Singurul interes al artei (operei), scria Paul Valéry, adeptul preeminenței factorului inconștient în procesul de creație, este să scoată din noi ceea ce nici noi nu știam că posedăm – și nu posedam. Creația și creativitatea este un mister pentru artiști ori inventatori, aceștia neputând spune cum au apărut ideile lor originale. Ei menționează intuiția, dar nu pot explica cum funcționează aceasta.
În Antichitate, creatorul este deosebit de artist (meșteșugarul care
urmează anumite norme și imită natura). Creatorul, poetul realizează noul fără
să se supună normelor, el este un inventator. Și în Evul Mediu arta era văzută
ca un meșteșug, o tehnică, o pricepere, însă creator cu adevărat era doar
Dumnezeu. În Renaștere, artistul devine din imitator al naturii cel ce își
realizează viziunea (Michelangelo), formând o lume nouă ce vine să completeze
natura. În modernitate, arta va însemna creație, iar mai recent se va vorbi de
creație și în legătură cu alte domenii decât cel artistic, de exemplu în
știință.
Dacă identificăm psihicul uman cu rațiunea, nu rămâne loc pentru
inconștient. Însă psihicul presupune și perimetrul insondabil pe deplin,
misterios al inconștientului. Vorbind de o conștiință infinitezimală, o zonă obscură,
tulbure, un minimum de conștiință, la Leibniz regăsim rădăcinile teoriei
inconștientului. La fel de departe de inconștientul devenit teorie științifică
al psihanalizei se situează Goethe prin faptul că atribuie orice creație
demonicului, mai aproape însă de inconștientul miraculos discutat de romantici.
Odată ce inconștientul este teoretizat la nivel științific de Freud, acesta
devine antecameră a impulsurilor și a dorințelor refulate (subconștient). Tendințele,
dorințele refulate se manifestă în anumite moduri. Prin sublimare, acestea se
convertesc din acte interzise în acte permise de societate. Întreaga activitate
terapeutică a psihanalizei are ca scop aducerea din subterane, în zona clară a
conștiinței, a diverselor fenomene psihice. Canalizată spre acte constructive,
energia sexuală poate fi un impuls foarte puternic în creație. La baza teoriei
sale asupra creativității, Freud pune conceptul de ”sublimare”; tendințele,
dorințele sublimate pot fi convertite în opere de artă.
Jung discută despre inconștientul colectiv, alături de cel individual. Inconștientul
colectiv și ancestral cuprinde achizițiile strămoșilor, ale societăților care
ne-au precedat. Inconștientul colectiv se exprimă în mituri, religii, opere de
artă, simboluri. Toate achizițiile creatoare realizate de indivizi și
colectivități în istorie se păstrează în formă latentă și condensată în
structurile noastre ereditare. Observăm cum sfera conceptului de creativitate
este mult extinsă, față de definiția uzuală, atunci când ajungem să considerăm
că dispunem de capacități creatoare individuale și colective, personale și
extrapersonale, prezente și trecute.
În ceea ce privește relație dintre conștient și inconștient în procesul
creației, unele teorii exclusiviste pun creația în seama conștientului ori a
inconștientului, în timp ce altele acceptă că la creație participă atât
conștientul, cât și inconștientului. Ca reprezentanții uneia sau a alteia
dintre pozițiile extreme, îi putem aminti pe Edison (”un lucru cu adevărat nou,
o idee vine din văzduh”) sau, la polul opus, pe Poincaré (”creativitatea nu e
rodul inconștientului, ci o consecință a concentrării maxime a întregii noastre
personalități asupra operei”). Dintre teoriile moderate, putem aminti concepția
anumitor oameni de știință care consideră intuiția responsabilă de apariția
neașteptată a ideii, dar rațiunea ca fiind necesară pentru punerea acesteia în
practică. Printre altele, însuși Einstein spunea că el crede în intuiție și
inspirație, dar că nu s-a simțit îndreptățit să nu se bazeze uneori pe rațiune.
Mai sus amintitul Paul Valéry va considera că nu există geniu pur
inconștient. Inventatorul vede soluția care e acolo, fără ca nimeni să o
perceapă ca atare. După care el face soluția vizibilă și celorlalți. Nimic mai
rațional, prin urmare, decât invenția. Să acționezi prin ceea ce trebuie. Până
și Kant recunoaște geniului elementul irațional; el se referă la geniu ca la o
facultate a ideilor estetice (ideea estetică fiind o intuiție ce rămâne
inepuizabilă prin intelect). A crea înseamnă posibilitatea de a forma
inconștient intuiții inepuizabile. Ceea ce e conștiință, rațiune în creație e
ulterior ei.
În prezent și cu referire la contextul teatral, raportul dintre conștient
și inconștient în crearea de spectacol sau de rol interesează mai ales în ceea
ce privește relația mai generală cu tehnologia. E inevitabil de remarcat cum libertatea
actorului pe scenă, dincolo de efortul rațional depus în construcția rolului, inventivitatea
regizorală sau rolul hazardului în ceea ce privește destinul unui spectacol nu
vor mai fi aceleași odată ce tehnologizarea va prima în crearea de spectacol, presupunând
norme de scenă mai riguroase, diminuarea factorului emoțional și un public din
ce în ce mai educat (în sensul de conformist relativ la noile norme).
Dana Țabrea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu