Problema sensului vieții este una dintre cele mai importante, dacă nu chiar
cea mai importantă temă de meditație filosofică. Argumentele filosofilor,
făcând apel la considerente de ordin ontologic, teologic, etico-moral etc., au
urmat când o extremă, când alta în încercarea de a arăta că viața are sau nu un
sens, merită sau nu să fie trăită. Dramaturgul Duncan Macmillan scrie fără să
manifeste interes față de perspectivele diverse din care se poate adresa problema
sensului vieții, punând complet între paranteze argumentele raționale și aride
ale filosofilor, nicidecum apelând la concluziile ori speculațiile autorilor de
cărți comerciale, acestea fiind de altfel complet de ignorat.
Duncan Macmillan are o intuiție minunată atunci când aduce problema
sensului vieții pe terenul motivelor și al bucuriilor simple. Every Brilliant Thing (2016) adresează
problema sensului vieții într-o manieră concretă și profund umană. Gravitatea situației
(depresia cronică a mamei și tentativa de sinucidere a acesteia) se îmbină cu
umorul (protagonistul-narator începe redactarea unui manual de motive pentru
care viața merită trăită, din care nu lipsesc înghețata, filmele ori melodiile
favorite). Manualul se îmbogățește pe măsură ce copilul descoperă viața,
devenind adolescentul ce experimentează și apoi adultul ce are parte de
experiențe tot mai variate. Inventivitatea de care dă dovadă dramaturgul atunci
când inventariază cele o mie de motive e debordantă. Poate dacă am medita la toate
lucrurile care ne-au făcut vreodată și ne fac fericiți, am ajunge la un
preaplin sufletesc similar protagonistului-narator creat de dramaturg. Fără să
ne simțim ridicoli, fără să avem scrupule inutile, fără să fim snobi ori să
pretindem că suntem altfel decât suntem de fapt.
Modalitatea indicată de dramaturg pentru punerea în scenă este inedită: e
vorba de un one-person show cu folosirea unor spectatori pentru a impersona
câteva figuri aparținând poveștii (veterinarul, tatăl, psihologul, prietena). Tocmai
implicarea spectatorilor, pentru a anima prin dialog și simulare ceea ce în
alte condiții ar fi rămas un simplu storytelling,
generează comicul. Și tot sursă de umor e modul în care Florin Piersic Jr, în
asentimentul regizorului (Horia Suru), alege să gestioneze situațiile scenice
cu spectatorii care întruchipează personajele din scenariu, mizând în ciuda
indicațiilor de autor (Duncan Macmillan) pe flerul de moment și pe improvizație (la fiecare reprezentație spectacolul va fi altul),
lăsând performance-ul să își dobândească identitatea contextuală (orașul Iași
unde a avut loc reprezentația din festival, un anumit public prezent în sală,
spontaneitatea celor selectați să întruchipeze personajele). Deoarece fiecare
spectator a primit la intrare un cartonaș pe care erau înscrise un motiv și numărul
acestuia între cele o mie, iar treptat câte un membru din public era solicitat să
dezvăluie câte un motiv, interacționând cu storyteller-ul & entertainer-ul Florin Piersic Jr,
auditoriul a fost prins în mrejele comediei. Dar și în mirajul poveștii. Inițial
subiectiv, manualul ajunge să acopere un spectru atât de larg de aspecte ale
lumii, de lucruri, activități, emoții, încât sala ajunge să reprezinte o
colectivitate, fiecare regăsindu-se în unele dintre motive și împărtășind cu
ceilalți motive. Unele motive sunt cât se poate de pragmatice (masajul), altele
extrem de poetice (ca să mai vezi florile de gheață ce se formează pe geam
iarna), altele hazoase și câte și mai câte. Culminând cu finalul previzibil –
dragostea ori prietenia ca motive, merită să trăiești ca să iubești și să fii
iubit, ca să privești și să fii privit. Numai că Florin Piersic Jr nu se
oprește aici, ci face un adevărat show din replici, muzică, efuziuni,
contaminând spectatorii cu poftă de viață.
În subsidiar, manualul de supraviețuire face posibilă conceperea unei lumi
ideale când fiecare om are curajul să recunoască acele lucruri mai mult sau mai
puțin banale care îl fac fericit și-l îndreptățesc să afirme că viața sa are
sens și merită trăită. E vorba în același timp de o lume adorabil de umană, în
sensul acelei umanități de care, din păcate, ne îndepărtăm adesea. Și e o lume
bună în care oamenii sunt ceea ce sunt și se acceptă pe ei înșiși și pe
ceilalți ca atare. Mobilul conceperii manualului de supraviețuire este nobil (pentru
a convinge o ființă dragă suferind de depresie, pe mama sa, că viața merită
trăită) și are farmecul omenescului, mai ales atunci când motivele sunt banale
ori naive. În momentul în care adultul are o decepție, va reveni la sinele său
cel mai adânc, scoțând la lumină manualul de supraviețuire și îmbogățindu-l; îl
va folosi de data aceasta pentru a încerca să depășească el însuși depresia. Manualul
îl poate face să creadă din nou în lumea plină de lucruri frumoase, plăcute,
valoroase pentru care merită să trăiești.
Manualul de supraviețuire poate fi la fel de bine și o expresie a modului
în care reușim să dăm un sens vieții. Aceleași lucruri simple pot fi rutină
pentru un om, iar pe un altul îl pot face fericit. Sensul vieții nu e ceva
predeterminat care ar putea fi descoperit într-un lucru sau altul, într-o
activitate sau alta, în ceva ce ne face plăcere pur și simplu. Percepția
noastră și valoarea cu care investim lucrurile sunt esențiale atunci când dăm
sens vieții. Viața are sens doar pentru că omul îi conferă unul.
(O mie de motive/Every Brilliant Thing de Duncan
Macmillan, regia: Horia Suru, cu Florin Piersic Jr, traducerea și adaptarea:
Horia Suru și Florin Piersic Jr, Point București, prezentat la Iași în cadrul
FITPTI 2017)
Dana Țabrea
https://dyntabu.blogspot.ro/2018/01/o-mie-de-motive-si-despre-sensul-vietii.html
https://dyntabu.blogspot.ro/2018/01/o-mie-de-motive-si-despre-sensul-vietii.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu