Ce mai poate însemna astăzi să fii viu (alive) într-o lume hibridă, la limita dintre virtual și real? Când educația și teatrul, două elemente de bază ale unei societăți, sunt la fel de hibride. Când în toate mediile de activitate umană discutăm preponderent despre ”scenarii” (e.g. scenariile verde, galben roșu în educație, în contextul pandemic actual). Când o răsturnare fundamentală ar putea să se producă – între artă și realitate, între digital și real…
Spectacolul jucat de actori pe scenă, însă fără spectatori în sală, la care
se poate avea acces live sau prin
intermediul unei filmări, construiește cinci sensuri pentru ce mai poate
însemna să fii viu (alive) astăzi,
fiecare dintre acestea propunând câte o variantă de a fi live: 1. Să faci un live
cu telefonul mobil despre un eveniment care te-a marcat și să-l transmiți
prietenilor sau unei audiențe mai largi via internet; 2. Să dai un interviu
online, în căutarea jobului vieții tale, respectiv să ai o programare virtuală la
psiholog și să ieși remontat de pe urma ședinței live; 3. Viața ta să fie negociată online, pusă în balanță între
costul transportului în țară și cheltuielile medicale din străinătate, cu cele
mai bune intenții de ambele părți; 4. Să ai doar întâlniri virtuale pe servere
și prin intermediul aplicațiilor online și al gamingului, dar să te simți viu
alături de celălalt; 5. Să transmiți live
o emisiune de investigație despre contrastele din țara carpato-danubiano-pontică
și alte păcate.
De fiecare dată, foarte multe probleme complică situațiile, scenariile,
sensurile. Prezentatoarea unei emisiuni culinare transmite un live despre un incident de violență
familială din România, la care s-a făcut părtașă în mod direct, primește
comentarii mai mult sau mai puțin deplasate (de la subiect) și este cutremurată
existențial la propriu. E genul de scenariu când vinovatul este pretutindeni și
nicăieri: un băiețel i-a spus fiicei ei că nu are ce căuta în parcul de skateboard
(discriminare pe motiv de gen), iar protagonista și-a reclamat drepturile în
fața mamei băiatului; în condițiile în care mama băiețelului a reacționat
violent, protagonista a reclamat live
întregul incident.
Cel de-al doilea scenariu reprezintă reactualizarea unui interviu online
sub forma unei ședințe online la psiholog și, în același timp, o formă de
terapie prin artă. Protagonista se simte nulificată de propunerile de job care
nu au legătură cu pregătirea ei și sapă adânc, atingând traume din copilărie
(grădina, bunicul român) care sunt asociate cu exploatarea românilor prin muncă
la cules de sparanghel sau îngrijit persoane vârstnice la domiciliu, în
străinătate. Scenariul are două fațete, una la vedere și o alta acționând din
umbră și două modalități alternative de a ataca problemele prin limbajul folosit.
Anularea personalității se soldează cu o remontare existențială, cel puțin de
moment.
Tot despre muncă în străinătate este vorba și în cel de-al treilea
scenariu, de această dată despre angajatul unui abator care a suferit un grav
accident și a cărui asigurare la angajator nu poate acoperi toate cheltuielile
medicale. Întrucât costul transportului către România e mai mare decât suma
restantă, mama lucrătorului este interpelată online de un medic, bănuit inițial
de scam, spre a decide asupra continuării
tratamentului în Germania și a acoperirii diferențelor. Uneori a fi viu
presupune lupta pe viață și pe moarte cu frauda angajatorului, sistemul medical
deficitar sau alte subteme ale noii exploatări a omului de către om, la limita
dintre subiectiv și obiectiv, dintre melodramă și brutalitatea faptelor.
Penultimul sens al lui a fi viu introduce o secvență lirică, iar sensul locuirii
împreună în mediul virtual, ludic și melancolic, în umbra nostalgiei după o
apropiere concretă, fizică, dobândește valențe de neimaginat. În ciuda
distanței, intimitatea își reclamă drepturi neașteptate în cadrul acestui pasaj
de viață virtuală în doi, la limita dintre iubire și prietenie, dintre copilărie
și vârstă adultă, dintre oniric, digital și real. Escapada pe un server,
într-un peisaj simulat pe computer, zborul, micile atenții, entuziasmul celor
doi alienați – complet absorbiți de o
lume inaccesibilă din afară – sunt indescriptibil de frumoase.
În fine, viața din România este analizată în cadrul unei emisiuni de investigație
fără succes în identificarea locului (localitate, biserică, mânăstire) unde a
izbucnit un scandal cu privire la un preot ortodox gay. Contrastante sunt din
plin nu numai peisajele ce amestecă turbine eoliene și turme de oi, curțile ce
mixează panouri solare și toalete improvizate, dar și frumusețea locurilor și
urâțenia morală, discrepanțele dintre exterior și interior, aparență și esență,
discreția aparentă și spiritul de bârfă propriu românului.
Actorii Secției Germane sunt excepționali, interpretarea lor nu diferă cu
nimic în live față de filmare, nu
improvizează, sunt de un profesionalism impecabil, la rigoare. Camera de filmat
este mutată dintr-o parte în cealaltă a scenei divizate asemenea unui platou de
filmare, deschis privirii spectatorului virtual, înainte, în timpul și imediat
după reprezentarea scenelor, rând pe rând. Senzația este de filmare în timp
real, chiar și atunci când răsfoiești înregistrarea disponibilă după live. Rămâi cu două dileme, una teatrală
și o alta, evident, existențială. Prima, cum ar arăta spectacolul din sală… A
doua, în câte moduri și în ce măsură reușim să rămânem vii (alive) – date fiind toate modalitățile,
pe care tehnologia ni le pune la dispoziție, de a fi live…
Nu în ultimul rând, putem vorbi de teatru hibrid în sensul că spectacolul e
o mixtură de online și offline, de teatral și filmic, de scenic și virtual, un
pas înainte spre viitorul teatrului, la granița cu cinematografia.
Dana Țabrea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu