Privind dinspre acum, Limite surprinde nu atât problema educației actuale, cât neajunsurile educației din România, așa cum au putut fi înregistrate de perspectivele profesorilor, părinților și elevilor, prin documentare, până la data premierei care a avut loc anul trecut, în sala de spectacol. Am în vedere faptul că spectacolul nu are cum să abordeze chestiunea distincției dintre educația offline și educația online – devenită subiect de discuție abia odată cu pandemia, închiderea școlilor și noile legi aplicabile în educație – și nici să investigheze noile subiecte care intervin odată cu educația online, în relație cu cea offline sau pur și simplu.
Din acest motiv, o serie de lucruri dezbătute prin intermediul spectacolului
vor apărea ca fiind presupozițiile care stau la baza oricărei discuții despre o
educație cu probleme, educația românească fiind identificată drept un asemenea
tip de educație. Printre altele, relația directă dintre corupție și sărăcie e o
asemenea idee general valabilă. Corupția apare acolo unde există sărăcie. Un
profesor plătit la standarde occidentale își va permite luxul propriei
demnități în fața elevilor, a părinților etc. De la această problemă se pleacă,
mai exact de la conflictul (lipsa de armonie conversațională, faptul că nu se
întâlnesc în opinii, principii și valori) dintre o profesoară care apără
drepturile omului și ale copilului în general și în particular pe cele ale
fetiței abuzate și un părinte care încearcă să o mituiască, oferindu-i un
abonament integral la Festivalul George Enescu.
Intriga și problematica se complică astfel, deoarece fiul părintelui totodată
prieten al profesorilor și al școlii, Matteo, își hărțuise și abuzase o colegă
(pe Tereza). Problema bullying-ului este una destul de serioasă și actuală în
învățământ. Mai mult, directoarea școlii este o fostă elevă a profesoarei
implicate în conflictul cu părintele, părinte despre care se divulgă un detaliu
semnificativ – este unul dintre sponsorii de bază ai școlii, drept urmare
conflictul se dorește a fi aplanat. Pe de o parte, e susținută cauza fetiței cu
CES care a fost agresată, iar pe de altă parte cea a lui Matteo, elevul cu
tulburări de comportament, abuzatorul, victimă el însuși în ochii părintelui
său. În discuția dintre profesoară și directoare sunt analizate două posibile
transferuri pentru a-i distanța pe cei doi copii, în funcție de perspectiva
fiecăreia asupra situației.
În fine, într-un costum unic și ușor clovnesc, într-un decor minimalist (o
groapă de nisip, o scară, un perete), parcurgând mai multe frame-uri, introduse
de songuri percutante, pe versuri scrise special pentru subiectele în discuție,
Mihaela Rădescu interpretează alternativ, dar nu succesiv, la secundă,
concomitent (pentru că frame-urile implică dispute și replici între două sau în
final chiar mai multe persoane) toate rolurile din spectacolul care e un
one-woman show atipic și un tur de forță în sensul real al termenilor, deoarece
efortul actriței este considerabil și aceasta de apreciat cu atât mai mult cu
cât nu lasă să se vadă că ar depune foarte mult efort în realizarea rolului. O
serie de paradoxuri apar cu privire la teatru: despre un spectacol de teatru
nou se poate spune deja că s-a desfășurat în mod tradițional și a fost difuzat
livestream, în mediul virtual, în online, pe site-ul Asociației Bloc Zero, ceea
ce nu îl face spectacol de teatru online. Cu toate acestea, filmată doar din
prim-planuri, cu accentuarea trecerilor rapide de la un personaj la altul,
Mihaela Rădescu ar putea cu ușurință deveni protagonista unui show online. Efectele
speciale fumigene nu își pierd din eficiență în contextul filmării, ceea ce dă
de gândit asupra susținerii că atmosfera unui spectacol nu mai e aceeași într-o
vizionare online.
Dincolo de problemele educației atinse până acum, spectacolul mai evocă și chestiunea
disciplinelor marginalizate, ca exemplu fiind dată ora de educație fizică și
sport. Desigur că încă mai există Cenușărese ale învățământului, în funcție de
preferințele elevilor și interesele lor legate de parcursul academic ulterior.
Însă astăzi sportul este foarte apreciat în școli, atât la profilele teoretice,
cât și la cele tehnice, lucru care nu prea mai corespunde stării actuale, ci
unei documentări mai vechi sau unei prejudecăți perpetuate alături de
perspectivele generale reflectate de spectacol.
Tema bullying-ului rămâne ideea de forță a întregii montări, mai ales că
elevul Matteo se răzbună și pe profesoara care luase apărarea elevei abuzate,
scriind injurii pe Facebook. Peretele pe care se scrie, una dintre formele de
bullying din spectacol, ar putea fi valorificat în sensul teatrului online,
dacă s-ar pune problema transformării spectacolului într-unul de teatru online.
În acest sens, elevii înșiși identifică bullying-ul ca fiind un subiect actual,
numai că nu întotdeauna cauzele și protagoniștii sunt corect evaluați. De
aceea, programa școlară la disciplinele asociate gândirii critice și
drepturilor omului poate fi completată prin diverse proiecte, cum ar fi Project
Citizen, proiecte în parteneriat cu diverse ONG-uri, în parteneriat cu Asociația
Salvați Copiii sau cu UNICEF. Raportul dintre bullying și educație online ar
putea să fie unul direct. Relațiile virtuale ar putea conduce la creșterea civilității
și la combaterea agresivității.
(Limite de Mihaela Michailov și Radu Apostol, versuri: Bobi Dumitraș de la Fără Zahăr, cu Mihaela Rădescu, regia: Radu Apostol, scenografia: Gabi Albu, costum: Irina Gâdiuță, muzica și spațiul sonor: Alex Bălă, video: Elena Găgeanu, Centrul de Teatru Educațional Replika, livestream: 2 septembrie 2020 pe https://compas-cultural.bloczero.ro/)
Dana Țabrea
https://dyntabu.blogspot.com/2020/09/limite-teatru-despre-educatie.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu