Aici, la porțile beznei este un spectacol memorabil încă jucat la Teatrul Național din Iași în prezenta stagiune. A avut premiera la începutul lui mai 2010. Cu mîhnire o spun: foarte puțini ieșeni au ales să-și ”sacrifice” cîteva ore duminicale, în favoarea acestei vizionări. Pentru că e mai confortabil să petreci ”românește” duminica la iarbă verde de dimineața și pînă se înnoptează, cu mici, bere și bancuri. Deși, fără să-ți dai seama, acest spectacol ți-ar relata chiar povestea pe care tu o trăiești în clipa aceasta. Într-un mod pe care, poate, nu ești pregătit să-l auzi. Pentru că nu e o piesă ușor de digerat și nu e făcută pentru relaxare, ci pentru a te confrunta și mai mult cu tensiunea vremurilor, fără promisiuni solide de eliberare.
Scenariul dramatic și regia se modulează pe textele tragediilor lui Euripide, în special Hecuba, fiind semnate Mihai Măniuțiu. Distribuția: Doina Deleanu, Tatiana Ionesi, Doru Aftanasiu, Octavian Jighirgiu, Cosmin Maxim, Petru Ciubotaru, Liviu Manoliu, Emil Coşeru, Gelu Zaharia, Andreea Boboc, Ingrid Elena Robu, Silva Helena Schmidt, Oana Sandu, Haruna Condurache, Livia Iorga, Diana Chirilă, Petronela Grigorescu, Antonela Cornici, Maria Câmpean, Brînduşa Aciobăniţei, Biatrice Cozmolici, Constantin Puşcaşu, Daniel Busuioc, Radu Ghilaş, Constantin Avădanei, Dumitru Năstruşnicu, Vlad Volf, Horia Veriveş, Theodor Ivan, Albert Jighirgiu, Emanoil Jighirgiu.
Montarea are forma și structura unei tragedii antice, beneficiind în plus de avantajele unei abordări autohtoniza(n)te, balcaniza(n)te, care îți dă efectiv fiori. Spectacolul debutează cu imaginea grotescă a captivele troiene imitate, parodiate și ridiculizate de barbați travestiți - acest travesti simbolizînd calul troian. Scoțîndu-și perucile, aceștia își dezvăluie adevărata identitate, schimbînd ritmul bocetelor prefăcute cu o manea răsunătoare semnată Șerban Ursachi (mai potrivit ar fi fost, poate, un rock, dar asta ar fi ținut atît de departe spectatorul și așa destul de la distanță și, în plus, ar fi anulat ținta ironiei regizorale, îndreptată înspre toți cei ce trăiesc aici, la porțile Balcanilor). Ne trece prin toată durerea Hecubei, care-și jelește cu vulnerabilitate și răzbună cu duritate copiii (Doina Deleanu, un rol de excepție), prin agonia femeilor troiene și prin dezlănțuirea aheilor. Și se încheie cu imaginea poetică a celor trei trupuri înlănțuite (Hecuba, Polydoros, Polyxene).
Incantația pe care protagonista o rostește pînă la refuz, te pun în postura de a-ți acoperi urechile, pentru că nu mai suporți să o asculți și, cînd într-un final, crezînd că ai înțeles și ți-a fost de ajuns, descoperi că ai uitat cu desăvîrșire cuvintele ei: ”Stînd, ca un pictor, ceva mai departe, priviți-mă și cuprindeți cu văzul toate nenorocirile care mă copleșesc, aici la porțile beznei”.
Fără îndoială, din chiar aceste cuvinte ale protagonistei disociem și funcția estetică a spectacolului: conceput cu scopul de a stîrni senzații puternice în spectator (de înfiorare, dar și perplexitate, resimțite aproape carnal). Spectacolul nu se adresează laturii emoționale din om, nu se resimte nici milă și nici teamă și nu cred că își propune ca auditorul să ajungă la catharsis, în sensul propriu tragediei grecești. Ci mai degrabă vizînd latura intelectuală a spectatorului, care participă detașat la dramă, observînd, în același timp, efectele acesteia asupra carnației proprii, fără ca aceasta să medieze înspre altceva.
Construcția dramatică, extrem de bine consolidată, fuziunea impresionantă a actorilor din distribuție, pasiunea cu care aceștia joacă, faptul că este un spectacol complet, care are și forță și poezie, mă îndreptățesc să-l recomand celor ce vor avea prilejul și curajul să-l regăsească în programul stagiunii următoare. În rest, să aveți grijă să nu dați crezare grecilor, mai ales atunci cînd vă oferă daruri!
Dana Țabrea
http://dyntabu.blogspot.com/2011/06/tragedie-la-grecque-si-manele.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu