Stop joc! este un colaj video realizat de două talentate actrițe
de la TNI, foarte cunoscuta Petronela Grigorescu și tânăra Mălina Lazăr care
promite din ce în ce mai mult. Angelică, Mălina Lazăr evoluează puțin și făcând
uz de latura demonică, ceea ce înseamnă că e pregătită să facă față tuturor
provocărilor pe care cariera aleasă i le va aduce în față în materie de roluri.
În același timp, Stop joc! se dorește
a fi o reinterpretare în cheie contemporană a poveștii ”Fetița cu chibrituri”
de Hans Christian Andersen.
Succesiunea de scene reprezintă tot atâtea decupaje, sub semnul
sensibilității și al ambiguității, având în centru relația dintre mamă și
fiică. Petronela Grigorescu reușește să adune ca-ntr-un creuzet stări de
spirit, senzații, emoții, atitudini, tulburări, relații interumane, afecțiuni, surprinse
într-un puzzle de hârtie compus din cuvinte-cheie și termeni-temă, care începe
cu traume și vini din copilărie și, trecând prin complexele lui Freud și o sumă
de multe alte subiecte relevante pentru esența ființei umane, se încheie cu
iluzia fericirii pe care o relație de familie împlinită promite să confere.
Copilul problemă (Mălina Lazăr) are gânduri de sinucidere la 11 ani și
tentative de fugă de acasă la 15 ani. Relația cu mama lasă de dorit, iar
depresia, sentimentul eșecului, de nu satisface așteptările sunt copleșitoare.
Se lasă să se înțeleagă faptul că personajul se tratează într-un sanatoriu de
boli nervoase. Narativitatea fragmentară caracterizează scenariul, de la
copilărie, la adolescență și tinerețea timpurie. De la visuri (”ce visai să te
faci când vei fi mare”), amintiri, regrete, vise/coșmaruri, frici, relații de
prietenie, petrecerea timpului liber, preferințe, la întrebarea cheie: ”Cum ar
arăta o lume perfectă?”
O mamă excesiv de protectivă, o fiică depresivă, un parcurs frânt de solitudine,
inadaptare, absența comunicării autentice constituie profilurile
protagonistelor, mai mult sau mai puțin vizibile, dar și subiectul. La baza
eșecului relației dintre mamă și fiică pare a sta absența dragostei autentice:
”Unii oameni nu dăruiesc iubire, dar nici nu se lasă iubiți”. Cel puțin,
aceasta e senzația fetei care va purta povara mai departe, se înțelege, în
relațiile cu ceilalți oameni. De aici, întrebările fără răspuns, căutările fără
succes, eșecul în demersul de a se simți fericită. Mai mult, coșmarurile,
luptele interioare – momente întregi sunt dedicate redării acestora, Mălina
Lazăr dovedindu-se foarte expresivă vocal, gestual, coregrafic. Momentul din
baie cu strigăte înăbușite pe un song înregistrat este la fel de sugestiv ca și
cel coregrafic, în urma căruia protagonista povestește un coșmar.
Finalul este ambiguu, un schimb ciudat are loc între ”eu” și ”tu”, între
mamă și fiică, ce echivalează cu deschiderea unei posibilități de comunicare,
de traversare a prăpastiei create între ele din copilărie. Pe de altă parte, poate
că, la rândul ei, fiica va deveni asemenea mamei sale. Sau poate că, iertând,
se șterge cu buretele trecutul, iar relația se va constitui pe alte baze, mai
sigure. Sau pur și simplu personajul feminin tânăr înțelege că rezolvarea
problemelor depinde în cea mai mare măsură de sine, de depășirea propriilor
temeri și complexe, de vindecarea traumelor din copilărie și de tăria de a o
lua de la capăt. În acest context, prezența mamei nu mai e o problemă, ba chiar
vizita acesteia la sanatoriu va deveni ceva mult așteptat.
Petronela Grigorescu scrie acest text fără a se dezice de maniera în care
joacă pe scenă: oricât de exuberantă și dând curs celor mai vulcanice ieșiri
ale personajelor, își temperează interpretarea printr-un filtru impus de
propria reflexivitate. În acest sens, alegerea Mălinei Lazăr, întruchiparea
fragilității, este foarte reușită pentru că cele două realizează un parteneriat
de invidiat între interpret și autor de scenariu și minispectacol online. Mălina
Lazăr are nevoie de reflexivitatea și îndrumarea Petronelei Grigorescu pentru a
exprima cu o elocvență surprinzătoare trăiri delicate, emoții copleșitoare,
tulburări profunde.
Până în prezent, Mălina Lazăr a evoluat în suficient de multe spectacole
pentru a aspira să devină o prezență de remarcat la scenă mare: în Paraziți (regia: Diana Udrea, 2018), în 8 femei (regia: Irina Popescu Boieru,
2019), în Gaițele (regia: Ovidiu
Lazăr, 2020), în Orașul cu fete sărace (regia: Radu Afrim, 2020) etc. În
același timp, e admirabil cum o actriță consacrată colaborează cu o tânără
actriță, descoperindu-și afinități și
completându-se reciproc pentru a duce la bun sfârșit un demers teatral online. În
același timp, cum Petronela Grigorescu punctează toate calitățile Mălinei Lazăr
(inteligență scenică, sensibilitate, delicatețe), asistând-o în evoluția sa.
Dacă pentru teatrul contemporan, calitățile vocale și coregrafice au
devenit indispensabile, odată cu noul teatru online, nu mai e suficientă
prezența scenică ci sunt necesare și telegenia, cât și alte aptitudini
compatibile cu ceea ce un actor de film are în plus față de unul de teatru care
nu e tocmai potrivit pentru ecran. În această privință, Mălina Lazăr are atuuri
pe sticlă, și nu pentru a evolua în telenovele, ci în producții artistice
serioase online sau poate, rămâne de văzut, chiar filme. În ceea ce o privește
pe Petronela Grigorescu, pe lângă faptul că e o excelentă actriță, are idei și e
suficient de deschisă în lucrul cu actorii, ceea ce o recomandă pentru
conceperea de spectacol.
(Stop joc!, scenariu și concept:
Petronela Grigorescu, cu Mălina Lazăr, editare video: Mălina Lazăr, TNI, premiera:
29 mai 2020)
Dana Țabrea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu