Două spectacole de teatru coregrafic, semnate Gigi Căciuleanu au fost
prezentate în FITPTI 2017. Eine Kleine Nachtmusik,
un one-man show, a avut premiera recent, în cadrul Festivalului Enescu. #EmojiPlay a avut premiera la sfârșitul
anului trecut, după care a început să circule prin festivaluri. Deși reprezentând
formule diferite, cu un singur interpret (Lari Giorgescu) sau cu două cupluri
de dansactori (Alex Călin, Adrian
Nour, Ana Vișan, Irina Strungăreanu), ambele spectacole îmbină dansul cu muzica
și textul, respectiv textul-imagine. Eine
Kleine Nachtmusik este o meditație pe tema artistului de geniu, în timp ce #EmojiPlay e un eseu ludic, o privire deopotrivă
din interior și din exterior, asupra limbajului folosit astăzi de tineri pe
internet, abundând în prescurtări, emoticoane și expresii stereotipe.
Fie că e vorba de celebra compoziție de muzică de cameră a lui Mozart, Eine Kleine Nachtmusik, fie că abordează
o varietate de tipuri și stiluri muzicale (de la operă, la manele), ca-n #EmojiPlay, conceptul coregrafic al lui
Gigi Căciuleanu iese în evidență prin încercarea de a transforma corpul uman
într-un instrument muzical viu. Astfel că, dincolo de cuvinte, spectacolele
sale sunt inteligibile oricărui spectator, din orice colț al lumii, chiar și
celui care nu poate auzi muzica. Limbajul coregrafic construit este matematic. Toate
mișcările sunt în detaliu premeditate, dirijate și executate. Sculptând în
mișcarea corpului uman, așa cum Brâncuși sculpta în marmură sau bronz, Gigi
Căciuleanu e în permanență însoțit în căutările sale estetice de obsesia
zborului. Mișcările ritmate ale corpului uman în timp ce dansează redau
strădania omului de a se înălța spre cer. Fără îndoială, omul devine ceea ce este
prin dans (David Wahl, Histoire
spirituelle de la danse). Ba mai mult, suntem ceea ce dansăm sau am dansat,
suma dansurilor prin care ne-am ridicat și, de tot atâtea ori, am coborât.
Structura matematică a spectacolului Eine
Kleine Nachtmusik atinge apogeul spre final când Lari Giorgescu își mulează
corpul, în perfect acord cu muzica, pe laturile piramidei schițate în scenă,
alternând chemările de a fi mai mult decât noi înșine și respingerile încercărilor
noastre. Creatorul de geniu se înscrie în această schemă a suișurilor sau coborâșurilor
și a incertitudinilor de care are parte întreaga natură umană. Artistul e cel
ce și-a ascuns aripile, de teamă să nu-i fie rupte. Astfel, va pretinde că
încearcă să învețe să zboare alături de toți ceilalți. Gigi Căciuleanu realizează
un portret sau un autoportret al artistului, recurgând la contraste estetice,
demistificări ale magiei artei (Joker, jonglând cu o minge), dar și la o
simbolistică destul de complexă (oglinda, piramida, cubul ”înscris” în
piramidă). Pe de o parte, am observat efortul coregrafului de a desluși un
”dans al sferelor” (care ar putea corespunde ”muzicii sferelor”), iar, pe de
altă parte, am descoperit un gânditor ludic care abordează cu ingeniozitate un
fragment de comedia dell’arte.
Spiritul ludic, umorul și ironia se regăsesc din plin în #EmojiPlay, având însă la bază o idee
serioasă. Cum putem explica nevoia tinerilor contemporani de recurge la limbajul
pictogramelor (emoji) în comunicare?
O posibilă explicație ar fi aceea că mintea umană are din ce în ce mai mult un
caracter intuitiv, în defavoarea celui abstract. Oamenii tind astfel să fie din
ce în ce mai conformiști, inclusiv atunci când folosesc limbajul și să semene
din ce în ce mai mult unii cu alții, uzând de expresii stereotipe și gândind influențați tot
mai mult de prejudecăți. În același timp, latura vizuală a creierului uman
devine dominantă, de aici nevoia de reprezentare prin pictograme și de înlocuire
a limbajului abstract cu emoji sau de
alternare a celor două modalități de comunicare (limbaj propriu-zis și emoji). Cei patru dansactori redau semnele de circulație sau comunicarea prin emoji animată și proiectată pe fundal (Les Ateliers Nomad), dar și
coloana sonoră alternând la mică distanță stiluri foarte diferite (Pro-DJ Event). Un limbaj nou al tinerilor care comunică pe internet
este ironizat, acest limbaj fiind o struțocămilă ce include englezisme
nenecesare în limbajul cotidian; sunt de acord cu folosirea englezismelor acolo
unde nu există un termen științific sau tehnic satisfăcător sau din motive
stilistice, însă nu e o chestiune de stil și nici o necesitate științifică în a
introduce într-un discurs termeni cotidieni din limba engleză, cuvinte de
legătură sau alte banalități, doar de moft (”gen literally”).
În mare măsură, dincolo de toată această meditație de fond, spectacolul are
o construcție lejeră și un conținut nesolicitant și induce o stare de bine,
fiind relaxant, amuzant, plăcut, aproape terapeutic. Este foarte viu, tineresc,
plin de vitalitate contagioasă și reconfortant. Pașii de dans, nu foarte
complicați, sunt executați cu precizie de dansactori,
iar replicile – rostite cu acea doză de mașinal impusă de situațiile create
scenic. Mișcările sunt fracturate geometric de linii drepte ce indică absența
unei concluzii, așteptarea momentului următor și trimit la o senzație de
insațiebilitate specifică ființei umane care vrea mereu mai mult. Din această
nevoie de mai mult, s-a făcut un pas înapoi înspre timpul picturilor rupestre.
Dana Țabrea
https://dyntabu.blogspot.ro/2017/10/doua-spectacole-de-gigi-caciuleanu-in.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu