Feminisme olandeze

De ceva vreme locuiesc în Olanda. O țară extrem de interesantă, mai liberală decît America în port și atitudine. Dar unde am dat și peste ceva feminisme. Tocmai acestea diferențiind-o de Statele Unite – dacă tot am început această alunecoasă comparație. Sursele informative susțin cum femeile în Olanda, comparativ cu Statele Unite, dar și cu restul Europei sînt protejate sub aspectul muncii. Mai exact, nu prea muncesc. E drept, că nici nu ar avea cînd – în Olanda magazinele se închid la orele 18 (excepție făcînd ziua de joi, cînd sînt deschise pînă la 21), iar duminia sînt complet închise (în afară de prima duminică din lună). Nu-i de mirare că cineva trebuie, totuși, să facă shopping, nu numai personal, dar și administrativ, pentru familie, adică, și are nevoie și de un timp real pentru a merge la cumpărături. Și acest cineva nu-i decît femeia olandeză, pe care o surprindem în piețele centrale și pe aleile înțesate de supermarketuri, cu prietenele, la cumpărături.

Dincolo de aspectul sus menționat, politica olandeză în ceea ce privește drepturile egale ale femeilor este extrem de bine pusă la punct. Din toate punctele de vedere, femeile se bucură de drepturi: al exprimării politice, al educației, absența violenței domestice îndreptate asupra femeii, rata scăzută a avortului și a  gravidității la adolescente). Numai că...nu prea lucrează. După cum se poate vedea dintr-o statistică publicată în 2010 de The Economist, această situație, departe de a fi una nouă, durează de ceva timp: aproximativ 60% dintre femeile din Olanda cu vîrste cuprinse între 25-54 au lucrat part-time în 2001, comparativ cu 15% În Statele Unite, 25% în Franța și 35 % în Germania. Fără să-și dorească neapărat un job full time. Dacă femeia ca produs al culturii de tip american, își calculează cronologia între un deadline și altul, mereu pe fază să prindă un proiect important, femeile în Europa năzuind și ele din ce în ce mai mult înspre acest model, în Olanda femeile își permit luxul de a valorifica un timp doar pentru ele. Femeia olandeză, înaltă, blondă, cu păr ondulat, genul nordic, dar ceva mai ponderale, fără să muncească prea mult, fără să se consume în exces, să fie aceasta femeia ideală? Sau o preferați pe cealaltă – workaholică?

Am regăsit o anume atitudine feministă oglindită în arta contemporană de aici. Voi exemplifica printr-un show, deopotrivă nonconformist și remarcabil, văzut la teatru în Olanda. Este vorba de o producție coregrafică, ce valorifică trupul femeii atît din perspectivă clasică, a frumuseții corporale, dar mai ales din perspectivă postmodernă, punînd la îndoială chiar ideea de frumusețe deja enunțată. Autoarea spectacolului  intitulat The Dry Piece, are ceva experiență în domeniul coregrafic (15 ani), ca dansator profesionist, profesor și regizor. Se numește Keren Levi și emigrat în Olanda din Israel.

Spectacolul realizat de Keren Levi  se declara inspirat din teoriile feministe (ex. Naomi Wolf, autoare apaținînd celui de-al treilea val al mișcării feministe): să zicem, că ar avea ca punct de plecare idei susținute de autoarea feministă americană în The Beauty Myth. De exemplu, cum imaginea femeii susținută de o anume idee de frumusețe, construită socio-politic, reprezintă un mijloc de control și manipulare a femeii. Supusă presiunilor exterioare de cosmetizare, femeia concretă se lasă distrusă de operații estetice, regimuri draconice de slăbire, etc. În același timp, asaltată de mediile audio-vizuale ce promovează prioritar pornografia și de mentalitatea masculilor comuni, adusă la un tîmp unison: 90-60-90. Ce alternative are femeia atunci cînd televiziunile promovează o imagine la care se poate ajunge doar prin majore retușuri aduse corpului natural? Să se supună invaziei consumiste, lăsîndu-se pradă manipulării? Să revigoreze o extremă dreapta lejeră, de tip feminist, pretinzînd că și etalonul masculin ar trebui să fie unul singur: 1.90, blond, ochi albaștri (să vă vedem băieți!)? Sau, mai curînd, să ignore și să facă față pe cît posibil presiunilor mai sus numite, dat fiind că mințile care le-au creat nu sînt tocmai de vîrf?

Rînd pe rînd, spectacolul pe care vi l-am propus spre analiză, devoalează diferite imagini ale femeii: în caleidoscoape de o frumusețe hollywoodiană, femeia ca și corp perfect simetric, armonie și culoare; în tablouri clasice, naturalist-baroce, femeia așa cum au imaginat-o artiștii altor timpuri; în instanturi decupate din Las Vegas, femeia ca produs, vandabil, cosmetic; în pasaje construite prin improvizație de tip chance games, corpul femeii, cu membre și vene și oase și mușchi, aspirînd la afirmare de sine, dincolo de o idee de frumos impusă din afară. Finalul spectacolului, care expune  imaginea corpului a patru femei, dansatoare profesioniste, complet nude, dizolvă corpul și lasă loc trupului. Folosind cu succes lumini și umbre, femeia devine mai întîi -umbră neagră (ideea de dublu, alter ego), ulterior – siluetă albă. Tabloul de încheiere, în ceață, siluete albe abia vizibile, pe fond alb, esențializează povestea: mitul corpului, odată dizolvat, lasă loc ideii de a fi (femeie).

Dana Tabrea

http://dyntabu.blogspot.ro/2012/06/feminisme-olandeze.html