Povesti de familie

Spectacolul Povești de familie (Porodicne Price), în interpretarea Teatrului Ludic, adaptare după textul dramaturgului sîrb Biljana Srbljanovic, în regia lui Aurel Luca, se joacă la Iași în sala Casei de Cultură Mihai Ursachi din Copou. Piesa de teatru Povești de familie a fost scrisă de Biljana Srbljanovic în aprilie 1998 și pusă în scenă la Atelje 212 în Belgrad și a cîștigat premiul pentru cea mai bună piesă nouă la festivalul de teatru de la Novi Sad. De atunci, a fost tradusă și montată peste tot în lume (Germania, Polonia, România, Republica Moldova, Slovenia, Statele Unite ale Americii, Elveția, Olanda).
Trupa Teatrului Ludic participă cu acest spectacol, în perioada 10 - 15 iunie, la Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret din Vratsa, Bulgaria. Distribuția: în rolul fetiței care se joacă de-a mama (Milena), o tînără actriță cu dublă disponibilitate înspre ludic și dramă, Vera Pîntea. În rolul băiatului care se joacă de-a tata (Vojin), un actor pentru care comedia nu mai prezintă nicio taină, Ionuț Nacu. În rolul copilului anarhist, care nu se mai satură să-și ucidă cu sadism părinții și, în plus, realizînd un reușit travesti la un moment dat al spectacolului, un actor convingător, Radu Mihoc. Jucînd la dublu același personaj, expresive și cu străduință, Anca Stănescu și Catrinel Constantinescu. Felicitări tuturor și împlinit succes în Bulgaria!
Construcția dramatică redă climatul războielor prin care au trecut țările fostei Iugoslavii după căderea comunismului, atacînd sărăcia, egoismul, cinismul omului simplu, nepriceput la politică, dar profund prins în mrejele ei. Mesajul poate fi reactualizat, deoarece ar viza atît criza economică de astăzi, cît și prăbușirea valorilor familiei tradiționale. Piesa este o comedie sumbră foarte reușită, în care actorii joacă rolul unor copii, jucîndu-se la rîndul lor de-a mama și de-a tata. De fiecare dată, jocul se oprește atunci cînd copilul își ucide părinții (dîndu-le foc, împușcîndu-i, ștrangulîndu-i ori printr-o glumă menită să-i dea gata). Dictonul ”tatălui” – ”Oamenii sînt dușmanii omului” este, astfel, ilustrat pînă la ultimele consecințe: nu poți avea încredere în nimeni, nici în părinți, nici în frați ori surori, nici în propriul tău copil. Oricine îți poate face rău, toți te vor vinde.
Ori de cîte ori un joc se sfîrșește, un joc nou îi ia locul, aceleași personaje (tata, mama și copilul), o nouă dramă. Personajele din piesă (copiii ce se joacă) sînt incapabili să vadă consecințele dezastruoase ale faptelor și vorbelor adulților pe care îi mimează. Cu nonșalanță, ei se joacă de-a viața, de-a familia, de-a moartea. Unica făptură care reacționează la toate aceste evenimente nu e întrutotul rațional. Cel de-al patrulea protagonist este unul controversat, în rolul cîinelui, poate că nu întîmplător numit Nadejda (însemnînd speranță), interpretat de două actrițe legate între ele printr-o coardă elastică, executînd mișcări simetrice. Este, ciudat, singurul personaj ce poartă cu sine o licărire de umanitate (se înfiorează de cîte ori fiul mai comite o atrocitate la adresa părinților săi și dă glas vocii copilului care își urlă nefericirea ori își cere iertare de la părinți). Alteori, personajul acesta interpretat de două actrițe, redevine o fetiță sălbatică, întrupînd într-o imagine remarcabilă amorul violent dintre Andrei și Nadejda (trei capete, trei trupuri învălmășite, sculptînd vertiginos de sub o bucată enormă de pînză roșie).
Spectacolul este foarte foarte bine sudat și orchestrat prin lumini, muzică, imagini scenice. Astfel că la final rămîi cu o unică reprezentare inedită, foarte colorată, pestriță în ceea ce privește calitatea umană (sînt etalate valori și trăsături morale contrastante), totuși gravă. Asemeni unui clown căruia îi zărim, la o privire mai atentă, o lacrimă în colțul ochilor.


Dana Tabrea

http://dyntabu.blogspot.com/2011/06/povesti-de-familie.html