Câștigător al premiului „Keen Eye” acordat de Russian Cinema Club Federation, la cea de-a 42-a ediție a Festivalului internațional de Film de la Moscova, Berliner expune aspectele planificate și pe cele care țin de hazard din arhitectura unei campaniei electorale.
Scenariul schițează întregul în chip firesc, așezând treptat informațiile
la locul lor, asemenea pieselor unui puzzle. De la condiția modestă a tractoristului
bihorean Viorel, care făcea economie la combustibil atunci când ara, la
întâmplarea care i l-a adus în casă pe Silvestru Mocanu, fostul ministru al Agriculturii,
în prezent candidatul colegiului, de care aparținea, la Parlamentul European. Venind
dinspre un partid populist, Silvestru Mocanu și oamenii care se ocupă de
campania sa profită de întâlnirea cu Viorel și de faptul că li s-a stricat
mașina și s-au văzut nevoiți să înnopteze în casa acestuia, urzind o poveste
despre prietenia de durată a celor doi și despre cum fostul ministru, actualmente
candidat, ar fi decis să-și orchestreze propria campanie din mijlocul oamenilor
aleși pentru ca el să îi reprezinte.
Întâlniri cu oameni simpli în contexte de viață obișnuită sau în
împrejurări artificial create pentru a-l prezenta pe Mocanu ca fiind o figură
populară, cordială, simplă, interviuri pentru radio sau TV, fotografii cu
diverse ocazii au toate una și aceeași misiune – de a face din Mocanu un om
printre oameni, care nu dă înapoi indiferent de situație, nici de la mersul pe
bicicletă, nici de la cărat saci prin umezeală, punând umărul alături de ceilalți
la tot ceea ce face parte din existența lor. Aproape scindat între viața de
hotel și campanie electorală și cea simplă pe care o duce în casa lui Viorel, oricât
de flexibil, Silvestru Mocanu mărturisește într-un rând că e depășit de
situație, că s-a săturat și, de altfel, îl regăsim răpus de băutură, alături de
gazda sa, căreia îi face și confidența de a se autodenumi cu un apelativ
animalier. Plictisit și amărât, nu-și varsă năduful doar în alcool, ci și la o cafea,
cu prăjitura casei dinainte, singur la masă, trist și gânditor.
Principiul ”mă ajuți, te ajut” pare să-l prindă pe Viorel care, dintr-un om
simplu și onest, devine un politician naiv, dar viclean. Inocența sa nu
maschează decât minciuni prin omisiune (când, intervievat la TV, nu răspunde la
întrebare, ci o ia pe arătură) sau judecăți probabile care par adevărate atunci
când sunt rostite cu un aer candid și cu specificul accent bihorean. De altfel,
speculațiile lui Viorel din emisiune sunt cât se poate de sincere, el știind că
de acceptarea compromisului depinde recolta viitoare și bunul mers al
treburilor sale agrare, întrucât i se promisese un tractor nou din fondurile de
campanie, spre răsplătirea efortului său. Soția lui Viorel, Rodica, este și ea
părtașă fără voie la manevrele de campanie electorală care se petrec,
declarându-se, cu același accent neaoș bihorean, de partea ministrului pe care
l-a recunoscut imediat, a candidatului ”nostru” și a musafirilor care le fac
onoarea unei vizite ce pare să nu se mai termine. Prezența feminină nocturnă,
ce se urcă în pat cu aceiași hamleți purtați și ziua, dar nu dă drumul la
căldură prea devreme ori doar de ochii străinului aciuat în camera fiului
plecat la muncă în Cluj, scoate la iveală adevăruri de nerostit la lumina
soarelui, adevăruri care numai când lumina se stinge apucă să fie rostite, după
care sunt refulate, parcă odată pentru totdeauna, odată cu stingerea lămpii.
Trecerea zilelor și a nopților, petrecerile de botez, nuntă ori
înmormântare constituie tot atâtea prilejuri pentru campanie. Dintre toate,
scena în care participanții la priveghi sunt cooptați să voteze cu urna mobilă
este cea mai sordidă. Însă nu mai sordidă decât cea în care se discută faptul
că mortul își dăduse cuvântul de a vota, ceea ce îi conferă și prilejul de a
vota indirect, cu buletinul, dat fiind că certificatul de deces încă nu fusese
emis, iar ora morții rămăsese încă nedeclarată. Compromiterea lui Viorel este
definitivă la final când, întrebat cu cine ar fi votat mortul, răspunde că el
crede că ar fi votat cu ”al nostru”. Instantaneu, se trece la o imagine de celebrare
a victoriei alesului, când Silvestru Mocanu dansează printre membrele
ansamblului folcloric, ceea ce evidențiază și sporește grotescul scenei
anterioare, cu mortul care votează.
Berliner e mai mult un film al cadrelor largi, mai mult decât al
celor minuțioase, cu interioare realiste evidențiind însă perplexitatea
situațiilor (candidatul întins pe patul adolescentului, în costum, cu peretele
de deasupra patului plin de postere cu formații rock și nu numai, candidatul
apare la o fereastră a casei pentru a livra unui reporter celebrul ”no
comment”, tradus în românește), cu prim-planuri ale fețelor perplexe (Viorel) și
detalii care au realmente ceva de strigat din multitudinea de imagini filmate
chiar în Salonta, localitatea unde se petrece acțiunea (cofetăria ticsită de
prăjituri contrastând cu pustietatea locurilor și goliciunea de expresie de pe
fețele protagoniștilor, un zâmbet solicitat pentru poză, o grimasă, o uimire
dezorientată care traduce starea de a fi a românului).
Berliner este emblematic pentru ipocrizia de caracter a românului
și pentru cameleonismul său moral. Aluzii la o ordonanță care ar putea amâna
dosarele candidatului, capetele de acuzare, opreliști în calea candidaturii
sale, fotografii la cules de mere aurii și cu un coș de fructe și legume care
nu sunt, în totalitate, din sezonul respectiv, ceea ce nu le împiedică să fie o
piesă de marketing electoral redutabil, născociri cu privire la trecutul de
prietenie al celor doi, atragerea presei locale de partea campaniei electorale,
atacarea adversarului politic prin metode mai mult sau mai puțin ortodoxe (filare
și fotografiere pe ascuns, publicare pozelor compromițătoare moral pentru a
distruge reputația contracandidatului) trimit atât spre trecutul recent, cât și
spre piesele lui Caragiale.
(Berliner, lungmetraj regizat de: Marian Crișan, scenariu: Marian Crișan și Gabriel Andronache, cu Ion Sapdaru, Ovidiu Crișan, Maria Junghetu, Ioana Chițu, Sorin Cocis, George Dometi, Petru Ghimbășan ș.a., Rova Film, premiera: octombrie 2020, vizionare: martie 2021)
Dana Țabrea
https://dyntabu.blogspot.com/2021/03/ich-bin-ein-berliner.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu