Dragoste în vreme de coronavirus

 

Dragoste în vreme de coronavirus este una dintre cele mai scurte și autentice mostre de microteatru de la Avangardia. Un pacient internat cu Covid își construiește un univers interior de o incredibilă profunzime în jurul prezenței asistentei care trece zilnic pe la el, prin salon. Discursul interior și chipul cu mască al pacientului internat, în timp ce i se înșiruie diverse gânduri, senzații și emoții, construiesc, vizual și sonor, microspectacolul.

Privirile cu coada ochiului, ochii strânși, buzele strânse, tensionate ascund secretul bărbatului țintuit la pat de virusul necruțător. Microspectacolul e considerat dramă, iar producătorii prezintă astfel povestea din spatele ochilor anxioși: ”O adevărată odă a speranței în aceste vremuri de restriște pe care le traversăm cu toții. Șerban este internat la spital cu coronavirus, iar starea lui este una destul de gravă. În fiecare zi glisează între viață și moarte, între abandon și speranță. Asistenta care are grijă de el în fiecare zi devine un far călăuzitor pe marea agitată a propriilor trăiri și simțiri.”

Mai este evidențiat faptul că actorul István Téglás a primit în 2020 premiul Gopo pentru film sau că Pep Sala, cel care-a compus muzica, a scris, în cei patruzeci de ani de carieră, piese pentru artiști celebri, precum Shakira, Marillion, Dyango și alții, în total aproximativ cinci sute de melodii înregistrate. Ricard Reguant, regizorul și dramaturgul majorității microspectacolelor de la Avangardia, este cunoscut în Spania pentru musicalurile, comediile și thrillerele sale. A întemeiat prima școală de musical din Spania și predă la Școala Superioară de Arte Dramatice din Malaga, înființată de Antonio Banderas. A colaborat cu televiziuni din Spania, Franța, Anglia și România, pentru realizarea de dramatizări și seriale TV. Ricard Reguant a montat spectacole în Spania, Brazilia, Germania, Italia sau România.

Imaginația pacientului, Șerban, debordează de căldura apei cu care asistenta își spală mâinile, de aroma lăsată de săpun pe pielea acesteia, de nasturele uitat descheiat pe sub echipamentul de protecție transparent, de suflul care-l învăluie și-i pătrunde corpul, sângele, plămânii. O rațiune de a trăi de la o zi la alta, în ciuda virusului, se construiește prin amplificarea efectului pe care prezența femeii îl are în încăperea unde pacientul e imobilizat la pat, grav bolnav.

În fiecare zi, momentul în care asistenta vine în cameră e îndelung pregătit de așteptarea acesteia și sunt conștientizate fiecare moment pe care ea îl petrece în cameră și fiecare dintre acțiunile pe care le performează în prezența bărbatului. Există senzația că ceva neașteptat s-ar putea petrece, însă suspansul nu pregătește un nou moment, ci doar redă cursa contra cronometru contra virusului, lupta pacientului cu boala. El se agață de prezența asistentei și de tot ceea ce aceasta reprezintă în mintea sa. O pereche de mănuși verzi care dau deoparte masca e tot ceea ce ne e dat să vedem clar, în rest umbre și o prezență difuză, mișcarea cuiva prin salonul unde se află pacientul imobilizat la pat redau imaginea femeii.

Editarea și montajul (Lucian Dinu) și, nu în ultimul rând, textul (traducerea și adaptarea: Mihaela Stanca) au o foarte mare importanță în cadrul acestui microspectacol, pe lângă muzică sau non-acțiune. Spre deosebire de celelalte microspectacole, de data aceasta nu efectele contează, ci crearea unei atmosfere cât mai apropiate de o situație reală. Universul interior al pacientului și monoloagele acestuia iau locul acțiunii de telenovelă din microspectacolele anterioare. Foarte multe emoții sunt concentrate în cele aproximativ zece minute de microteatru. Sunt zece minute de microspectacol de urmărit fără oprire, în care intriga și punctul culminant par să se suprapună. În luna când de obicei se sărbătorește dragostea, fie și pe model american, cele zece minute de microspectacol sunt nu atât o opțiune de Valentine’s Day, cât o invocație lirică a vieții și un simbol al luptei cu boala și virusul. Ceea ce-l face unul dintre cele mai actuale microspectacole de la Avangardia.

Nu există un subiect și nici un mesaj, doar o temă vagă, fiecare putându-și construi propriul scenariu plecând de la cele câteva imagini cu care rămâne. Nu există o derulare a acțiunilor care să conducă în vreun punct anume, nici teme de reflecție, nici un final precis. Doar pasajele în care pacientul conștientizează prezența asistentei și se bucură de ea. O rațiune de dincolo de rațiune, sfidând orice rațiune – deși nu are gust ori miros, simte aroma caldă, inconfundabilul parfum al asistentei –, a cărei prezență zilnică în cameră simbolizează o nouă victorie asupra bolii și a morții. Zi de zi, cu tot acest ritual, pe care îl urmărește de la apariția în cameră a asistentei și până la momentul în care îi dă jos masca și îi dă să bea dintr-un suc, înregistrează noi victorii. Trofeul este suflul, considerat divin, respirația catifelată pe care o adulmecă în imaginație, prezența care îl poartă de la o zi la alta spre o posibilă însănătoșire.

 

(Dragoste în vreme de coronavirus de Ricard Reguant, traducerea: Mihaela Sranca, cu István Téglás, muzică originală: Pep Sala, filmat de Storywood Studio, înregistrare voce: Unda Recording, spectacol de microteatru, Avangardia, vizionare online, www.microteatru.ro)

Dana Țabrea

https://dyntabu.blogspot.com/2021/02/dragoste-in-vreme-de-coronavirus.html