La Ziua Filosofiei (19 noiembrie 2020) m-am gândit toată Săptămâna Educației Globale (16-22 noiembrie 2020) și la bătălia pentru Orwell. De-acum, Nobel contra Nobel e departe, suntem invadați de Orwell contra Orwell…
Cum ar trebui să arate lumea de mâine, lumea de după criza generată de
Covid-19? La această întrebare răspunde Divya Dwivedi, profesor la Institutul
de Tehnologie din Delhi, India, cu prilejul Zilei Filosofiei de anul acesta (19
noiembrie, Unesco Forum): ”În primul rând ar trebui să plecăm de la a privi
lumea din perspectiva eșecurilor pe care ni le expune, dar și în ceea ce
privește noile oportunități, și să nu ne limităm la iluziile generate de
autosuficiența locală ori de revendicări locale. Această stare de lucruri ar fi
chiar mai gravă decât detenția pe care contextul actual ne-a impus-o și care a
fost atât de prost pusă în practică în toată lumea. Am fost afectați de
tendințele repetate spre provincialism concurențial, etnocentrism și
naționalism, chiar și înainte de pandemie, iar aceste tendințe au crescut în
foarte multe țări, astăzi. Trebuie să recunoaștem aceste tipuri diferite de
rasism în practicile sistemice și instituționale care fac ca oamenii să fie
afectați în mod inegal”.
Dar și – ”Am fost martorii pasivi ai unui aranjament global în privința
majorității proceselor economice și privitor la protocoalele și standardele
tehnologice, și sunt instituții globale care impun condiții guvernărilor
naționale. Oamenii nu sunt consultați cu privire la aceste decizii și sunt
încurajați să se preocupe de chestiuni culturale locale care încurajează
populismele. Trebuie să schimbăm acest lucru. Preocuparea față de un aranjament
complex și dinamic la nivel global este imposibil fără dezvoltarea unei
facultăți colective a imaginației. Cu siguranță, vom fi nevoiți să inventăm și
să practicăm noi forme de decelerare și accelerare în viețile noastre, dar
singura cale etică și practică de a face acest lucru este prin imaginarea
colectivă a acestor modificări. Trebuie să spun fără urmă de voalare
următoarele: spre deosebire de cei de stânga sau de dreapta, care invocă distrugerea
formelor moderne de transport, a sistemelor de comunicare, de cooperare
economică și tehnologică, trebuie să insistăm asupra viitorului democratic al
lumii ca sistem unic. Dar pe măsură ce ne pregătim pentru viitor, e ceva cu
privire la care filosofia ne previne; lumea nu e o materie infinit maleabilă pe
care să modelăm nestingheriți în funcție de imaginea noastră asupra lumii, fie
prin exuberanță tehnologică, fie prin disciplină hiperfizică. E imposibil să închidem
totul în pânza de păianjen a propriilor așteptări și capacități, ceea ce-ar
însemna să pretindem că putem decide destinul lumii. Adevărul este că totul își
află propriile limite sau este depășit într-o formă sau alta de noi elemente și
noi structuri. Vom fi surprinși de viitorul propriilor noastre invenții. Ruinele
viitorului vor reclama noi edificări din partea noastră. Și de aceea putem
spune că zborul nostru este predestinat”.
Două teme au tras atenția meselor rotunde organizare de Unesco: 1. Frică,
încredere, asumarea riscurilor. 2. Noi practici filosofice – e timpul să
gândim, e timpul să medităm.
Tocmai de aceea, mi-am invitat și îmi invit elevii să mediteze la fricile de
la școală, la diferențele și mai ales asemănările dintre sistemul educațional
de dinainte de 1989 și cel actual, la școala la simultan, la școala de la sat
unde răspunzi pe tabletă (Școala 9). La globalizare și la educație globală, la
schimbare, la lumea de mâine, dar mai ales la cea de azi. Cum ne imaginăm
sistemul educațional de mâine, când digitalizarea educației propusă în forță de
școala online ne va fi format noi deprinderi? Să încercăm să fim aproximativ
cam ca în clasă… în clasa virtuală,
pentru ca apoi și clasa de la școală (școala
fizică) să poată fi concepută ca o clasă reală… Mai ales, să înțelegem că
școala online are hibele ei, la fel ca și școala offline, de altfel, însă școala online înseamnă școală normală...
Școala se schimbă, noi ne schimbăm, nu lăsați ca lucrurile să se întâmple fără
să le conștientizați pe deplin. Fără să vă gândiți la faptul că, la fel ca
biserica, școala e în primul rând o instituție, iar nu o clădire, și, plecând
de aici, totul va decurge de la sine. Faptul că paradigmele se schimbă, iar
oamenii refuză să conștientizeze lucruri nu e în sine dezastruos. Natural e ca
paradigma să treacă, modul de a gândi să se schimbe, iar nimic să nu rămână… fără precedent.
Mi-am întrebat elevii foarte multe lucruri, printre altele dacă le e mai
ușor să învețe pe de rost sau înțelegând conținuturile. Întotdeauna am
considerat că învăț de la ei cel puțin la fel de mult, dacă nu puțin mai mult,
decât ei de la mine. În fine, un răspuns năstrușnic la întrebare m-a pus pe
gânduri: e mai ușor să înveți mecanic, să faci lucrurile mecanic, să înveți pe de
rost (by heart!), pentru că e foarte
neliniștitor să gândești. Elevii m-au întrebat ce așteptări am de ei. Mă aștept
ca, meditând la tot ceea ce se petrece, să edifice lumea de mâine. Pentru că
lumea de mâine e aici, iar lumea e în mâinile noastre.
https://dyntabu.blogspot.com/2020/11/lumea-de-maine.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu