Descartes. O lectură feministă

 

Grila de lectură feministă a filosofiei lui Descartes face parte dintr-un proiect mai amplu de interpretare a filosofiei clasice, urmărind în ce măsură construcția anumitor concepte filosofice, definirea sau utilizarea acestora implică ori exclude problema genului, a distincției dintre masculin și feminin.

La o primă vedere, ideile lui Descartes nu au în vedere în vreun fel natura femeii, însă iluminiștii au folosit concepția sa despre rațiune pentru a demonstra egalitatea femeii cu bărbatul, în timp ce mai recent, dimpotrivă, rațiunea carteziană a fost considerată ca având un caracter strict masculin. Drept urmare, Descartes a lăsat loc interpretărilor diferite, chiar contradictorii. Lectura feministă a filosofiei lui Descartes pune în joc argumente care conduc la concluzii diferite.

S-a susținut că raționalismul lui Descartes reprezintă o masculinizare culturală a gândirii. Modelul cunoașterii pe care Descartes îl avansează pentru știința modernă se bazează pe claritate, detașare, transcendere a corporalității, ceea ce înseamnă în viziunea unor interpretări feministe un model masculin al cunoașterii. Știința modernă, cu valorizarea obiectivității și a clarității, a ceea ce este distinct, desconsideră imaginația și sentimentul, moduri ale unei cunoașterii mai feminine. Ca obiecție la aceasta s-ar putea aduce în discuție semnificația lui cogito la Descartes, prin cogito acesta înțelegând gândire, dar și voință, imaginație sau sensibilitate, iar nu doar rațiune, așa cum susține raționalismul cartezian, între cel din urmă și Descartes neputând pune semnul egal.

Spre deosebire de punctul de vedere anterior care îl identifică pe Descartes cu raționalismul cartezian și pe cel din urmă cu o paradigmă culturală sub semnul masculinului, unii autori atrag atenția asupra rolului iraționalului la Descartes sau chiar descoperă elemente non-masculine în textele sale. Mai degrabă, Descartes pare să încurajeze egalitatea dintre bărbați și femei, întrucât și femeile, și bărbații sunt înzestrați cu capacitatea de a judeca sau bunul-simț. Însă a trata femeile în mod egal, în baza judecății raționale prezentă deopotrivă la bărbați și femei, reprezintă discriminare, dacă judecata rațională este caracterizată în termeni masculini.

Mai departe, a atras atenția impactul pe care Descartes l-a avut asupra femeilor din epoca sa, în special prin corespondența filosofică (dintre celebrele sale interlocutoare prin scrisori, amintim pe prințesa Elisabeta de Boemia sau pe regina Cristina a Suediei). Mult discutata corespondență filosofică între bărbați și femei a apărut ca o consecință a ideii că oricine e capabil să mediteze și să practice noua filosofie de secol VII, femeile nemaifiind nici ele excluse de la studiul filosofiei. Femeile au avut un cuvânt de spus și cu privire la filosofia lui Descartes.

În fine, în general, femeia a fost asociată în cultură cu iraționalul imaginația, fantezia, metafora, visul, chiar cu nebunia, vrăjitoria, în timp ce modelul cultural al bărbatului s-a clădit pe valorile raționalului, conștientului, obiectivității. Însăși dualitatea dintre minte și corp a fost cultural codificată în termenii masculin și feminin. Identificarea femeii cu ceea ce înseamnă corporalitate și irațional oferă argumente pentru excluderea femeii de la activitățile ce presupun raționalitate sau obiectivitate. Grija față de corp sau treburile gospodărești, ca activități de la care bărbatul are tendința de a se sustrage, îi sunt rezervate femeii. Asocierea femeii cu sensibilul pe care bărbatul trebuie să-l depășească, spre a avea acces la adevăr, cultivând o gândire pură, eliberată de impuritățile corporalului conduce la o concepție asupra inferiorității femeii și susține discriminarea acesteia, inegalitatea. Într-un anume sens dualismul cartezian și cultul rațiunii care a decurs de aici au contribuit la deprecierea femeii în istorie, la susținerea unei paradigme esențialiste, raționaliste, masculine în interiorul căreia asemenea concepții depreciative au putut să apară.

Argumentele pe baza cărora filosofia lui Descartes se răsfrânge asupra chestiunii genului diferă, unele arătând că Descartes a deschis era bărbatului în cultură, altele că dimpotrivă prin intermediul filosofiei sale s-ar putea susține egalitatea de gen, cu atât mai mult cu cât foarte multe femei s-au apropiat de filosofia sa. Asemenea argumente permit diferite lecturi feministe ale filosofiei lui Descartes, sunt îndreptățite istoric și moral, iar unele pot constitui practici ale interpretării care se pot converti în teorii.

Dintre acestea, s-a spus că primele două meditații metafizice ar fi fost scrise în manieră feminină întrucât manifestă o anumită anxietate epistemologică, favorizând confuzia, contradicția (îndoială, vis), iar nu claritatea și precizia. O anume iraționalitate a fost astfel detectată în spatele raționalismului lui Descartes. Alte autoare notează că subiectul cartezian este încontinuu bântuit de gândirea inconștientă. Rolul inconștientului la Descartes este dezvăluit prin asocierea filosofiei sale cu opera lui Lacan. Atașamentul lui Descartes față de introspecție, imaginație, intuiție din ”Meditațiile metafizice” reprezintă elemente culturale asociate cu feminitatea. Replica lui Lacan la ”Gândesc, deci exist” ar putea fi ”Gândesc unde nu sunt, deci sunt unde nu gândesc”. Eul conștient pare dublat de un subiect inconștient.

Dana Țabrea

https://dyntabu.blogspot.com/2021/08/descartes-o-lectura-feminista.html