci când dăm sens vieții. Viața are sens doar pentru că omul îi conferă unul.

(O mie de motive/Every Brilliant Thing de Duncan Macmillan, regia: Horia Suru, cu Florin Piersic Jr, traducerea și adaptarea: Horia Suru și Florin Piersic Jr, Point București, prezentat la Iași în cadrul FITPTI 2017)

Dana Țabrea


https://dyntabu.blogspot.ro/2018/01/o-mie-de-motive-si-despre-sensul-vietii.html