Raportul dintre public și privat, din perspectivă feministă

 

Aparent, dacă e să-l avem în vedere pe Richard Rorty, distincția dintre sferele publică și privată sunt separate în măsura în care problemele care cad sub incidența fiecăreia dintre ele sunt diferite și, desigur, întrebările adresate sunt altele. Cu privire la individul uman, cineva ar putea fi deopotrivă liberal și ironist, ceea ce conduce la posibilitatea ca cele două sfere să nu prezinte o opoziție ireconciliabilă. Dimpotrivă. Cele două sfere converg. Să luăm ca exemplu familia: prin definiție familia presupune spațiul privat și discreția, cu toate acestea familia este reglementată prin reguli și norme care țin de sfera publică.

Din perspectivă feministă, Martha A. Ackelsberg, gânditoare care pledează pentru recunoașterea drepturilor umane și cetățenești în mod egal pentru femei și bărbați, consideră că nu puteam trasa o graniță definitivă, independentă de circumstanțe spațio-temporale, între public și privat. Mai mult, termenii ”public” și ”privat” sunt în permanentă schimbare, interpretare și reinterpretare. De altfel, dezbaterile feministe contemporane tind să combată distincția dintre public și privat, dat fiind că această distincție nu ar fi decât un construct social pe fondul unor politizări, bazat în mod special pe discriminarea de gen. Cel mai adesea, imaginarul colectiv asociază sfera privată cu regnul domestic și feminitatea, în timp ce sfera publică este pusă în legătură cu activitățile pe care bărbații le performează în sfera socială. Tocmai această asociere este pusă în discuție de feminism, atunci când a discutată distincția tradițională dintre public și privat – din ce în ce mai mult, femeile au un rol important în sfera publică și socială, iar bărbații sunt și ei angajați în treburile domestice.

Studiile de caz și exemplele sunt cele mai relevante atunci când problema distincției dintre public și privat este adusă în discuție din perspectivă feministă. Cum ar fi mișcarea împotriva sclaviei, campaniile contra execuțiilor publice, lupta pentru drepturi a grupărilor LGBTQ, lupte contra violenței domestice sau împotriva hărțuirii sexuale etc. Cu privire la femeile de culoare, în mod tradițional, pe plantațiile de sclavi, acestea nu aveau dreptul la viață privată sau la familie, nici dreptul la opinie și nici voință proprie, supunându-se voinței stăpânului. În mod paradoxal, puterea absolută a celui ce conduce plantația, un domeniu privat, anulează spațiul privat al celei ce trebuie să se supună necondiționat. În secolul al XIX-lea, foarte mulți bărbați de culoare erau executați pentru că violaseră femei albe, dar de fapt de mult ori erau în joc considerente de ordin politic, iar acuzele făcute false, în timp ce bărbații albi nu erau niciodată condamnați, nici măcar atunci când se ajungea la cazuri grave, confirmate de viol, sub pretextul că erau în joc chestiuni de ordin privat. Și mai paradoxală pare a fi chestiunea atunci când intră în joc dreptul la intimitatea pe care îl reclamă mișcările LGBTQ, deoarece miza lor este una de ordin sociopolitic; intenționând să obțină recunoașterea legală a drepturilor lor, aceștia iau ca țintă sfera publică. Drept urmare, sferele publică și privată nu pot fi separate, ci una o presupune pe cealaltă.

Pe marginea exemplelor schițate, s-ar mai putea spune că, în măsura în care argumentele feministe caută să recâștige respectul pentru drepturile omului, indiferent de gen, culoare a pielii, orientare sexuală etc., acestea pun totodată în discuție granița dintre public și privat. Mai mult, modul feminist de a argumenta scoate la iveală discriminarea rasială, de gen ori de altă natură din spatele distincției dintre public și privat. O delimitare strictă între public și privat presupune o selecție a ceea ce poate fi supus dezbaterii publice. Distincția dintre public și privat nu poate fi separată de anumite constructe care trimit la rasă, gen, orientare sexuală etc.

Încercând să eludeze distincția dintre public și privat, gândirea feministă alunecă subtil dinspre sfera privată spre cea publică, denunțând modul tradițional de a concepe cele două noțiuni (”public”, respectiv ”privat”). Ceea ce în mod obișnuit are legătură cu viața privată a individului (familia, propria sexualitate, relațiile intime) are de fapt implicații în sfera sociopolitică. Un exemplu la îndemână ar fi tocmai chestiunea relațiilor intime dintre bărbații de culoare și femeile albe (sau invers) de mai sus, care nu pot fi discutate făcând abstracție de sfera publică și implicațiile politice. Monopolizarea puterii politice de către bărbații albi conduce la discreditarea femeilor de culoare care au relații intime cu bărbații albi ș.a.m.d.

Un alt exemplu despre cum sfera privată este confiscată de cea publică este cazul cunoscut sub numele de Madres de Plaza de Mayo. În timpul dictaturii militare din Argentina, multe persoane au fost date dispărute, reținute ilegal sau ucise. Mamele îndurerate ale celor dispăruți au fundat o organizație pentru apărarea drepturilor omului. Durerea este un act intim care ține de sfera privată a omului. Când se ajunge la manifestări publice, având implicații politice, se face trecerea de la sfera privată la cea publică. E de meditat cât de justificată e această eludare a granițelor dintre sferele publică și privată sau dacă distincția dintre public și privat conduce într-adevăr la discriminare de gen. Dat fiind că feminismul aici examinat tinde să pună semnul egal, în mod clasic, între public și politic. Sau între domestic și feminin sau între social și masculin. Chiar dacă uneori distincția dintre public și privat coincide cu o separare, respectiv discriminare de gen, nu o putem reduce la aceasta. Cu alte cuvinte, poate exista distincție, ca și coincidență, de altfel, între sferele publică și privată în absența discriminării de gen.

Pe de o parte, putem distinge între ceea ce credem în modul cel mai intim, sperăm, simțim, temeri ori dorințe, durerile ori suferința, ceea ce ne lipsește etc. ca ținând de sfera privată a vieții noastre, iar modul în care ne asumăm anumite roluri sociale, profesionale, un comportament instituțional, chiar și atunci când doar cumpărăm ceva ca aparținând sferei publice. Pe de altă parte, în anumite situații cele două sfere se întâlnesc (spectatorul ori comentatorul de teatru își asumă o anumită atitudine în public, ceea ce nu înseamnă că experiența estetică nu e o chestiune cât se poate de intimă).

Dana Tabrea 

https://dyntabu.blogspot.com/2021/03/raportul-dintre-public-si-privat-din.html