Pandemie și senzualitate

 

Deși cu trimiteri evidente la carnal, spectacolul în regia lui Radu Afrim care-a câștigat premiul Uniter e poematic. Textul degajă senzualitate, imaginile video completează scenicul împlinit de trupesc cu peisaje umane caleidoscopice, reliefate prin efecte. Povestea se țese din fragmente, cu actori care își expun umanitatea pe scenă sau ecran, care își ascund ori revelează inima, corporalitatea. Sunt foarte multe roluri, diverse, de compunere excentrică sau mai palpabile, pe adâncime sau mai exterioare, unele mai teatrale, altele filmice. În schimb, situațiile scenice se volatilizează voit, într-un întreg fluid, eterizat, sub semnul unei detașări implicate.

Contextul pandemiei nu putea genera decât un spectacol care vibrează de senzualitate. Depărtarea generează nevoia de apropiere, închiderea conduce la claustrare în doi, absența posibilității de a atinge atrage disperarea după tactil. În oricare dintre situații, tactilul este reinventat, suplinit prin imagine, gest, linie melodică, exacerbat prin teatru fizic, niciodată adus la saturație. În cele mai multe dintre cazuri, actorii au, ca personaje, propriul lor nume și sunt oamenii care au făcut stocuri de cumpărături de la supermarket la începutul pandemiei, cei care au plecat la cules de sparanghel în Germania ori apropiații celor care au ajuns în linia întâi, medicii. Mai mult decât despre aceștia, prilej de promenadă virtuală prin Craiova (Claudiu Mihail), de rol de compoziție accentuată (Bogdan/Cătălin-Mihai Miculeasa, Maria/Raluca Păun) sau de zguduitoare dramă umană (Andrada/Romanița Ionescu, Corina/Ramona Drăgulescu), în spectacol e vorba de cei care respiră, iubesc, trădează, suferă, visează, acum, la fel ca mai înainte, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat cu pandemia asta, deși nu-i decât o iluzie că ceva ar mai putea să fie vreodată la fel.

Totul începe și se termină cu fluturele de mărimea unui labrador (imagine concretizată scenic de Flavia Giurgiu, autoarea coregrafiei, având și alte roluri în spectacol). În mod inexplicabil, toți cred că apariția fluturelui are de-a face cu pandemia. Dar fiecare în parte îi interpretează în mod diferit existența. Semnificația pe care o acordă fluturelui negru e de-ajuns pentru a-i plasa în propria piele, ca-ntr-un test Rorschach, test la care se face poate aluzie spre final, printr-o proiecție video cu o imagine de fluture ca o imensă pată care se micșorează punctual, gradual. Ca un mare test al petelor de cerneală, spectacolul dezvăluie personalități unice; testul îl dau deopotrivă actorii, spectatorii, iar cel ce îl aplică, conștient de hazardul formelor create în tuș, este însuși regizorul spectacolului.

Pe de altă parte, fluturele simbolizează sufletul, schimbarea, dragostea, speranța, renașterea, în diverse credințe și mitologii. De la un capăt la celălalt, experiențele prin care trec protagoniștii împreună corespund preschimbării larvei în fluturele care a țâșnit în vizorul tuturor, dar mai ales duratei vieții acestuia, întrucât la final fluturele negru e găsit mort și aruncat în tomberonul galben. Dacă sufletul a murit, în sensul că face parte dintre valorile unei lumi depășite, iar printre valorile lumii în care am fost azvârliți de pandemie (sau poate mai de dinaintea acesteia) aflăm drept criteriu unic al adevărului sexul, așa cum afirmă unul dintre personaje (Radu/Alexandru Calangiu), nu ne mai rămâne decât inima și, eventual, ne mai rămân și alte preparate din carne.

Toate personajele traversează situații de criză existențială (traume din adolescență, triunghiuri amoroase, căsătorii de formă, relații extraconjugale, iubiri imposibile, cu foarte multe nuanțări în conturarea profilului cuplurilor scenice), altele decât marea criză pe care o constituie pandemia; dar cu toate acestea pandemia le marchează viața (mama luată cu izoleta, relații la distanță, recursul paradoxal la tehnologie pentru a satisface nevoia de apropiere umană). În același timp, parcursul scenic (expus) ori ecranat (filmat, protejat), de cele mai multe ori cu dublare celor două tipuri de mediere între actori și spectatori, al personajelor corespunde unor metamorfoze, întrucât împlinirea prin interacțiune umană ori revelarea de adevăruri despre sine, datorită acestor întâlniri interumane, corespund unor schimbări de sine. Atunci când intră în discuție inima (iar nu sufletul), nu ies din discuție dragostea, speranța, visurile, numai că detașarea ajunge una dintre valorile noii lumi. Așa cum detașarea spectaculară e una dintre valorile lumii teatrale actuale, dar nu oricum, ci infuzată subtil de implicare.

 

(Inimă și alte preparate din carne, text: Dan Coman, regia artistică, video și univers sonor: Radu Afrim, distribuția: Flavia Giurgiu, Raluca Păun, Geni Macsim, Petronela Zurba, Costinela Ungureanu, Vlad Udrescu, Ioana Florentina Manciu, Ștefan Cepoi, Cătălin-Mihai Miculeasa, Romanița Ionescu, Claudiu Mihail, Alex Calangiu, Ramona Drăgulescu, Alexandru Mihai Purcaru, Corina Oprea, Irina Danciu, Sorin Gruia, Minela Popa, Florin Chirea și alte apariții filmate: Alexandra Calangiu, Alexandru Boureanu, Gabriel Valeriu Gorun, Claudia Gorun, scenografia: Irina Moscu, mișcarea scenică: Flavia Giurgiu, Teatrul ”Marin Sorescu” Craiova, premiera: 3 octombrie 2020, premiul Uniter pentru cel mai bun spectacol la Gala Premiilor Uniter 2021, vizionare online)

Dana Țabrea

https://dyntabu.blogspot.com/2021/08/pandemie-si-senzualitate.html

foto credit: https://tncms.ro/wp-content/uploads/2020/09/inima-si-alte-preparate-img4.jpeg