O filosofie de viață

 

Avem nevoie mai mult decât oricând de o filosofie de viață. Mai ales acum, în contextul prezent. Deruta existențială, pierderea reperelor, bulversarea care au început odată cu constatarea inversării valorilor și a disoluției umanității din om și a spiritualității au culminat în plină pandemie când interesează atât aspectele etice, cât și cele de o natură ceva mai profundă, intim asociate cu viața noastră și modul nostru de a trăi.

Într-o comunicare dedicată lui John Ruskin, gânditorul britanic Robin George Collingwood aduce în discuţie ideea unei paradoxale „filosofii a nefilosofilor”. În ce-ar consta o asemenea filosofie pe care o putem dobândi fără a fi nevoie să fim filosofi? Collingwood se referă în „Ruskin’s Philosophy” la anumite principii ale individului care-l ghidează în tot ceea ce el gândește și face. Un veritabil ”nucleu al vieții mentale” a omului, aceste principii pot fi concepute ca un fel de ”centru solid al gândirii, ceva infinit de rezistent, puternic, dur de care toate acţiunile individului depind”. Acest ”miez central de convingeri” nu-i decât filosofia de viață a cuiva. Cu toții avem asemenea convingeri fundamentale care ne ghidează din punct de vedere teoretic, dar și practic. Drept urmare, se poate afirma că într-un anume sens oricine deține o filosofie, chiar dacă nu e filosof.

R.G. Collingwood promovează ideea unor convingeri (credinţe fundamentale) sub semnul cărora stau toate teoriile şi acţiunile noastre. Întreaga noastră viaţă este ghidată de anumite principii centrale care nu au nevoie de nici o justificare. În plus, respectivele credințe sunt asumate în mod neintenționat. Odată însă ce omul și-ar propune să își exploreze propria minte și convingerile care-l determină atunci când asumă un anumit mod de a gândi sau de a trăi, el întreprinde un exercițiu filosofic. Abia încercarea de a descoperi care e propria filosofie de viață sau filosofia de viață a altcuiva, de a explicita o filosofie de viață, care e altminteri implicită, face din om un filosof. Deoarece ”doar filosoful se ocupă cu explorarea minţii şi dezvăluirea abisului unde presupoziţiile ultime se ascund”.

Regăsesc în comunicarea lui Collingwood, publicată ulterior prezentării ei, teoria presupozițiilor cu implicațiile sale deopotrivă teoretice și practice. Revin la considerațiile inițiale printr-o nouă constatare. Avem nevoie astăzi de o filosofie de viață în mai mare măsură decât avem nevoie de o filosofie, adică de explicitarea filosofiilor de viață. În această ordine de idei, practica a devenit mai importantă decât teoria. Interesează mai mult cum filosofia ne poate ajuta să ieșim dintr-un impas existențial decât să explorăm concepte și teorii ori făcând din acest demers un scop în sine.

Metafizica presupozițiilor funcționează la nivel practic, însoțind activitățile noastre cotidiene cele mai diverse. Scenariul vieții oricărui individ uman apare ca o permanentă confruntare cu alegeri de tipul ”da” sau ”nu”, alegeri ce privesc atât activitățile cele mai simple ale vieții sale, cât și problemele de viață mai serioase care ar putea surveni. Asemenea decizii cotidiene dobândesc un caracter fundamental prin aceea că sunt luate în funcție de credințele cele mai profunde ale persoanei în cauză, credințe ce îi ghidează viața. Filosofia sa de viață își face simțită prezența.

Avem nevoie de o filosofie de viață pentru a putea alege, pentru a ne putea referi ulterior la propriile noastre acte, acțiuni și alegeri în termenii judecăților etice. Astfel, catalogăm faptele noastre și pe ale semenilor ca fiind bune sau rele, drepte sau nedrepte, cinstite sau necinstite ș.a.m.d., le aprobăm sau le dezaprobăm în baza filosofiei de viață, a convingerilor fundamentale asumate. În acest mod, o filosofie de viață ne asigură identitatea morală cu noi înșine, acțiunile noastre au consecințe și ne recunoaștem pe noi înșine în termenii unor decizii pe care le luăm și ai unor angajamente pe care le facem. Nu în ultimul rând, filosofia noastră de viață reprezintă sursa unor modele de acțiune și comportament, dar și a unor povești și personaje exemplare.

Preeminența filosofiei de viață față de filosofie se traduce printr-o punere în drepturi a practicii, umbrind privilegiile teoriei. Consilierea și consultanța filosofică practicate la noi, printre mulți alții, de Sandu Frunză, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, situate la limita dintre filosofia academică și practicile filosofice, sunt modalități de asumare a filosofiei de viață sau a filosofiei ca mod de a trăi. Prin intermediul consilierii filosofice, se încearcă soluționarea unor crize ori dileme existențiale, inclusiv se caută răspunsuri la problema sensului vieții.

Departe de a fi doar o problemă filosofică generală, problema sensului vieții este una cât se poate de concretă, având legătură cu filosofia de viață asumată și, mai ales, cu viața de zi cu zi a omului. Sandu Frunză propune, în cartea sa Comunicare și consiliere filosofică, un sens al vieții din punct de vedere etic. De pildă, a te strădui în permanență să fii un om bun (bunătatea ca mod de a fi) ar putea conferi sensul vieții căutat.

 

Dana Țabrea

https://dyntabu.blogspot.com/2020/08/o-filosofie-de-viata.html